"Ne aşteptăm ca toate parcelele scoase la licitaţie să fie concesionate. Sunt multe firme locale care decât să plătească chirie pentru spaţii în care nu se mai pot extinde ar prefera să îşi construiască propriul sediu", a declarat Delia Ungur, administratorul celor două parcuri industriale.
Firmele doritoare pot depune oferte în perioada 3 - 26 iunie, până la ora 12, la sediul Eurobusiness Parc din clădirea municipalităţii. Deschiderea ofertelor va avea loc în aceeaşi zi, la ora 14 în sala mică a Primăriei.
Durata maximă a concesiunii este de 25 de ani începând de la data semnării contractului, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 8 euro pe metrul pătrat pe 25 de ani. Documentaţia pentru participarea la licitaţie poate fi consultată pe site-urile www.oradea.ro şi www.eurobusinessparc.ro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.