URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iulie 2021, 17:05

Nouă medalii pentru orădenii de la AS Master Judo Club Tora la Internaţionalele de Judo Master de la Poiana Braşov

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurată la Poiana Braşov de clubul "Judo Master" din Satu Mare, cea de-a VIII-a ediţie a Campionatului Internaţional de Judo pentru Veterani a reunit, ca de obicei, performeri din ţări est-europene, dar şi câte unul sau doi judoka de mare valoare din ţări precum Italia, Austria, Belgia, China şi chiar Brazilia. Astfel, Sala NATO a hotelului Piatra Mare a adunat în weekend aproape 150 de concurenţi din opt ţări.

Cea mai consistentă şi entuziastă delegaţie de peste hotare s-a dovedit a fi în acest an cea a Ucrainei, care a aliniat 62 de sportivi la masculin şi feminin, chiar şi câte doi concurenţi la unele categorii de vârstă şi greutate.

Ca principal amfitrion, sătmăreanul Attila Pelcz a explicat strămutarea turneului în inima ţării: "Am organizat de această dată, nu la Satu Mare, ci la Poiana Braşov, pentru a uşura deplasarea sportivilor din toate zonele ţării. La ediţia actuală am vizat o prezenţă mai largă din România".

Orădeni pe podium

În ceea ce priveşte participarea celor de la AS Master Judo Club Tora Oradea, aceştia au totalizat nouă medalii la individual.

Pe primul loc şi în posesia medaliilor de aur au intrat de la clubul orădean: Aurel Gavriş (la categoria +100 kg, M4) şi Cristian Nagy (73 kg, M3) fiecare câştigându-şi toate cele trei meciuri din categorie prin ippon.

Pe locul II s-au clasat Iulian Almăjan (90 kg - M3), Andrei Otvos (73 kg, M6), Cristian Derecichei (73 kg, M3), Cristian Horgoş (73 kg - M4) şi Marius Magalea (100 kg, M3), iar pe treapta a treia a podiumului au urcat Ciprian Paul (100 kg, M2) şi Aron "Jo" Bagdi (81 kg, M4).

În secţiunea pe echipe, orădenii Aurel Gavriş şi Iulian Almăjan şi-au mai găsit energie pentru a performa ca titulari în cadrul echipei combinate Satu Mare - Oradea.

După ce a obţinut victorii în faţa formaţiilor "Pantheon" Constanţa şi "Kame Judo" Braşov, combinata Satu Mare - Oradea a trebuit în cele din urmă să se recunoască învinsă de echipa Ucrainei. Totuşi, ipponul spectaculos reuşit de super-greul Aurel Gavriş în ultimul duel al întrecerii pe echipe a mai temperat un pic exuberanţa şi uralele înflăcărate ale galeriei ucrainiene.

"Cu un plus de pregătire şi atenţie chiar sper să ne luăm revanşa la echipe anul viitor" a declarat, după concurs, Aurel Gavriş.

Recunoaştere pentru sensei Chirilă

Echipa orădeană este pregătită de sensei prof. Alexandru Chirilă, cel care, în urmă cu două decenii, punea umărul pentru înfiriparea şi promovarea mişcării de judo "master" în România prin clubul Phoenix, precum şi de sensei Aurel Pleş.

De altfel, în cadrul festivităţii de deschidere, sensei Chirilă a şi primit o plachetă în semn de recunoaştere a priceperii şi efortului depus pentru dezvoltarea judo-ului la nivel de veterani.

Sponsorul deplasării orădene a fost firma Pro Edilnis Sălard coordonată, binenţeles, de un fost judoka orădean cu dor de tatami.

Cu sprijin de la Vizer

De menţionat că graţie preşedintelului Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), bihoreanul Marius Vizer, clubul orădean de veterani a primit recent un rând de kimonouri competiţionale agreate de IJF.

Următoarele competiţii avute în vedere de orădeni sunt Campionatul Naţional programat la Timişoara, Internaţionalele Ungariei şi Campionatul Mondial de la Lisabona (21 - 24 octombrie).

La Poiana Braşov, veteranii orădeni s-au întâlnit însă şi le-au urât succes membrilor lotului naţional de tineret şi de seniori a României, lot care este axat acum pe pregătirea performerilor calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON