URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Printre multiplele modificări aduse legislației rutiere la mijlocul anului 2024, printr-o ordonanță de urgență, se regăsește și nou introdusa instituție de relocare a vehiculului în cazuri speciale. Practic, relocarea înseamnă mutarea temporară a unui vehicul într-un alt loc, în situația în care aceasta este necesară, chiar dacă șoferul respectiv a respectat toate prevederile legale cu privire la parcare sau staționare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Februarie 2025, 14:44

Momentul impactului: Accidentul din Oradea, cu o ambulanță ce transporta un pacient, surprins de camerele de supraveghere. Ce spun polițiștii (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Imagini surprinse de camerele de supraveghere din zonă arată cum s-a produs accidentul grav de marţi din Oradea, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital.

În înregistrări se observă că ambulanţa care transporta un pacient la spital a fost lovită de o autoutilitară ușoară, a ricoşat într-o altă maşină şi apoi s-a răsturnat.

Impact în intersecție 

Din videoclipul scurt publicat pe un grup de Info Trafic se vede cum autospeciala SAJ, care avea semnalele acustice şi luminoase pornite, venea cu viteză pe strada Nufărului, dinspre centrul comercial Lotus, şi se îndrepta spre bulevardul Cantemir. 

În intersecţia semaforizată, dinspre strada Nojoridului a apărut o autoutilitară ușoară, al cărei șofer pare să fi intenţionat să ajungă pe strada Meiului, deci să traverseze bulevardul. 

În imagini se vede că șoferul ambulanţei a încercat să evite impactul, dar fără succes, astfel că autoutilitara ușoară a lovit ambulanţa în partea stângă spate. 

În urma coliziunii, ambulanţa a ricoşat într-o altă maşină care aştepta la semafor, orientată spre Lotus, iar apoi s-a răsturnat.

UPDATE: Ambulanța, pe roșu - autoturismul, pe verde 

Marți, la ora 15, IPJ Bihor a făcut publice informații rezultate în urma primelor cercetări la fața locului, arătând că șoferul primului autoturism - un tânăr de 19 ani -, cel care a ieșit de pe strada Nojoridului și a izbit ambulanța - a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului. 

Șoferul ambulanței, un bărbat de 55 de ani, a trecut pe culoarea roșie, având însă în funcțiune semnalele luminoase și sonore. 

Potrivit Codului rutier, lumina albastră (folosită de mașinile de ambulanță) obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere: „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore”.

Pe de altă parte, aceeași lege arată că, la intrarea în intersecţiile unde lumina roşie a semaforului este în funcţiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorităţii de trecere, șoferii de ambulanță „trebuie să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulaţie, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii”. 

Cercetările continuă în acest caz. 

Comunicatul IPJ Bihor: 

La data de 11 februarie a.c., la ora 10.35, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, la intersecția străzii Nojoridului cu strada Nufărului din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nojoridului din  Oradea, înspre strada Meiului, la intersecția cu strada Nufărului, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns în intersecție la culoarea verde a semaforului electric și ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de ambulanță, condusă, pe strada Nufărului, înspre B-dul Dimitrie Cantemir, de un bărbat de 55 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, care ar fi trecut la culoarea roșie a semaforului electric, având în funcțiune semnalele luminoase și sonore.

În urma coliziunii, autospeciala de ambulanță s-a răsturnat pe partea dreaptă și a lovit un alt  autoturism, oprit pe banda a 4 – a de circulație a străzii Nufărului, în vederea efectuării unui viraj la stânga, înspre strada Meiului, condus de un bărbat de 44 de ani, din Oradea.

În urma accidentului rutier, atât conducătorul ambulanței, cât și o femeie de 49 de ani, din comuna Sântandrei, județul Bihor și un bărbat de 51 de ani, din comuna Lăzăreni, județul Bihor, pasageri în ambulanță, au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

În urma testării conducătorilor celor trei vehicule cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror.

Intervenţie periculoasă a martorilor 

În urma accidentului, pacientul transportat, asistenta medicală şi şoferul ambulanţei au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

După accident, ambulanţa a fost repusă pe roţi de martori, iar pacientul şi asistenta medicală - care au suferit răni serioase - pare că se aflau în autospecială când martorii au intervenit (video jos), deşi acest lucru este interzis, cu excepţia cazurilor în care există pericol iminent de incendiu.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
telefonul
ambulanta este deja in intersectie cand tembelul cu ochii'n telefon (nu se vede, da' alta explicatie pentru neatentia idiotului nu este) intra si el. Ambulantierul e ok, idiotul e bun de plata
Postat 12 Februarie 2025, 10:35 de danzigk
Sa nu fim nici cretini turbați...
Unii nu au reflexe așa de bune...dar când tu intri cu viteze din alea tembele in intersecții (80-90 la ora) că tu ai girofar...poate omul nici nu mai apucă să reactioneze
Postat 12 Februarie 2025, 01:47 de Gigelcarnel
Da mai tată măi....
Salvăm "pă pacient" da totuși nu omorâm 100 pe drum...
Postat 12 Februarie 2025, 01:38 de Gigelcarnel
@pinonel
De acord..dar avand in vedere diagnosticul pacientului..deducem si de unde graba..
Postat 12 Februarie 2025, 00:00 de HakannShukurr
Art 62 Autovehicule cu regim de circulaţie prioritară | Ordonanţă de urgenţă 195/2002
,,1) La intrarea în intersecţiile unde lumina roşie a semaforului este în funcţiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorităţii de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 61 alin. (1) [salvarea se incadreaza aici] trebuie să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulaţie, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii." Baiatul de pe salvare e bun de plata!
Postat 11 Februarie 2025, 16:06 de pinonel
cat de orb sa fii?
din filmare se vede ca soferul dde autoutilitara nu are nici cea mai mica intentie de a frana,de a evita coliziunea.
Postat 11 Februarie 2025, 15:33 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3734 RON
  • 1 EUR = 4.9772 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON