Muşcăturile de păianjeni

Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.

Văduva neagră este cauza majorităţii intoxicaţiilor prin muşcătură de păianjeni în SUA şi Canada, dar, izolat şi în alte regiuni, cazuri depistate în urmă cu câţiva ani pe litoralul nostru. În ultimii ani s-au înregistrat 3 cazuri de deces.

Femela este cea care atacă omul, este de culoare neagră, are capul de aproximativ 1 cm, picioarele extinse ating 5 cm şi are un desen roşu caracteristic pe burtă în formă de clepsidră; îşi ţese pânza în stivele de lemne, în magazii, verande şi pivniţe, este foarte agresivă şi atacă la cea mai mică provocare. Veninul produce o excitare difuză a sistemului nervos central şi periferic, spasme vasculare şi hipertensiune arterială.

Majoritatea accidentelor se produc în intervalul dintre lunile aprilie şi octombrie. Semnele sunt reprezentate prin durere vie la locul muşcăturii, urmată în 15-60 de minute de o propagare a durerii la nivelul întregii extremităţi şi a trunchiului, apoi abdomen "de lemn" (semn de gravitate maximă) şi dureri insuportabile, tulburări de respiraţie, greţuri şi vărsături, febră şi deces prin insuficienţă cardiacă şi/sau respiratorie, mai ales la bătrâni şi copii. După câteva ore simptomele pot ceda, deşi există posibilitatea recurenţelor la 2-3 zile. Recuperarea poate dura până la o săptămână.

ATENŢIE! Pentru că muşcătura nu este foarte evidentă, victimele pot fi greşit diagnosticate ca având apendicită sau ulcer perforat. De asemenea, vor fi excluse şi colica renală, infarctul miocardic, intoxicaţia cu stricnină, cunoscându-se faptul că abdomenul NU este sensibil la palpare în cazul muşcăturii de văduvă neagră, iar durerile ex- tremităţilor nu sunt tipice pentru majoritatea afecţiunilor enunţate.

REŢINEŢI! Tratamentul muşcăturii "văduvei negre" este înlăturarea durerii şi administrarea de antivenin. Aplicaţiile locale de apă fierbinte duc la dispariţia tranzitorie a durerii, apoi se continuă cu tratament specializat în spital, cu medicaţie antispastică şi analgezice, urmate de serul antivenin Latrodectus în cazurile grave, cu risc de complicaţii majore, sau la copii, cu regresiunea simptomelor în decurs de câteva ore.

Seroterapia se poate repeta în caz de reapariţie a simptomelor. Deoarece antiveninul este preparat din ser de cal, este obligatorie testarea specifică pentru depistarea unei eventuale hipersensibilităţi înainte de administrare.