Muzică pentru toți: Filarmonica Oradea a ajuns la Centenar, află povestea înființării ei!

Lumea muzicală orădeană s-a îmbogățit, la începutul perioadei interbelice, cu o Societate Filarmonică organizată sub forma unei asociații. Activă în anii 1920-1930, ea a fost predecesoarea Filarmonicii de Stat, înființate în 1949 și funcționale și azi. La o sută de ani de la înființarea Societății Filarmonice, BIHOREANUL vă arată câteva episoade ale activității sale.

Promovarea muzicii 

În ultima parte a secolului al XIX-lea și la începutul anilor 1900, în peisajul muzical bihorean se remarcau mai multe formații de amatori, organizați în coruri și asociații. În 1844, în Oradea exista un „Cor al tinerimii române”, iar în 1867 se înființa Nagyváradi Dalárda, compusă din meșteșugari, comercianți și funcționari. 

Corul Hilaria a fost creat în 1875, iar din 1900 era condus de dirijorul Nicolae Firu, învățător la școala confesională ortodoxă din Oradea. În oraș mai activa Corul Unirea (foto), alcătuit din studenți la Drept și Teologie și condus de profesorul Francisc Hubic. O altă formație importantă apărea în 1905 în Beiuș - reuniunea de cântări Lyra.

După integrarea Oradiei în Regatul României, în 1919-1920, spectrul cultural local s-a diversificat, în special prin apariția asociațiilor culturale românești, pe lângă cele maghiare și evreiești existente.

Activitatea culturală era destul de polarizată, deși manifestările erau deschise tuturor. Orădenii participau la concerte, spectacole, expoziții în funcție de nivelul de educație, grupându-se, cum arăta istoricul Corneliu Crăciun în cartea „Viața cotidiană în Oradea interbelică”, după etnie, religie și limbă.

Asociere pentru muzică 

Adunarea de constituire a Societății Filarmonice a avut loc în 23 decembrie 1923, la ea participând artiști locali de toate etniile. Președinte a fost ales notarul Gheorghe Popa, iar din comitetul administrativ făceau parte Ernest Szmazsenka, Ștefan Mărcuș, Nicolae Firu, Alexandru Russu și Vomacska József. Printre membri se aflau Gheorghe Bacaloglu (foto), directorul revistei Cele Trei Crișuri, Petre Dejeu, Liviu Lazăr. 

Organizația avea membri de onoare, fondatori, titulari activi și sprijinitori. Fiecare plătea o cotizație ce varia între 50 lei/an (membrii sprijinitori) și 2.000 lei (fondatorii, o singură dată). În schimbul susținerii, aceștia din urmă aveau acces gratuit la trei concerte organizate anual. Membrii activi trebuiau să aibă cunoștințe muzicale conform „măsurii cerute” de comitetul administrativ.

Potrivit statutului Societății Filarmonice, publicat de Viorel Faur și Radu Romînașu în volumul „Statutele asociațiilor culturale românești din Oradea și Bihor”, scopul era „cultivarea muzicei vocale și instrumentale distincte, aranjarea de concerte, eventual înființarea unei școli de muzică instrumentală și vocală”.

În februarie 1924, Societatea căuta să-și îmbogățească rândurile, așa că publica în ziare anunțuri de înscriere, cu prezentarea scopului său, a obligațiilor și beneficiilor membrilor. Orchestra Societății avea, în acel moment, 42 de membri, alături de care activa și un cor.

Activă în comunitate

Fiind necesare partituri, conducerea Societății s-a adresat Fundațiilor culturale din București, care i-a împrumutat lucrările necesare. În scurt timp a început organizarea spectacolelor.

Primul concert a avut loc în sala Cercului Catolic în 6 februarie 1924 sub bagheta lui Vomacska József (foto), cu concursul Corului Bisericii Greco-Catolice, cu lucrări din Muzicescu, Dvořák, Haydn și Massenet. Revista Cele Trei Crișuri lăuda lucrările executate „corect”, dirijorul primind „laude frumoase”. 

Având succes, concertul a fost repetat patru zile mai târziu la Teatru. Următoarele reprezentații au avut loc la Cercul Catolic, cu lucrări din Beethoven, Haydn, Mozart și Hoffman. Până în luna mai s-au adunat șase concerte, prețurile biletelor fiind mici, astfel încât să poată asista public din cât mai multe pături sociale.

Concertele au continuat în 1925, din program făcând parte lucrări de Wagner, Dvořák, Strauss, Schubert, melomanii orădeni gustând cu interes „Visul unei nopți de vară” de Mendelssohn și „O nuntă la țară” a lui Karl Goldmark. În același an, orchestra Filarmonicii a concertat la serbarea dedicată lui Iosif Vulcan.

Societatea Filarmonică participa și la activitățile altor organizații culturale, fiind prezentă la manifestări ale Reuniunii Cele Trei Crișuri, la șezătorile, conferințele și serbările din județ. A ținut concerte și în saloanele Clubului Ziariștilor, cu participarea Gabrielei Incze László, a pianistei Gabriela Maczalik și a cantautoarei Kovács Erzsebet. Gazetarilor orădeni le erau pregătite lucrări de Bach, Vivaldi, Ceaikovski, Enescu și doine românești.

Pentru sportivi, gazetari, elevi 

În anii ’30, Societatea a prezentat concerte simfonice și de operă prin Asociația Amicii muzicii, inclusiv un festival național în 1935. Sediul Societății era în clădirea Casei Naționale din Bulevardul Regele Ferdinand I (azi Republicii) nr. 13. Totuși, ea funcționa mai mult din inerție, prin pasiunea membrilor, primind foarte puțin ajutor din partea autorităților.

Între altele, a prezentat concertul de inaugurare a Clubului sportiv Crișana, precum și noi spectacole la Cercul Catolic. Din inițiativa pictorului și muzicianului Maczalik Alfréd (foto) și a compozitorului Boda Oszkár, a fost organizată o orchestră de cameră care repeta și concerta în saloanele Clubului Ziariștilor.

Concertele de la finele anilor 1930 „se bucurau de mare afluență de public”, arătau Ion Bradu și Alexandru Firez în monografia Filarmonicii de Stat orădene. Seratele cuprindeau lucrări de Bach, Mozart, Händel, romanțe și serenade, publicul apreciind interpretarea solistului Dumitru Popa, cel cu „glas de bariton liric”, cum relatau ziarele vremii.

O ultimă mare acțiune a Societății Filarmonice a fost organizarea de matinee în școli, care au debutat în primăvara lui 1940. Ultimul concert organizat de Societate s-a ținut în 21 ianuarie 1941 în salonul Clubului Ziariștilor, cu muzică de cameră, situația politico-militară oprindu-i activitatea când Oradea a fost cedată Ungariei horthyste.

Filarmonica de Stat 

După 1945, când al Doilea Război Mondial se încheia, iar Bihorul de nord revenea între granițele României, activitatea muzicală s-a revigorat. Orchestra și-a reluat activitatea sub bagheta dirijorului Romulus Botto.

În 1949 era înființată Filarmonica de Stat din Oradea, cu Gyarmati Miklós director. În primii ani programul era eterogen, orientat mai mult către educarea muzicală a muncitorilor. Concertele se țineau în sălile de cinema, în sediul Filarmonicii, dar și în fabrici, cu precădere în zile festive.

Totuși, în a doua jumătate a anilor 1950 și în anii 1960, Filarmonica și-a diversificat repertoriul, numărul și calitatea concertelor au crescut.

Orchestra, tot mai profesionistă, era dirijată de Aurel Popa, Miron Rațiu, Remus Georgescu, iar apoi Ervin Acél, între 1963 și 1991. Concertele săptămânale (foto) atrăgeau public numeros, în 1950 fiind creată, totodată, în cadrul instituției, și orchestra Crișana, orientată către creația muzicală populară.

Stagiune după stagiune, Filarmonica de Stat a continuat să ofere concerte și recitaluri, inclusiv lecții pentru elevi. Publicul meloman se bucura de spectacole, muzica simfonică - interpretată deja de mult peste un secol în municipiul de pe Criș - neavând vârstă...

ȘCOALA DE MUZICIENI
Conservatorul din Oradea - proiect comunitar

Înființarea unei școli muzicale, deziderat al Societății Filarmonice încă de la început, a fost amânată câțiva ani din considerente financiare. Discuții concrete pe această temă au avut loc în primăvara lui 1925 la Primărie, unde era prezentat statutul unei Societăți a artiștilor de muzică şi artă dramatică la redactarea căruia au participat, între alții, Ștefan Mărcuș și Francisc Hubic. 

Ștefan Mărcuș (foto), comisar de poliție, dar și cunoscut solist-concertist, a fost ales președinte al Consiliului administrativ pentru înființarea unui Conservator în Oradea. Acesta a primit câteva săli în clădirile liceelor Oltea Doamna și Emanuil Gojdu, propunând secții de artă dramatică, instrumente, canto și teorie muzicală. 

Primii absolvenți au dat examenul final abia în 1930. Periodic, școala oferea programe cu sprijinul Societății Filarmonice. Cei mai talentați elevi prezentau, de două-trei ori pe an, piese din repertoriile național și internațional, existând și un cor mixt al școlii. Spectacole mai mari erau organizate pe scena Teatrului orășenesc, apărând și intenția unei „opere” orădene, care nu s-a mai concretizat. Inițiativa școlii de muzică a continuat și după 1944, prin înființarea în oraș a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică, condus de Francisc Hubic, iar din 1947 de Romulus Botto.