URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iulie 2024, 12:58

Noi zboruri de la Oradea, cu escală la București, spre 8 destinații internaționale, între care și New York

Noi zboruri de la Oradea, cu escală la București, spre 8 destinații internaționale, între care și New York sursa foto Facebook / HiSky
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania HiSky, care din această toamnă va asigura curse între Oradea și București, dar și între Oradea și Londra, a pus în vânzare bilete de avion pentru zboruri din Oradea cu escală în Capitală spre alte opt destinații internaționale.

Potrivit publicației de specialitate boardingpass, noile curse, care de fapt asigură conexiuni spre cele opt destinații din Europa, Orientul Apropiat și SUA, ar urma să fie operate de la jumătatea lunii octombrie.

Escale între 1 și 11 ore

HiSky a pus biletele în vânzare pentru zboruri din Oradea cu escală pe aeroportul internațional Henri Coandă din București, a anunțat joi boardingpass, precizând că aceste zboruri vor fi adiționale, adică în completarea celor două deja anunțate de companie între Oradea și București și, respectiv, între Oradea și Londra, precum și faptul că vor fi operate de la jumătatea lunii octombrie a acestui an.

Potrivit sursei citate, cele opt noi destinații sunt:

Oradea – Barcelona (Spania)

Oradea – Bruxelles (Belgia)

Oradea – Chișinău (Republica Moldova)

Oradea – Dublin (Irlanda)

Oradea – Frankfurt (Germania)

Oradea – Malaga (Spania)

Oradea – New York – aeroportul J.F. Kennedy (SUA)

Oradea – Tel Aviv (Israel)

Portalul menționat scrie că aceste zboruri vor avea escale la București între o oră și 11 ore, dar durata medie a escalei este sub 4 ore, iar pasagerii vor avea asigurat transferul bagajelor de cală în aeronava de conexiune.

La ce prețuri

Prețurile anunțate pe site-ul HiSky par atractive: un zbor Oradea – New York cu plecare de pe aeroportul orădean pentru data de 17 ianuarie 2025, de pildă, și retur pe același aeroport pentru data de 23 februarie, ar urma să coste 299,98 euro (dus) și 279,98 euro (întors).

Un zbor Oradea – Barcelona, tot pentru data de 17 ianuarie 2025, și cu întoarcere tot pe 23 februarie, ar urma să coste 204,82 euro (la dus) plus 161,47 euro (la retur).

La aceleași date, un zbor Oradea – Frankfurt și retur ar urma să coste, potrivit site-ului HiSky, de 129,89 euro (la dus) plus 151,09 euro (la întors).

Aceste noi conexiuni vin în completarea zborurilor programate de HiSky de la Oradea în cadrul unui parteneriat cu Air Oradea (companie înființată de Primăria Oradea și de CJ Bihor), care va pune la dispoziție suma maximă de 750.000 de euro pentru operarea, vreme de cinci ani, a zborurilor de la Oradea la București și la Londra, plus câteva chartere. 

Totodată, pentru efectuarea curselor de linie, HiSky va deschide o bază operațională la Oradea și va gara aici o aeronavă din dotarea companiei.

HiSky are o flotă de 8 aeronave de tip JET, cu configurații variate: 4 aeronave cu 180 de locuri, 1 aeronavă cu 144 de locuri, 2 aeronave cu 220 de locuri și 1 aeronavă cu 275 de locuri (aeronava cu care operează și zborurile din București către SUA). 

De notat că, din 3 iunie, de pe aeroportul orădean asigură curse externe, cu escală la Varșovia, spre aproximativ 100 de destinații din Europa, Orientul Mijlociu, Asia și America, și compania poloneză LOT Polish Airlines, în baza unui contract de serviciu public obligatoriu prin care, timp de 4 ani, poate beneficia de subvenții de la Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, suma acestora neputând depăși 9,8 milioane euro, în funcție de gradul de încărcare a aeronavelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
fiind o companie noua, in ce alianta e HiSky?
skyteam, star alliance? face codesharing cu alte companii?
Postat 07 Iulie 2024, 14:42 de unu
vasi/adi13 Petre93, Maikeltroll, sanduivanov si alte conturi de propagandă
Pe unde sunteți ::::))))) cred ca pana in toamnă nu o sa mai comentați asa mult, ca voi credeți ca face birta alianță cu PZD :::)))
Postat 06 Iulie 2024, 19:26 de Sandu2100
florea aka sovinul rasist
Pleaca, ma, dezaxatule, cu minciunile tale de aici. Tot esti "full of shit" cat esti. Orice ai face ca sa incurci treburile.
Postat 06 Iulie 2024, 17:28 de Riviera
te plimba astia de 800.000 de euro subventie
te plimba rusii de hisky de subventia de 800.0000 de euro e unde nu vrei.maine ailalta veti vedea curse newyor cu escala la chisinau,sau pe tbilisi
Postat 06 Iulie 2024, 15:12 de florea
Hai KP
Spune-ne cum trebuia facut. Pentru ca tu te pricepi la toate! Dar prima data i-ati medicamentele.
Postat 06 Iulie 2024, 14:31 de Biggie
SandaXXL...
Exact cum e o vorbă pe la noi ... "cei mai buni dintre cei răi". Adică la reducere comercială cum ar spune un retailer, care ieftinește la jumătate mălaiul ca să tripleze în același timp prețul la tărățe. N-ai ce cosmetiza ... devizul de calcul e pe cifre, nu pe povești.
Postat 06 Iulie 2024, 08:13 de KP
KP
Știu ca tu ai vrea Oradea-Au Main cu escala MOKBA ::::))) si noi pt asta platim 750.000 ca sa nu facem escală la MOKBA. Edilii noștri sunt cei mai buni din țară, ai văzut la locale.
Postat 06 Iulie 2024, 01:29 de Sandu2100
De ce să zbori la București ca să ajungi la Frankfurt spre exemplu?
La preț mult mai bun ai multe alte variante, fără să o iei spre est ca să ajungi în vest. Apoi ce să mai vorbim de timpul aproape dublu pentru a ajunge la destinație. Iar pentru așa aiureală, contribuabilii plătesc în plus o subvenție de 750.000 Euro. Edilii noștrii au capul vraiște, de pun constant "carul înaintea boilor" ... doar pentru ca ei să zboare gratis la București, la inutilele ședințe de partid.
Postat 05 Iulie 2024, 21:29 de KP
Intarziere
Daca vreti intarzieri de la trei ore in sus la plecare, zburati cu firma asta de doi lei pe nume hischi!!! Sedere placuta prin cele aeropoarte!!!
Postat 05 Iulie 2024, 14:48 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON