URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Septembrie 2021, 13:40

No Country for Wise Men

No Country for Wise Men sursa foto: Agerpres
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Multe măști ce afișau inteligență și onestitate au căzut săptămâna trecută. În timp ce milioane de cetățeni sunt terifiați de scumpirea energiei (care o va agrava pe cea a produselor și serviciilor), într-un context oricum frustrant, creat de o alianță care și-a îngropat toate promisiunile, premierul Florin Cîțu s-a dovedit un brigand de Liga a III-a, autor de mișelii și de prostii impardonabile nu doar de către partenerii din USR-PLUS, ci în mod normal nici de către propriii colegi din PNL.

Miercuri a pus pe masa Guvernului (pe ordinea de zi suplimentară) proiectul Anghel Saligny, fără dezbatere publică și fără respectarea cerințelor USR-iștilor, absolut corecte de data asta (cele 10 miliarde euro să se aloce doar pentru proiecte care nu pot fi finanțate cu fonduri UE și după criterii obiective, iar banii să fie cheltuiți chibzuit și transparent). Călcând pe protocolul iscălit după demiterea lui Vlad Voiculescu, l-a demis pe ministrul Justiției ba fiindcă a șantajat și sabotat „dezvoltarea României”, ba pentru că n-a desființat SIIJ. Cum ar veni, pentru incompetență, pricină pentru care, însă, putea concedia întregul Guvern, cu excepția a 2-3 miniștri (apropo, nu făgăduise că în iunie îi evaluează pe toți?). La final, bomboană pe colivă, în locul lui a pus altă „lumină”, pe Lucian Bode.

Urmarea? USR-iștii s-au înhăitat cu AUR, „talibanii” despre care ei înșiși, protectorii LGBT, ziceau că întrupează barbaria medievală, ba sunt dispuși să se întovărășească și cu PSD, desigur, spre binele țărișoarei, nu pentru un USL 2.0. De cealaltă parte, PNL-iștii accelerează inconștienți, dar fermi, marșul spre neant, sub deviza Aut Cîțu, aut nihil.

În povestea asta nu există însă niciun personaj pozitiv, cinstit și deștept. Până și moșnegii din cătune știu că nu dezvoltarea rurală îl mistuie pe Cîțu, ci setea după voturile primarilor la Congresul din 25 septembrie. Că seamănă cu Dragnea nici că-i pasă.

Dar nici USR-iștii nu-s de lăudat. Da, „programul” lui Cîțu putea fi un PNDL3 (deși, totuși, exclude becuri de 2.000 de euro) și da, după PNDL-urile lui Udrea și Dragnea, nu știm câte drumuri s-au făcut și câte s-au furat. Dar de aici până la a zice, precum Claudiu Năsui, că mai bine dai din alea 10 miliarde euro câte 900 lei în plus la salariu „românilor” (și ăsta-i ministrul Economiei, realizați?!), ori ca deputatul Cătălin Teniță, că nu trebuie aruncați banii în sate depopulate (deși de-aia fug oamenii de la țară, că n-au condiții), e o enormitate de neiertat.

Un program pentru lumea rurală nu trebuie respins de plano doar pentru că îl flutură cineva anume, ci discutat cu discernământ, cu atât mai mult cu cât pentru inexistența canalizărilor vom plăti curând amenzi pe Mediu, iar pentru gaze UE chiar refuză finanțarea. România are prea multe lipsuri grele încât să mai reziste mult cu politruci populiști și isterici, care confiscă nevoi naționale ori, dimpotrivă, le refuză fireasca satisfacere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
inca un editorial de nota zece!
Adevar adavarat, fara partialitate. Stima si respecte!
Postat 07 Septembrie 2021, 05:13 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON