URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Februarie 2011, 10:16

Miron Cozma s-a căsătorit cu Marinela Niţu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La două luni de la pronunţarea divorţului de Monica Ionescu, Miron Cozma s-a căsătorit, surpriză, cu cântăreaţa Marinela Niţu, fosta lui iubită.

Ceremonia a avut loc sâmbătă, în Scheii Braşovului, într-un cadru restrâns. Tabloidele scriu că Miron Cozma şi Marinela Niţu nu şi-au invitat nici măcar prietenii.

Relaţia dintre cântăreaţă şi fostul lider al ortacilor a fost una zbuciumată. Cei doi s-au cunoscut în 1996, iar legătura dintre ei a continuat o perioadă chiar şi după ce "Luceafărul Huilei" a ajuns în închisoare. S-au despărţit, iar Marinela s-a căsătorit cu un om de afaceri italian, care locuia în Statele Unite.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
DRAGOSTEA nu moare
poti sa traiesti si 30 de ani fara ea ca nu poti muri fara sa ti iei ramas bun de la DRAGOSTE :)) asa ca grij, uitati va la sufletul omului nu la material :)) o alianta nu inseamna DRAGOSTE sincera, sufletul decide si alege dragostea :))
Postat 14 Februarie 2011, 11:18 de ica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON