Veste bună pentru iubitorii de zăpadă: în munţii din Bihor a început să ningă! În noaptea de duminică spre luni, la Vârtop ploaia s-a transformat în ninsoare şi staţiunea s-a acoperit de un strat alb de 4 cm.
„Duminică au fost câteva rafale de zăpadă la peste 1.600 de metri înălţime, iar apoi în timpul nopţii şi în Vârtop ploaia s-a transformat în ninsoare. S-a format un strat de 3-4 centimetri. A nins şi azi (n.r. luni), dar e mai apoasă”, a declarat şeful serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan, pentru BIHOREANUL.
O cameră de supraveghere din Vârtop arată că pârtia de schi este acoperită în alb, iar localnici din zonă au postat pe reţelele de socializare imagini cu ninsoarea.
Ninsoarea a pornit şi la Stâna de Vale, dar cel mai intens în zona Padiş, mult mai înaltă.
Drumarii au şi ei de lucru, trebuind să cureţe drumurile care duc spre munte.
Potrivit lui Dorel Crăciun, directorul firmei Drumuri Bihor, responsabilă de deszăpezirea în zona Beiuş, utilajele au ieşit la muncă. „Avem prima zăpadă pe Padiş, care a necesitat intervenţie susţinută. A nins toată noaptea şi în cursul zilei de astăzi”, a declarat Crăciun pentru BIHOREANUL.
E de aşteptat ca în zilele următoare ninsoarea să se intensifice la munte, deoarece prognoza meteo arată temperaturi scăzute şi zăpadă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.