URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Septembrie 2018, 18:40

Miros suspect în Ioşia: Substanţe urât mirositoare, "îngropate" de Sinteza, scoase la suprafaţă pe şantierul viitoarelor blocuri de pe strada Oneştilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De aproape o săptămână, localnicii din apropierea străzii Barcăului se plâng autorităţilor că în aer se simte un miros înţepător.

"Este un miros puternic şi neplăcut, ca de gaze naturale. În urmă cu o săptămână am făcut primele sesizări, la Poliţia Locală. De acolo am fost direcţionaţi la ISU Crişana, iar pompierii au venit în control, au verificat inclusiv o staţie GPL din zonă, dar n-au găsit sursa mirosului", a declarat Ana Maria, o localnică de pe strada Barcăului.

Abia miercuri s-a aflat de unde vine duhoarea: o poluare de pe şantierul viitorului Complex Rezidenţial Ioşia, de pe strada Oneştilor, în capătul spre strada Tudor Vladimirescu. O echipă mixtă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi a Gărzii de Mediu Bihor a făcut cercetări la faţa locului.

"Firma de construcţii a săpat pentru fundaţia blocului şi, undeva la 2-3 metri adâncime, s-a găsit un strat cu o substanţă urât mirositoare, care a contaminat şi pânza freatică", a declarat şeful Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, pentru BIHOREANUL.

Cel mai probabil, deşeurile cu pricina au aparţinut fostei fabrici Sinteza, care a funcţionat pe acel amplasament. "Pare a fi o poluare istorică cu păcură, dar vom şti exact după ce vin rezultatele analizelor prelevate. Se pare că acum câţiva zeci de ani s-a spart un rezervor de păcură al societăţii Chimprod şi este posibil să se fi infiltrat în sol, fără a se face o ecologizare", a explicat Togor. Nu este exclus ca în sol să fie şi diverşi sulfaţi.

Se pare că muncitorii angajaţi de dezvoltatorul Tibor Tincău au făcut descoperirea "puturoasă" în urmă cu cinci zile, dar nu au anunţat nicio instituţie publică.

Acum, însă, comisarii de mediu au sistat lucrările pe şantier, până când se vor lămuri ce fel de poluare este şi, mai ales, cum trebuie curăţată. "Va fi obligatorie o ecologizare a solului contaminat", a precizat Togor. Ecologizare pe care, cel mai probabil, o va plăti dezvoltatorul imobiliar.

Şeful Gărzii de Mediu a ţinut să precizeze că orădenii nu trebuie să-şi facă griji, pentru că nu există niciun pericol de explozie în zonă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Cine va plăti ecologizarea zonei (solul și apa freatică )afectate?
Dezvoltatorul? Eu cred că ar fi obligatoriu și de bun simț să plătească toți factorii decizionali și instituțiile care și-au dat avizul pentru realizarea acestui proiect, știut fiind faptul că, pe această locație și-a desfășurat activitatea o unitate procatoare de medicamente,deci procesatoare de substanțe chimice foarte periculoase pentru sănătatea cetățenilor riverani. Astfel instituții precum ANM Oradea,DSP Oradea, Primăria Oradea..ar trebui să răspundă penal pentru acordul dat acestui proiect.La data publicarii acestui proiect, înainte de a se fi avizat Decizia Etapei de Incadrare de către Agenția de mediu Oradea,am sesizat această instituție precum și DSP Oradea de faptul că locația respectivă este afectată de depozitarea de deșeuri chimice,cu posibil impact asupra mediului și a sănătății orădenilor din această zonă.Sesizarea a fost înregistrată, însă a fost tratată birocratic: opinia cetățeanului interesat sau afectat, procedura îndeplinită. In rest,voia lui Dumnezeu și a lui Dorel de la primărie. Acum așteptăm nota de plata....."a lucrului bine făcut"la Oradea .
Postat 22 Septembrie 2018, 13:22 de platona
Martie
A mai fost prin martie dar din zona de mai spre aradului practic asta de acum e din teritoriul fostei Infratirea si e petroliere , alea din martie a fost grave cand n-a scris nimeni nimic ca alea a fost de la fosta Sinteza si a fost cu fenoli , stie omenii de la garda dar no sa face panica in barcaului care oricum au 3 din 10 pompe de gradina din teava batuta de 5 m ca nu e mai jos panza freatica.
Postat 20 Septembrie 2018, 14:48 de sode
Mda
Interesant limbajul, spune multe despre tine. Da, serios ! Daca nu ai informatii despre ce se intampla in interiorul fabricii CHIMPROD care s-a aflat pe locatia respectiva dai din gura degeaba, un gica contra fara nord si fara sud. Esti de la iosia.ro sa aperi vanzarea?
Postat 20 Septembrie 2018, 13:05 de alexcuce
@alexcuce
serios ma? :)) tu auzi ce vorbesti? ...
Postat 20 Septembrie 2018, 11:08 de David
Cancer imobiliar
In partea aceea se produceau cele mai periculoase substante. Zona nu a fost decontaminata si va avea efecte adverse asupra locuitorilor din acele blocuri... cine stie ce facea Chimprodul acolo se fereste de zona aia ca de dracu'. Va fi o incidenta mare de cancere, astm si diverse alergii ! Probabil ca zona va fi decontaminata din pix, dezvoltatorul va plati cat si unde trebuie si va continua proiectul.
Postat 20 Septembrie 2018, 09:40 de alexcuce
ANMP Oradea și DSP Oradea asigură cetățenii orădeni afectați de mirosul din zona străzii Oneștilor că nu le poate afecta sănătatea....
Ba din contră, ținând cont că aceste mirosuri provin de la medicamentele și substanțele chimice folosite în procesul de fabricație al medicamentelor de către Sinteza (Chimprod SA) și îngropate/acoperite cu pământ,ar putea constitui un "tratament benefic", prin simpla inhalare a acestuia,de către cetățenii aflați în trecere sau locuitori ai acestei zone.Asa că cei cu anumite afecțiuni, prin grija celor de la ANM Oradea,DSP Oradea si Primăria Oradea,pot beneficia cu încredere de"efectele curative", ale plimbărilor de bună voie,pe străzile acestui cartier al orașului. În curând, si orădenii din zona Magheru vor putea beneficia de aceleași "efecte curative"... Aveti încredere și....răbdare.
Postat 20 Septembrie 2018, 02:39 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON