Bărbatul trage fermoarul husei şi scoate piesele încet, una câte una. Le aşează meticulos pe iarba măruntă, apoi începe să le îmbine. Înşurubarea îi dă un sentiment de putere nemărginită. În curând o va folosi în lupta pe care o va da în acea zi şi din care speră să iasă învingător.
Cu mâinile sigure, fără nici un tremur, o ridică la nivelul ochilor şi o studiază atent, cătând în lungul ei eventuale nereguli. Metalul străluceşte în soarele dimineţii, aruncând în jur sclipiri orbitoare; totul e ca la carte. De-acuma poate începe balul: sapa e asamblată!
Drumul cu maşina până în sat e de o frumuseţe răpitoare. Curând aveam să constat că acesta va rămâne singurul lucru frumos pentru ziua cu pricina. Cu ochelari de soare şi cu cotul sprijinit şmechereşte pe geamul deschis ascultam aproape la maxim AC&DC. Aproape de un grup de fetişcane o las mai moale din acceleraţie şi adopt o poziţie de crai, mestecând ciungă. Normal, toate au întors capul să mă vadă!
La 7 sunt în faţa porţii, mândru nevoie mare că am putut să mă trezesc la 6 şi că voi fi primul în câmp. În curte însă, surpriză: Leana Uătiului şi Mărişca Porcului, ajutoarele mele plătite, s-au plictisit de atâta aşteptare. „Ai vinit, dragu babii?", mă întrebă nană Mărişcă, apoi invoc o scuză cu traficul nebun de la oraş. O cafeluţă rapidă, schimbat hainele şi gata de luptă. Holda din spatele casei ne aşteaptă.
Sapa a doua la porumb e boierie! Dacă la prima sapă am îngropat porumbul de tot, acuma trebuia să-l acopăr numai umpic. Floare la ureche! Ca un căpitan de echipă, împart judicios munca, prin tragere la sorţi. Evident, mie îmi revin rândurile pe care le-am săpat la sapa-ntâi. Ale mele erau frumoase, cu porumb din metru-n metru, nu ca ale lor: din 10-n 10 ţenti, pline de păsulă şi cucurbete. Doar am avut grijă data trecută!
„Le arăt eu la babele astea cum se sapă", îmi zic în gând, hotărât să rămân totuşi oleacă în urma lor. În faţa mea, Mărişca îşi suflecă mânecile, îşi face cruce de 3 ori, zice „Doamne-ajută!" şi scuipă zdravăn în palme, apucând sapa. Îmi fac şi eu cruce, zic „Doamne-ajută!" şi scuip pe poalele Măriştii.
Nu ştiu ce sape au ele, dar sigur sunt din alea profi, că tare în urma lor rămân cu toate avantajele din start! În cinşpe minute scoteam limba de trei coţi, aşa că, preventiv, mi-am pus alarma de pe mobil să sune din 5 în 5 minute, timp în care oftam că - vezi Doamne! - sunt deranjat de la sapă. Apoi „vorbeam" minute bune cu colegii de serviciu, dându-le indicaţii în termeni cât mai complicaţi pentru nanele mele... Care nane, n-aveau treabă: sporovăiau într-una de parcă nu depuneau niciun efort şi plimbau sapa cu o dexteritate de invidiat.
Aşa am ajuns la concluzia că un bărbat de 40 de ani de la oraş, la sapă e vax albina pe lângă o babă de 70 de la sat! Noroc că pe lângă şmecheria cu mobilul mai le aduceam apă cu canceul şi le serveam cu maaare grijă, că numai nu le dădeau lacrimile când vedeau câtă grijă le port...
Clopotul bisericii m-a salvat! E vremea prânzului. La umbra nucului bătrân, pita cu clisă, roşii şi ceapă e o delicatesă. Unde mai pui piparca usturoaie şi nişte ouă fierte. Ouăle-s de la Zoriţa, găina mea preferată. E sârboaică! Ea nu face ca proastele alealalte când se ouă, „cot-codac". Nuu... ea zice „samo tako", de aia i-am pus nume sârbesc...
În repriza a doua, simţeam că mă lasă picioarele. Căutam să scap cumva, dar mi-era ruşine. Degeaba mi-am turnat pe ascuns apă pe tricou, să par rupt de oboseală, că nanele nu ziceau nimic. Apoi mi-am pus mintea la contribuţie... Ştiind că Mărişca Porcului are simţurile foarte sensibile, am ajuns-o din urmă şi apoi, într-o fază umăr la umăr i-am tras o râgâitură a ceapă în surdină pe direcţia nasului, am tăiat cu sapa ăl mai mare porumb ieşit în cale şi m-am aplecat pe vine în faţa ei, cu mâna la ficat, simulând o criză. Bingo!
„Tulai Doamne, pruncu mnieu, aiasta-i fiara dîn tine! Du-te babii de-ţ umple on cănceu di apă, spurcă-n ie o lingură de bicarburat şi-apoi ti-i bărcăti d-o câteva ori! Şezi dup-aceia o jumati di cias întins pă partia driaptă şi doară-i scăpa!" Îi sărut mâna schimonosit de durere, îi predau banderola de căpitan de echipă după ce batem cuba şi mă tot duc, gemând şi oftând. În spatele meu, Mărişca, ruptă-n suflet de gestul cu pupatul mâinii începe cu Leana o altă discuţie... „Dapu Doamne bun prunc şî sâmţât poate fi; cum vinie iel în sat să sepe-n rând cu noi, haba-i di la uoraş. Şî cum vorbeştie, ca noi, nu ca alţî... şî nu şi ţînie domn". Izbucnesc în râs, dar baba crede că dă boala afară din mine şi zice să mă grăbesc. Punct ochit, punct lovit!
„Bicarburata" am aruncat-o la flori, iar pe dreapta am tot stat, până către seară... Nanele erau plecate deja, iar cucuruzu săpat regulamentar. Ca de obicei, seara deschid poarta-n larg, să intre Jodi... Ţanţoşă, vaca-mi aruncă o privire tâmpă şi trece pe lângă mine indiferentă. N-o biciuesc nici acuma, că nu-s sadic şi Turefel e mic. Se lasă seara pe uliţe, învăluind casă cu casă. Tricolorul, rămas de la alegeri, abia mai fâlfâie pe turla bisericii. E pace şi linişte în satul românesc...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.