URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2020, 21:05

„Mulțumim, Bolojan!”. Aglomeraţie pe drumul rapid, în ziua în care a fost dată în folosinţă ultima porţiune (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ciuda ploii torenţiale, a fost algomeraţie, duminică după amiază, pe drumul rapid din Oradea, încă din prima zi în care a fost dată în folosinţă ultima porţiune, de 3 kilometri, care duce până la ieşirea din Oradea spre Biharia.

Şoseaua a fost deschisă traficului auto începând cu ora 16, când deja era aglomerată. La ora 16.05, zeci de maşini, întinse pe o coadă de aproximativ 700 de metri, aşteptau să intre în sensul giratoriu de la ieşirea spre Satu Mare.

I-au pus banner primarului

Nu a fost o inaugurare cu tăieri de panglici sau cu festivităţi. Singur, viceprimarul Florin Birta colinda zona, ca să se asigure că este totul în regulă. Drumul e de ajutor în special celor care vin dinspre Cluj și care, dacă intră şi pe noul drum Fughiu - Podgoria, îşi pot scurta considerabil drumul prin oraş, respectiv pe strada Ecaterina Teodoroiu şi mai departe.

"După ce am deschis continuarea drumului expres, mă bucur că foarte mulţi oameni au venit să circule pe acest drum, mă bucur că sunt impresionaţi şi mulţumiţi. Trebuie să ştim că acesta va fi ca o centură pentru traficul uşor al municipiului Oradea. Pentru că, dacă vii dinspre Cluj şi vrei să ajungi spre zona Biharia, unde e nodul de legătură cu viitoarea autostradă, dinainte de intrarea din Oşorhei, vei putea intra pe acest drum şi vei ieşi aici la acest sens giratriu", a spus viceprimarul.

De altfel, că locuitorii sunt mulţumiţi de acesta s-a văzut: peste noapte, cineva a amplasat un banner, cu mesajul "Mulţumim, Ilie Bolojan". "Din câte mi-au spus cei de la drumuri, nişte localnici ar fi venit şi au spus vor să-l ţină câteva zile", a explicat Birta.

Test pe drumul expres

BIHOREANUL a făcut un test. Cu toate că în condiţii atipice, date de ploaia torenţială şi de traficul intens, cu o viteză medie de 50 km/h, 70 km/h pe alocuri, cei circa 9,5 kilometri parcurşi de la Podul Prezan (Calea Clujului) până la ieşirea din oraş au putut fi străbătuţi în aproximativ 15 minute.

Practic, dacă până acum drumul rapid se termina la sensul giratoriu de pe strada Theodor Neş, de duminică acesta merge înainte, pe Calea Bihorului şi pe strada Suişului, iar şoferii care vor să iasă de pe el pot să folosească fie străduţe lăturalnice, fie sensurile giratorii.

De pildă, la intersecţia cu strada Ion Bogdan, se poate vira stânga, pentru a ajunge în strada Matei Corvin, iar spre Paleu se poate ajunge folosind un al doilea sens giratoriu amenajat pe acest tronson. Legătura cu punctul final - sensul griatoriu de la ieşirea din Oradea spre Episcopia - este asigurată de un viaduct lung de 270 de metri şi înalt de circa 20 de metri.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, noua cale de legătură are o lungime de 2,8 kilometri. Drumul este dotat cu reţele de canalizare pluvială şi energie electrică, spaţii verzi, trotuare şi o pistă pentru biciclete cu două sensuri de mers.

Construcţia ultimului tronson din drumul expres fost făcută de o asociere de firme reprezentate de Drumuri Orăşeneşti, din care mai fac parte societăţile MBS Group şi Abed Nego, având ca subcontractor firma Electroconsult Sildac. Valoarea lucrărilor, adjudecate iniţial la 23,1 milioane lei, a fost actualizată la circa 28 milioane lei în urma modificărilor legislative privind salarizarea în domeniul construcţiilor.

Vezi mai jos cum se desfășoară o călătorie pe drumul rapid!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
"Mulţumim, Ilie Bolojan"
Banner-ul face toti banii.Intram intr-o noua era...era multumirii.Cum au americanii "thanksgiving day".La noi va dura 4 ani(5?).For the record,merita sa amintim ca a durat (prelungirea) 22 luni in loc de 13,iar pretul a urcat de la 23 la 28 milioane,pentru un lucru bine facut.In rest,numai de bine...
Postat 23 Iunie 2020, 10:36 de excalibur
Penibil, comunistoid..
Nici o diferenta intre comunistii lui Ceausescu, ăia din Corea de Nord sau China si peneleii lui bolovan: toti sunt la fel de slugarnici. Inca un pic si o sa avem tablourile bolovanului in fiecare clasa de scoala si imn de cantat dimineata la prima ora. Penibil, jenant, scarbos..
Postat 22 Iunie 2020, 23:11 de oradeanbihor
Mai castiga Bolojan un mandat
Fraierii mor de ciuda :::)))
Postat 22 Iunie 2020, 19:07 de Sandu2100
Noaptea, ca hoții ... au venit niște "cetățeni impresionați mulțumiți" care, cu o mașină dotată cu benă telescopică, au pus un banner pe care scria "Mulțumim Bolojan" !?!
Măi, Birta ... ești naiv, dacă tu crezi că orădenii nu se ridică la nivelul tău de slugărnicie. Stai liniștit că nu ești singur. Eu zic să pui niște banere prin tot orașul, chiar dacă așa se încalcă regulamentul de publicitate al municipiului, care le interzice ... cu un laudatium de genul "Mulțumim ATM-urilor Băncilor și multe Aplauze pentru ele, pentru că ne permite să scoatem numerar de cumpărat pâine, lapte și salam" !?! Ha, ha, ha ... rar așa probă de penibil. Apropo ... când ieși din "aleea expres", nu "drumul express" cum îi spui, mai trebuie încă o bandă de accelerare, la nivelul DN pe cca. 100 m cel puțin, pentru că așa e standardul mobilității încă din anii '50, când taică-tu (ori maică-ta, că nici nu mai contează), îi ducea lui Gh.Gheorghiu-Dej raportul anual de activitate meșteșugărească !?! Ha, ha, ha ...
Postat 22 Iunie 2020, 17:58 de CrisDumi
Urmează peste un an alt proiect de fluidizare
Și anume unul pentru creearea de bretea și bandă speparată care să evite intrarea in sensul giratoriu pentru cei care virează la dreapta spre Biharia. Alt studiu de fezabilitate, alt proiect altă licitație, altă distracție și asta deja pe bani publici. Nu sunt așa proști proiectanții, să nu se gândească dacă tot fac un lucru să fie și util!?! Așa a fost comandat de sus!
Postat 22 Iunie 2020, 12:43 de zsizsi
10 milioane lei kilometrul ?
2,8 km la un pret de 28 milioane lei !!! Adica 10 milioane lei pentru un kilometru de drum cu o banda pe sens, la campie. Alta "afacere profitabila", marca bolovan...
Postat 22 Iunie 2020, 05:26 de Silver_Cat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON