URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2024, 15:36

Noi restricții de trafic în Oradea! Strada Avram Iancu s-a închis circulației pe încă un tronson (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană a decis să impună noi restricții de trafic în zona centrală a Oradiei.

Începând de luni, strada Avram Iancu a fost închisă circulației și pe tronsonul delimitat de străzile Mihail Kogălniceanu și Evreilor Deportați.

„În perioada 7 - 31 octombrie, strada Avram Iancu se închide circulației pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Evreilor Deportați (lângă Parc Bălcescu) și intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu”, a anunțat Primăria Oradea, luni, printr-un comunicat de presă.

Restricțiile au fost instituite la cererea constructorului Avril, pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a rețelelor de apă și termoficare de pe această stradă începute în vară.

Kogălniceanu va avea dublu sens

Pe fondul lucrărilor, până joi, inclusiv, intersecția străzilor Avram Iancu și Mihail Kogălniceanu, în zona sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, va fi închisă traficului auto.

Ulterior, până la sfârșitul lunii octombrie, traficul în zonă se va desfășura în ambele sensuri, pentru ca mașinile de pompieri de la unitatea din zonă să poată ieși rapid la intervenție.

„În perioada 10 - 31 octombrie strada Mihail Kogălniceanu devine sens dublu și pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu strada Avram Iancu”, se menționează în comunicatul Primăriei Oradea.

Atenție, lucrări!

Potrivit municipalității, traficul auto pe strada Avram Iancu va fi redeschis gradual, pe măsură ce lucrările vor fi finalizate pe diferite tronsoane ale străzii.

„Lucrările sunt în stadiul cel mai avansat pe tronsonul străzii Avram Iancu cuprins între Piața Unirii și strada Cuza Vodă, unde carosabilul este deja betonat, urmând să fie turnat stratul de asfalt. Se lucrează pe toate celelalte tronsoane ale străzii, până la intersecția cu Evreilor Deportați, de lângă Parcul Bălcescu, astfel încât modernizarea acestei străzi să fie finalizată până la finalul lunii octombrie”, a transmis Primăria Oradea.

După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările din strada Avram Iancu sunt în întârziere față de programarea făcută de municipalitate. Inițial, Primăria Oradea, a anunțat finalizarea acestora la începerea anului școlar, apoi a anului universitar, iar mai nou la începutul lunii noiembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON