URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Iunie 2024, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Povestea dramatică a unui luptător în trupele speciale din Ucraina, tratat la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 10 iunie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Lupta lui Chris

BIHOREANUL vă prezintă povestea luptătorului britanic Chris care, rămas fără un picior din cauza exploziei unei mine, a primit o proteză de 7.000 euro de la centrul orădean Theranova.

Primii patru luptători din trupele speciale ucrainene, dintr-un lot de 20 de militari rămași fără membre pe front, au fost găzduiți luna trecută la Oradea, unde au primit proteze performante din carbon care le vor permite să revină în luptă, recuperându-și 95% din capacitatea motrică.

Liturghia mâinilor

Preotul misionar Cristian Masaric slujește în limbajul semnelor pentru orădeni surzi, într-o capelă improvizată în sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox.

Consultant în resurse umane la o mare firmă de IT din Oradea, părintele Masaric păstorește comunitatea surzilor de 26 de ani ca voluntar, adunând 100 de enoriași, mulți „auzitori”, dar cuceriți de atmosfera slujbelor desfășurate la vedere, cu predici simple și explicate pe îndelete.

„Peşti” sub sechestru

Un cuplu de proxeneţi care în doar 8 luni au strâns aproape 1 milion de lei de pe urma unor prostituate au fost condamnați și lăsați de judecători fără avere.

Cinici și cruzi, cu profundă lipsă de empatie față de victime. Aşa sunt descrişi soţii Gyöngyi și István Budai într-o hotărâre a Judecătoriei Oradea care i-a condamnat recent la închisoare, luând şi o altă decizie mai puţin obişnuită: confiscarea extinsă a averii pe care cuplul a adunat-o din exploatarea unor tinere prostituate și din cămătărie, investind-o în bunuri pe numele copiilor.

Gata cu șefia!

Dezvăluirile BIHOREANULUI privind activitatea și conduita doctoriței Rodica Negrini, șefa secției de Obstetrică-Ginecologie II a Maternității din Oradea, au produs primele efecte.

Chiar în ziua în care ziarul le-a publicat, managerul Spitalului Județean a destituit-o de la șefia secției, iar articolul a generat o dezbatere amplă în mediul online, numeroase alte foste paciente acuzând și ele diagnosticele și manoperele greșite ale doctoriței, care are însă și admiratoarele sale.

„Greșeala din tinerețe”

Pe final de campanie electorală, prefectul liberal Dumitru Țiplea a fost protagonistul unei dezvăluiri conform căreia, în urmă cu 24 de ani, în studenție, a fost condamnat pentru că a falsificat legitimații care dădeau dreptul unor reduceri de prețuri la călătoriile cu trenul.

„A fost o greșeală din tinerețe”, a reacționat Țiplea, acuzând o manevră politică ce-l vizează, de fapt, pe liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, căruia îi este fin și colaborator, încă din 2005.

Vâsliți spre distracție!

E plin sezon de aventură în Bihor, cu rafting, kayaking, via ferrata, paintball și drumeții. În Vadu Crișului, ghizii Master Adventure le oferă turiștilor, fie că ajung de aproape sau din alte colțuri ale țării, experiențe pline de adrenalină prin defileul sălbatic al Crișului Repede. BIHOREANUL vă prezintă oportunitățile.

Cafeneaua speranței

În Oradea s-a deschis prima cafenea socială, unde au fost angajați doi tineri cu dizabilități. Localul a fost lansat de o fundație pentru a ajuta persoanele cu cerințe speciale să-și câștige traiul și să se integreze în societatea din care fac parte, cafeneaua fiind locul perfect în care să muncească și să socializeze în același timp.

Klimt la Oradea

Ziua Mondială Art Nouveau va fi sărbătorită în Oradea, inclusiv printr-o proiecție specială a unor opere semnate de celebrul Gustav Klimt.

Pentru punerea în valoare a frumuseților Oradiei, construite în stil Art Nouveau, se vor organiza tururi ghidate, iar clădiri ca Palatul Moskovits, Casa Adorján și Casa Poynár vor fi animate seara cu proiecții multimedia ori instalații de lumină arhitecturală.

ORADEA NOASTRĂ

Haine la „descusut”

Sistemul local de salubritate continuă să se îmbunătățească. Bihorenii care locuiesc în Zona Metropolitană Oradea, unde RER Vest este operatorul de salubrizare, vor putea scoate spre colectare, în a treia săptămână din luna iunie, o nouă fracție de deșeuri: textile.

Muzeul moților 

Data viitoare când merg la munte, bihorenii ar putea intra... într-un muzeu. În Parcul Apuseni s-a înființat primul ecomuzeu românesc, menit să conserve Țara Moților, cu peisaje și oameni cu tot.

Până la toamnă, ecomuzeul va avea și primul traseu tematic, dedicat grupului Șușman de partizani anti-comuniști, care au luptat până la moarte pentru crezul lor.

Sezonul curățeniei

În această săptămână, RER Vest va începe colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase de la clienții din Oradea. Campania se va desfășura timp de două săptămâni, din 10 până pe 21 iunie.

Mastercheful săracilor

Mobilizați de un IT-ist cu un handicap locomotor, mai mulți voluntari  oferă săptămânal o masă caldă orădenilor care nu și-o permit.

În scaun cu rotile de la 23 de ani, când a fost victima unui accident de motocicletă provocat de neatenția lui, Iulian Stan nu s-a lăsat doborât de neputință. Azi nu doar că duce o viață normală, lucrând la companie locală de IT și locuind singur, dar face și voluntariat pentru cei mai năpăstuiți orădeni. BIHOREANUL vă face cunoștință cu el.

OPINII

Adrian Criș: Politica după alegeri

Câteva zile, până se vor număra și ultimele voturi pentru „parlamentul” județean și pentru cel local, vor mai stărui, totuși, câteva necunoscute. În primul rând, dacă liberalii au luat tot sau vor împărți puterea. Fiindcă de data asta s-au confruntat mai multe partide decât în 2020, iar dintre USR și AUR (restul, tip PUSL ori PPR au făcut figurație) cel puțin unul are șanse să intre în consilii, liberalii ar putea avea mai puține mandate în următorii patru ani, prin urmare ar putea fi nevoiți să facă majorități cu unul dintre competitori.

Mircea Chirilă: FC Bihor - puterea fotbalului

La un meci de baschet în care se joacă finala campionatului, cu trofeul pe masă, abia de strângem 5.000 de spectatori în Oradea Arena. La întrecerile de polo, e lucru mare dacă se duc 500 de privitori. Dar la un meci de liga a III-a de fotbal se bulucesc 10.000 de spectatori și, sunt convins, numărul ar fi fost mai mare dacă lipsa locurilor de parcare și condițiile precare de pe stadion nu i-ar fi țintuit în fotolii pe mulți alți suporteri.

PREMIILE LUI BIHOREL

Consultaţi de DNA: Anchetă a procurorilor anticorupție la Spitalul din Beiuş; Ce afaceri fac unii angajați Electrica în timpul programului de lucru și cu maşina de serviciu; Șefa Cancelariei prefectului de Bihor și-a „rezervat” un post de director adjunct la DASO; Elevi ai Liceului Tehnologic din Sânmartin, opriți să intre în examenul de Bac?; Semnatarii petiției „Misiunea Grivei” s-au trezit bombardați cu mesaje electorale; De ce s-a închis dosarul fraudelor comise la Referendum în Lugașu de Jos...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON