La finele lunii trecute şi începutul celei în curs, comisarii de la Protecţia Consumatorului au făcut în Bihor 65 de controale privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi produselor de panificaţie, constatând că 55 dintre operatorii economici verificaţi sunt responsabili de mai multe abateri.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi, aceste abateri vizează cântărirea produselor cu balanţe având verificările metrologice expirate, folosirea pentru transportarea produselor de panificaţie a unor autovehicule neinscripţionate, neafişarea denumirii furnizorilor de pâine, denumirilor produselor, sortimentelor şi preţului per unitatea de măsură, lipsa analizelor fizico-chimice ale pâinii şi produselor de panificaţie, lipsa etichetelor de identificare şi caracterizare la produsele comercializate vrac, etichetarea incompletă.
Ca urmare verificărilor, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au constatat că din 15.743 kilograme pâine şi produse de panificaţie şi de patiserie verificate 13.921 kilograme erau cu deficienţe, motiv pentru care au fost întocmite 55 de procese-verbale de contravenţie, cu aplicarea de amenzi în valoare de 121.500 lei.
Pentru a evita să fie înşelaţi, consumatorilor li se recomandă să refuze produsele cu modificări de culoare, consistenţă ori miros care prezintă semne de alterare, de infestare cu paraziţi, să acorde atenţie aspectului, deoarece pâinea nu trebuie să fie nici insuficient coaptă, nici arsă, nu trebuie să fie deformată ori să aibă semne de muşcături sau urme de mucegai.
De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să nu accepte produse care prezintă data valabilităţii modificată. În fine, o regulă esenţială este să nu cumpăraţi pâinea decât din locuri autorizate, unde există indicii că sunt asigurate condiţii corecte de transport, depozitare şi comercializare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.