Trei persoane au fost reţinute, luni, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT, într-un dosar care vizează contrabanda cu ţigări ucrainiene, grupul fiind acuzat că a alimentat cu ţigări de contrabandă pieţele din Bihor, Cluj, Sălaj, Arad şi Timiş.
Potrivit unui comunicat al procurorilor, membrii grupării foloseau maşini prevăzute cu spaţii special amenajate pentru a introduce ţigările ucrainiene în ţară, iar ulterior le depozitau în diferite locuinţe, de unde apoi le distribuiau comercianţilor.
Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este de peste 123.000 euro.
„Cele trei persoane reţinute pentru 24 de ore urmează să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în informarea de marţi.
Ancheta a fost desfăşurată de procurorii DIICOT Maramureş şi ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Maramureş, cu suportul de specialitate asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi cu sprijinul poliţiştilor din Maramureş, Sălaj, Cluj, respectiv a poliţiştilor de frontieră din Sighetu Marmaţiei.
Ancheta procurorilor din Maramureş este a treia lovitură dată contrabandiştilor de ţigări după ce, pe 3 martie, poliţiştii BCCO Oradea şi procurorii DIICOT Oradea au descins în 24 de percheziţii domiciliare în Oradea şi în alte localităţi din judeţ, într-un dosar în care au reuşit să destructureze o grupare formată din 14 persoane care se ocupau cu traficul de ţigări.
Ulterior, pe 17 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, coordonaţi de procurorii Parchetului Bihor, au inculpat 24 de orădeni într-un alt dosar de contrabandă cu ţigări şi tutun, gruparea fiind acuzată că alimenta cu ţigări Piaţa Cetate din Oradea. În acest caz, ancheta desfăşurată a scos la iveală că grupul de contrabandişti era protejat chiar de poliţişti şi jandarmi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.