URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Iulie 2021, 07:57

Modog, tare-n baston: Ajutor de şef de post din Bihor, judecat fiindcă a bătut cu bestialitate un sătean

Modog, tare-n baston: Ajutor de şef de post din Bihor, judecat fiindcă a bătut cu bestialitate un sătean TĂCERE VINOVATĂ. Agentul şef adjunct Sandu Modog (foto) a uzat de dreptul la tăcere în timpul anchetei. "S-ar fi impus o explicaţie din partea inculpatului, pe care acesta ar fi fost în măsură să o dea, în condiţiile în care ar fi fost nevinovat", reţine rechizitoriul procurorului Ciprian Man (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un poliţist din Tileagd e trimis în judecată de Parchetul judeţean în urma unui incident de o violenţă ieşită din comun. Ajutor de şef de post la Lugaşu de Jos, Sandu Modog este acuzat că a stâlcit în bătaie un sătean din Tilecuş, lovindu-l cu picioarele şi bastonul peste picioare, în zona inghinală şi peste torace, bărbatul alegându-se cu un picior şi mai multe coaste rupte.

Băut fiind, omul sunase la 112 să se plângă că nu are curent şi apoi, din nou, ca să-l înjure pe dispecer, pentru că, în loc de electricieni, i-a fost trimis un poliţist. Iar agentul a decis să-l înveţe minte...

"Cârligarul" în acţiune

Potrivit rechizitoriului semnat de procurorul Ciprian Man, transmis sub formă de extras BIHOREANULUI, incidentul a avut loc pe 26 iunie anul trecut. Victima, Ioan Faur, locuieşte singur şi e cunoscut în Tilecuş pentru desele scandaluri pe care le provoacă. De altfel, pe portalul Judecătoriei Aleşd sunt înregistrate cel puţin 20 de procese doar în ultimii doi ani, pornite de Primăria comunei pentru înlocuirea amenzilor, neplătite, cu zile de muncă în folosul comunităţii.

În ziua cu pricina, bărbatul era "ameţit" şi pus pe harţă, căci, din pricina unei avarii, a rămas fără curent. Dar, în loc să sune la Dispeceratul Electrica, a apelat numărul de urgenţă 112, motiv pentru care la uşă i-a apărut un echipaj de poliţişti, între care şi agentul Sandu Modog.

Ajutor de şef de post la Lugaşu de Jos şi membru în patrulele Poliţiei Rurale din Tileagd, Modog nu e nici el "uşă de biserică". BIHOREANUL a scris despre el în 2009, când a fost surprins de camerele de supraveghere din fostul hypermarket Pic furând un pachet de cârlige pentru pescuit, dar dosarul i-a fost clasat pentru că poliţistul a declarat că nu şi-a dat seama ce face, iar prejudiciul a fost mic şi recuperat.

Un an mai târziu, Modog era din nou anchetat, de astă dată pentru delapidare, băgând în buzunar aproape 8.000 lei din amenzile rutiere încasate de la şoferi găsiţi cu nereguli în trafic. A returnat, paguba şi, după cum se vede, a rămas, cum ar veni, hoţ în slujba legii.

"Îţi arăt eu telefon"

În acest caz, conform rechizitoriului, ajuns la reclamant acasă, Modog n-a mai stat să analizeze că omul nu gândea limpede, ci i-a trântit o amendă şi a plecat. Pe drum fiind, a primit apoi un nou apel: săteanul sunase din nou la 112, să se certe cu dispecerul pentru că, în loc să trimită un echipaj de la Electrica ca să-i rezolve problema cu curentul, a trimis un poliţist care l-a amendat.

Aşa că Modog s-a întors spre Tilecuş. Văzând echipajul şi conştient că risca o nouă amendă, Faur s-a refugiat în curtea unei vecine, unde poliţiştii au intrat după el. A încercat să scape pretinzând că apelul cu înjurăturile n-ar fi fost făcut de el, ceea ce l-a enervat pe Modog. "Îţi arăt eu telefon", i-ar fi zis agentul, după care i-a tras o palmă cu atâta putere încât Faur a căzut în genunchi, fiind nevoit să se sprijine în mâini ca să nu se prăbuşească de tot. Apoi, de faţă cu proprietarii casei, poliţistul a continuat să-l lovească cu picioarele şi cu bastonul peste picior, torace şi abdomen, oprindu-se abia când martorii i-au strigat să înceteze.

Împreună cu colegul său, Modog l-a încătuşat apoi pe reclamant şi l-a băgat, tot înjurând, în maşina Poliţiei. La sediu, i-a aplicat "o nouă serie de lovituri peste corp, cu preponderenţă cu bastonul peste picioare şi în zona inghinală, în timp ce victima era încătuşată cu mâinile la spate", arată actul de acuzare. În final, când s-a plictisit, şi-a chemat colegii, care l-au luat pe om, i-au scos cătuşele şi, la indicaţiile lui Modog, l-au dus în sat, abandonându-l pe stradă.

La spital

Ajuns acasă, Faur a sunat din nou la 112, de astă cu un motiv cât se poate de întemeiat: îl durea rău piciorul, dar şi pieptul şi abdomenul. Omul a ajuns la spital, iar potrivit medicilor legişti a avut nevoie de peste 40 de zile de îngrijiri, având mai multe coaste şi piciorul fracturat.

Aşa a ajuns poliţistul pentru a treia oară în anchetă şi, de astă dată şi în proces, căci procurorul a decis să-l trimită în faţa instanţei pentru purtare abuzivă. În timpul cercetărilor a uzat de dreptul la tăcere, refuzând orice explicaţie. La fel cum a făcut şi când l-a sunat BIHOREANUL: auzind cine îl căuta, a pretins că nu el era la telefon şi a închis.

Poate explicaţiile le va da în faţa instanţei de judecată. Cert e că, până la un verdict, a fost pus la dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Bihor, i s-a luat arma de serviciu şi a fost mutat la munca de birou. Cel puţin acolo e mai ferit de ispite...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Tare in baston militica
Pai daca era unu mai maricel, asa oleaca numai, mai era el tare in figura? Si daca era, dupa ce se lasa intunericul era deja de mult in casa. A rezolvat ceva si el. Da nu-i bai, o firma de avocatura o sa il reprezinte pe om "pro bono" si or sa se asigure ca militica primeste ce trebuie, acolo la beciul domnesc.
Postat 14 Iulie 2021, 22:37 de poiu
asta judecata...
"Modog n-a mai stat să analizeze că omul nu gândea limpede, ci i-a trântit o amendă şi a plecat."...adica cum, daca omul e beat trebuie lasat sa-si faca de cap? Asta e concluzia dumneata, doamna Laura? Mai bine ai intreba prin sat de omul ala, sa vezi pareri...si da, unii nu se astampara decat dupa o corectie de genul...oricat de mult nu am vrea sa fie asa.
Postat 14 Iulie 2021, 11:36 de DanD
betivan ratat
Daca murea betivanul era un castig pentru societate. Nu am cuvinte pentru aceasta scursura a societatii. O dejectie umana.
Postat 14 Iulie 2021, 09:51 de testtest
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON