URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iulie 2024, 18:35

Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO)

Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO) foto: Nokian Tyres
Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO) foto: Nokian Tyres
Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO) foto: Nokian Tyres
Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO) foto: Nokian Tyres
Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO) foto: Nokian Tyres
Nokian Tyres a produs prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2 de la Oradea (FOTO) foto: Nokian Tyres
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Producătorul finlandez Nokian Tyres a produs luni prima anvelopă în fabrica fără emisii de CO2, aflată încă în construcţie, în Oradea. Totuși, producţia în masă a anvelopelor "made in Oradea" urmează să fie lansată în anul 2025.

Premieră "made in Oradea"

„În data de 1 iulie 2024, compania Nokian Tyres a produs prima anvelopă în noua sa fabrică pe care o construieşte în Oradea. Acest moment important pentru evoluţia proiectului a fost atins la data anticipată, iar lucrările înaintează conform planificării şi bugetului alocat", au anunţat luni reprezentanţii Nokian Tyres România printr-un comunicat de presă.

Producătorul finlandez de anvelope a început recrutarea personalului pentru facilităţile de producţie de la Oradea încă din anul 2023.

Echipa de lansare a producţiei, formată din 60 de angajaţi, începând de la posturi de conducere şi până la operatori de producţie, a urmat în primăvară un stagiu de formare în fabrica Nokian Tyres din Finlanda.

„Odată cu prima anvelopă realizată aici, am avut ocazia de a testa capacitatea de producţie din noua fabrică şi totul decurge conform planului", a declarat, potrivit aceluiași comunicat, directorul general şi vicepreşedintele Nokian Tyres România, Susanna Tusa.

Compania finlandeză derulează în continuare o campanie de recrutare a personalului în pregătirea lansării producţiei comerciale de la Oradea programată pentru anul 2025.

O lansare aniversară

Prima anvelopă produsă la Oradea a fost una de tip Nokian Tyres Snowproof 2, concepută să fie folosită pe timp de iarnă de conducătorii de autovehicule din Europa Centrală.

Modelul care a inaugurat producţia viitoarei fabrici de anvelope din Oradea a fost ales în mod simbolic. „Nokian Tyres a inventat anvelopa de iarnă în 1934. Nu puteam sărbători mai frumos aniversarea celor 90 de ani de la acest moment, decât fabricând unul dintre produsele noastre emblematice, în cea mai nouă fabrică a noastră", a explicat Sussana Tusa.

"Cu zero emisii de CO2"

Conform reprezentanţilor Nokian Tyres, viitoarea fabrică de la Oradea, aflată în construcţie pe amplasamentul fostului CET II din cartierul Nufărul, va fi prima unitate de producţie din industria anvelopelor cu zero emisii de dioxid de carbon.

„După inaugurare, fabrica Nokian Tyres din Oradea va scrie istorie: este prima unitate de producţie din industria anvelopelor cu zero emisii de CO2. Pe lângă statutul de reper în industrie, fabrica propune şi o abordare holistică a sustenabilităţii, ce include utilizarea energiei electrice provenind exclusiv din surse curate şi procese automatizate, cu înaltă eficienţă energetică", se menţionează în comunicatul de presă al companiei.

Investiţie de circa 650 milioane euro, viitoarea fabrică Nokian Tyres din Oradea va avea o capacitate de producţie de 6 milioane de anvelope anual şi circa 500 de angajaţi.

Anvelopele fabricate aici vor fi comercializate în Europa Centrală pentru a se profita de localizarea strategică a viitoarei unităţi de producţie în vecinătatea acestei pieţe.

Producătorul finlandez de anvelope Nokian Tyres a înregistrat în anul 2023 vânzări nete în valoare de 1,17 miliarde de euro la un număr total de 3.400 de angajaţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
la americani e vorbeste e standarde de poluare
la rromani se vorbeste de emisij co2. USA:"free of harmful high-aromatic oils." vs"Uarade:"The factory will use electricity that is produced 100 % with renewable sources and all steam generation will be done without fossil fuels. "
Postat 02 Iulie 2024, 16:48 de florea
Diferente
Na, ia sa vedem daca se observa mici diferente intre fabricile din US si Finlanda respectiv Oradea-Mare... https://www.nokiantyres.com/company/about-us/production/
Postat 01 Iulie 2024, 22:16 de th3v1p3r
Bineînțeles primii se exprima propagandistii ::::)))
Va doare ca Birta respectiv Bolojan aduc investitori in Orade :::)))
Postat 01 Iulie 2024, 21:00 de Sandu2100
Iar cu CO2?
Asa se prosteste lumea, FARA EMISII DE CO2. Dar restul chimicalelor ce se elimina in aer din procesul de fabricatie, si mirosurile. Chimicalele alea sunt cele mai periculoase, nu ca nu elimina CO2, CO2 elimina orice masina, si fiinta vie, sau orice proces de ardere. De ce fabricile de cauciucuri sunt alungate 9 din 10 orase unde vor sa deschida, li se interzice, nu primesc autorizatii de mediu.
Postat 01 Iulie 2024, 20:03 de sanduivanov
hhhhuuuuooo Romania nu e tara a lumii a treia!!!
"Producătorul finlandez de anvelope Nokian Tyres a înregistrat în anul 2023 vânzări nete în valoare de 1,17 miliarde de euro la un număr total de 3.400 de angajaţi.","Nokian Tyres din Oradea va avea o capacitate de producţie de 6 milioane de anvelope anual şi circa 500 de angajaţi."si despre avizele de mediu,iar e tacere ca si.in cazul celestica?cate chimicale respiram zilnic noi cetatenii ptr infimele taxe si salarii ale celor 500 de pulakeri?
Postat 01 Iulie 2024, 19:47 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON