URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Ianuarie 2011, 12:37

Muse, concert în spaţiu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muse s-ar putea auzi dintre stele, la propriu vorbind. Solistul trupei, Matt Bellamy, a declarat că a discutat cu colegii săi despre posibilitatea susţinerii unui concert în spaţiu, iar discuţiile au fost cât se poate de reale.

Solistul britanic a declarat că, deşi acest proiect pare destul de ambiţios, el speră ca într-o bună zi tehnologia din viitor să permită trupei din Devon să susţină un concert în spaţiu.

"Am avut câteva discuţii despre posibilitatea de a cânta în spaţiu. Uneori aceste conversaţii au fost foarte coerente, deşi câteodată erau purtate noaptea, foarte târziu. Însă ele au fost cât se poate de reale", a explicat Matt Bellamy.

Bellamy a mărturisit cu această ocazie că nici el, nici colegii săi nu au început vreun program pentru astronauţi, însă se gândeşte tot mai mult la găsirea unei posibilităţi pentru a-şi realiza acest vis.

"Mă gândesc să-l contactez pe Richard Branson şi să vedem dacă vom putea susţine acest concert în naveta sa Virgin Galactic. Avem, totuşi, multe echipamente şi trebuie să folosim multe valize pentru a le transporta şi trebuie să reprogramăm multe dintre concertele noastre. Cred, însă, că acest lucru va fi posibil în viitor şi sunt absolut convins că va avea loc în timpul vieţii mele. Ne-ar plăcea să fim implicaţi în acest proiect", a adăugat muzicianul britanic.

Muse este una dintre cele mai apreciate formaţii de rock alternativ din Europa. Printre premiile câştigate se numără Best New Artist pe 2000 (NME Awards), în Marea Britanie, Innovation Award (Q Awards), Best Album (Kerrang! Awards), Best British Band (NME Awards şi Kerrang! Awards) şi Best Live Act (Q Awards, Brit Awards, NME Awards, Kerrang! Awards, Vodafone Live Music). În plus, activitatea britanicilor a fost recompensată cu mai multe discuri de platină şi de aur.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON