Ştie orice copil de grădiniţă: o poveste de iubire reuşită se termină cu protagoniştii trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi. Însă aproape la fel de important ca finalul e şi începutul...
Marius Ivaşcu, un orădean mutat în America, şi Heather Howley, americancă get-beget, au hotărât ca povestea căsniciei lor să debuteze într-un mod unic. Aşa că el a aterizat la petrecerea ce a avut loc într-un muzeu al aviaţiei sărind cu paraşuta din elicopterul pilotat chiar de aleasa inimii sale. Nu şi-au ales tematica nunţii de dragul fiţelor sau doar pentru a ieşi în evidenţă: cei doi sunt pasionaţi de zbor şi asta i-a şi adus împreună.
Spre tărâmul făgăduinţei
Născut în Oradea în urmă cu 31 de ani, Marius Ivaşcu şi-a găsit aleasa inimii, pe Heather, la mii de kilometri depărtare, în Statele Unite. În 2005, era student la Facultatea de Energetică din Oradea, lucra ca tehnoredactor la un ziar local şi a vrut o schimbare. Aşa că a decis să plece dincolo de Ocean, mai cu seamă că ştia că acolo îşi va putea dezvolta pasiunea sa cea mai mare: paraşutismul.
"Am vrut să fac paraşutism de calitate, cum se face acolo", explică el. Încă din adolescenţă urmase cursuri de planorism la Aeroclubul Oradea, la 15 ani făcuse primul salt cu paraşuta, iar la 16 avea şi brevet de pilot de planor. Aşa că la 24 de ani, când a obţinut un contract de muncă în construcţii în Florida, Marius s-a dus fără să se uite înapoi.
Salvat de diplome
În România, Marius făcuse parte din lotul naţional de paraşutism la juniori şi participase la nenumărate concursuri, dar nici nu bănuia că toate aceste realizări îi vor marca destinul. După ce contractul de muncă din SUA i-a expirat, diplomele din România l-au ajutat să rămână în America, căci a obţinut o viză de sportiv. În 2009, a luat locul doi la Campionatul Naţional al SUA la paraşutism, iar titlul de vicecampion a fost biletul lui către greencard, permisul de rezidenţă. Apoi a ajuns să reprezinte SUA la campionatele mondiale de parapantism, semn că s-a integrat mai mult decât bine în ţara adoptivă.
Acum, Marius e instructor de paraşutism în Newburgh, în statul New York, învăţând oamenii să sară cu paraşuta sau sportivii să devină, la rândul lor, instructori. Aşa a cunoscut-o şi pe Heather. Originară din marea metropolă, tânăra de 29 de ani e pilot de elicopter la propria ei şcoală de zbor. A intrat în aviaţie lucrând pentru diverse firme de pilotaj, iar când una dintre acestea a dat faliment şi-a fondat propria şcoală. Acum instruieşte, pe cele trei elicoptere ale sale, de la elevi începători la instructori profesionişti. "O admir foarte mult pentru că are o ambiţie extraordinară şi are succes în aviaţie, un business dominat de bărbaţi", spune Marius.
O singură condiţie
Heather şi Marius s-au văzut prima oară în 2010, pe aerodrom. El organiza un concurs de paraşutism, ea venise să zboare cu elicopterul. "Am ştiut de cum am văzut-o că e "The One", aleasa. Ea, în schimb, vreo două luni a vorbit cu mine numai despre afaceri", povesteşte orădeanul.
Într-o zi şi-a făcut curaj şi i-a propus o întâlnire. Ca s-o impresioneze, a dus-o la un muzeu al aviaţiei, de unde decolează avioane încă din 1920. Şi i-a "ţinut", căci de atunci sunt de nedespărţit. "Ne completăm perfect: ea pilotează elicopterul, eu sar cu paraşuta", spune Marius. La un an de când s-au cunoscut, Heather şi Marius s-au logodit, pe 9 martie anul acesta s-au şi căsătorit, iar nunta lor a ajuns subiect în numeroase ziare din SUA. "Singura condiţie pe care ne-am pus-o pentru nuntă a fost să fie legată de aviaţie", explică Marius.
Şi-au găsit rapid locul pentru petrecere: muzeul unde au fost la prima întâlnire şi unde nimeni nu se mai gândise până atunci să ţină o asemenea petrecere. "Am golit pe jumătate unul din hangare (foto), punând mesele pentru invitaţi. Iar decorul l-au făcut avioanele de la începutul secolului XX", spune mirele. Toate elementele nunţii lor s-au învârtit în jurul zborului: invitaţiile le-au făcut chiar ei din nişte hărţi de aviaţie, şi până şi butonii mirelui au fost sub formă de avion. Iar miresei nu i-a lipsit o geacă de aviator peste rochia albă elegantă...
Limuzina din cer
Cea mai inedită parte a petrecerii a fost, însă, modul în care mirii au ajuns la ceremonie. Tradiţia americană cere ca mireasa să sosească la biserică fără mire, pentru ca acesta să o vadă doar la altar. Aşa că Heather a venit cu elicopterul pilotat chiar de ea! "Eu eram în biserică, dar prietenii mei au filmat cum ea, în rochie de mireasă fiind, nu reuşea să aterizeze cu elicopterul exact cum voia, din cauza pantofilor cu toc de 12 centimetri. Aşa că şi-a aruncat pantofii din picioare şi apoi a aşezat elicopterul ca pe o pană", povesteşte Marius.
De la biserică, mirii au plecat împreună spre recepţie, bineînţeles, tot cu elicopterul. Ajunşi deasupra "sălii", Marius a sărit cu paraşuta, iar mireasa-pilot a parcat "limuzina" lor, adică aparatul de zbor, în aplauzele invitaţilor. De la elicopter până în muzeu, însă, Marius a dus-o în braţe (foto), aşa încât mireasa să nu-şi murdărească rochia. "Am avut noroc, pentru că două zile înainte de nuntă a nins, dar în sâmbăta nunţii n-a fost niciun nor pe cer şi erau 15 grade, astfel că planurile ne-au ieşit perfect", se bucură mirele. Întreaga experienţă de "aterizare" a fost pentru Heather şi Marius una obişnuită, aceasta fiind, de altfel, meseria lor. "Vara, facem asta zi de zi", zice Marius. Ce-i drept, nu dichisiţi la patru ace.
Filmul nunţii l-au pus pe un site dedicat, aviationwedding.com, făcut special de Marius din dorinţa de a inspira şi alte cupluri să îndrăznească să iasă din rigori. Şi să-şi transforme cea mai importantă zi a vieţii într-una cu adevărat unică, care să-i definească sută la sută...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.