URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Ianuarie 2022, 19:03

Noi condiţii de acordare a burselor de merit şi de studiu: "Sunt afectaţi sute de mii de elevi" (VIDEO)

Noi condiţii de acordare a burselor de merit şi de studiu: 'Sunt afectaţi sute de mii de elevi' (VIDEO) (sursa foto: widener.edu)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care modifică criteriile de acordare a burselor pentru elevi. Concret, bursele de merit vor fi acordate doar elevilor care au medii de peste 9,50 - faţă de 8,50, cum este acum -, iar cele de studiu vor fi acordate începând cu media 7,50, faţă de 7.

Măsura este criticată de mai multe asociaţii ale elevilor, care susţin că prin modificarea criteriilor 730.000 de elevi din România rămân fără burse.

Condiţiile de acordare a burselor şcolare, care erau în vigoare din 2011, au fost modificate printr-un ordin al ministrului Educaţiei publicat marţi seară în Monitorul Oficial. Noile criterii ar urma să fie în vigoare din semestrul al doilea.

Mai multe asociaţii ale elevilor au anunţat, miercuri, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit, de la 8,50 la 9,50.

Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Elevilor Constanţa şi citat de Hotnews.ro, iniţiativa este susţinută de Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm).

"La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate (...). Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză", au transmis reprezentanţii elevilor. 

Şi Consiliul Naţional al Elevilor a condamnat modificarea pragului mediei pentru bursa de merit. "Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online. (...) Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea", au transmis reprezentaţii CNE.

Noile criterii de acordare a burselor pentru elevi:

Drept replică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis că bugetul pentru bursele elevilor este de aproape patru ori mai mare în acest an faţă de anul 2020, depăşind un miliard de lei. 

Mai mult, acesta adaugă că, în anul şcolar 2020-2021, 347.000 elevi au avut medii mai mari de 9.50, mult mai mulţi decât erau eligibili pentru bursele de merit în 2020 (când pragul era media 8,50). 

"Bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni. Pentru ceilalţi există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale, bursa "Bani de liceu". În anul 2020 aveam burse de performanţă şi de merit derizorii, de câţiva lei pe lună. Am insistat să avem cuantum minim plătit de la buget pentru prima oară în istoria postdecembristă de 500 lei bursa de performanţă, 200 lei bursa de merit, 150 lei bursa de studiu, 200 lei bursa socială", a adăugat el.

Potrivit acestuia, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Şi bursa profesională poate fi cumulată cu bursa de performanţă sau cu bursa de merit, a spus Sorin Cîmpeanu.

Explicaţiile lui Cîmpeanu:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asta-i culmea!
S-a-ntors lumea cu susu-n jos. Au ajuns repetentii, plagiatorii (Campeanu Sorin e unul din ei), analfabetii functional sa decida cine e elev emerit! O fi nevoie de bani, da' sa-i ia de la cei cu salarii/pensii nesimtite!
Postat 06 Ianuarie 2022, 05:33 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON