URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 August 2021, 10:41

Noi amicale: CAO şi Lotus au remizat pe teren propriu, iar Luceafărul a pierdut la scor de neprezentare la Satu Mare

Noi amicale: CAO şi Lotus au remizat pe teren propriu, iar Luceafărul a pierdut la scor de neprezentare la Satu Mare foto: Facebook CAO - Club Atletic Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două egaluri și o înfrângere

Cele trei echipe bihorene de fotbal din Liga a III-a şi-au continuat sâmbătă seria jocurilor amicale, de verificare, în vederea pregătirii noului sezon.

Două dintre ele, CA Oradea şi Lotus Băile Felix, au evoluat pe teren propriu, dar niciuna nu a câştigat, ambele terminând la egalitate, în timp ce Luceafărul Oradea a făcut deplasarea la Satu Mare, pentru jocul cu formaţia locală CSM, pe care l-a pierdut însă la scor de neprezentare.

Astfel, CA Oradea a încheiat cu scorul de 1-1 jocul susţinut la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", în compania celor de la Şoimii Lipova.

La rândul ei, Lotus Băile Felix a terminat la egalitate, jocul disputat la Stadionul Comunal din Sânmartin cu o altă formaţie arădeană Gloria Lunca Teuz Cermei, scor 2-2, în timp ce Luceafărul Oradea a cedat cu 0-3 meciul de pe terenul celor de la CSM Satu Mare.

La Oradea, în meciul celor de la CAO, golurile s-au marcat în primele 16 minute. Mai întâi, oaspeţii au deschis scorul, în minutul 8, după o greşeală a portarului Bob, dar peste alte opt minute, Chitaş a obţinut un penalty pentru CAO, pe care l-a transformat căpitanul Cosmin Letan.

Jocul a fost în mare parte echilibrat, dar până la sfârşit nu s-a mai marcat, cu toate că s-au mai consemnat şi alte ocazii la cele două porţi.

Antrenorul Florin Fărcaş nu i-a putut folosi pe C. Roşu, Copil şi Porumb, dar a trimis în teren echipa: Bob – Urbanowski, Letan, Stan, Ioviţă – Lezeu, Ardelean – Marina, Cîrjan, Chitaş – Meşter.

În repriza a doua au evoluat pentru CAO: Barabaş – Kovacs, Mintaş, Al. Popa, Stan (min. 76 Letan), Săutiuţ, Gunie – Gheorghiţă, Hosu, Abrudean (min. 76 Chitaş) – Urbanowski (min. 76 Lezeu).

Egal şi la Sânmartin

Şi Lotus Băile Felix a jucat acasă sâmbătă şi a încheiat, de asemenea, la egalitate, scor 2-2, cu Gloria Lunca Teuz Cermei. La pauză bihorenii conduceau însă cu 1-0, printr-un gol marcat de Florin Pop.

În partea secundă, formaţia oaspete a restabilit egalitatea prin Sergiu Popa şi chiar a preluat conducerea cu 2-1, după ce a înscris Loic Tenlep. Totuşi, partida avea să se încheie la egalitate, cu scorul de 2-2, după ce Tiponuţ a marcat în minutul 77.

Deşi fotbaliştii echipei gazdă şi-au mai creat ocazii şi au avut, în general, un joc bun, rezultatul final a consemnat doar remiza.

Antrenorul Gheorghe Ghiţ a început pentru Lotus cu: Beke – Ad, Popa, Paublusztig, Oros, Arsene,  – Habakuk, Blăgea – Fl. Pop, Cl. Codoban, I. Ban – Făgărăşanu. Pe parcurs i-a mai introdus însă şi pe: Dardai, R. Pop, Costea, Tirla, Tiponuţ şi Lupşe.

În fine, dar nu în cele din urmă, Luceafărul Oradea, cea de-a treia echipă bihoreană din Liga a III-a a jucat în acest weekend la Satu Mare, cu echipa locală CSM, cedând la scor de neprezentare, 0-3.

La pauză scorul a fost 1-0, printr-un gol marcat de Jakab, în minutul 38. În partea a doua au mai înscris pentru sătmăreni: V. Pop, în minutul 66, şi Cadar, în minutul 90.

Antrenorul Dorin Mudura a început jocul pentru Luceafărul cu: Ed. Nergheş – R. Ştef, D. Borma, Fl. Drăgan, D. Laza, D. Vitalis, R. Popovici, Bene, R. Toderici, Al. Jurcuţ şi G. Costea. Pe parcurs au mai jucat însă şi: M. Mudura – Coţolan, Abagiu, T. Tamaş, Pădurean şi  Ţîrţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON