URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Minune... ratată: Un habitat natural rar şi fragil descoperit în Bihor este ignorat de autorităţi (FOTO / VIDEO)

Minune... ratată: Un habitat natural rar şi fragil descoperit în Bihor este ignorat de autorităţi (FOTO / VIDEO) SPECTACOLUL NATURII. Pentru că au nevoie de un cumul de condiţii, izvoarele pietrifiante se întind pe suprafeţe mici, adesea doar de sute de metri, iar cel descoperit în Bihor nu face excepţie. Totuşi, este un habitat spectaculos, spun cei care l-au descoperit
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe o vale din apropierea Beiuşului, apa curge la vale prefăcând muşchii, frunzele şi crenguţele din calea ei în piatră. Izvorul pietrifiant, cum se numeşte acest habitat rar în Europa, a fost descoperit recent de ecologiştii Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD). 

Aşa cum legea cere, aceştia au anunţat rapid autorităţile, ca izvorul să fie cât mai repede protejat. Numai că Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) i-a ignorat şi a lăsat minunea naturii pradă distrugerii. 

Pietrificare naturală    

Cunoscute în legislaţia europeană cu denumirea de habitat 7220*, ceea ce înseamnă că sunt nişte zone prioritare de protecţie, izvoarele pietrifiante cu formare de travertin creează peisaje rupte din poveşti. 

Ele se găsesc în masive calcaroase, unde fenomene vulcanice au adus la suprafaţă izvoare cu apă caldă acidă, care dizolvă calcarul. Pulberea formată, travertin sau tuf calcaros, se depune peste muşchi, crenguţe, frunze şi orice mai întâlneşte în drum, lăsând un aspect de piatră, de unde şi denumirea habitatelor.

În România, nu sunt multe izvoare pietrifiante confirmate, iar în Bihor niciunul, dar asta doar pentru că nu le-au văzut ochi de specialişti, care să-şi dea seama ce sunt. 

Găsit din întâmplare 

Luna trecută, un speolog a recunoscut un izvor pietrifiant pe o vale din zona Beiuşului, în mijlocul unei păduri, în afara oricărei arii protejate, şi i-a anunţat pe ecologiştii CAPDD, care au confirmat că este un habitat 7220*. "Aceste habitate sunt destul de rare, pentru că sunt foarte sensibile. Tocmai de aceea sunt considerate şi prioritare", explică Alina Pitic (foto), specialist în cadrul CAPDD. 

Ca pietrificarea să se producă, izvorul nu trebuie perturbat deloc. "Dacă umbra, microclimatul şi pH-ul apei nu sunt adecvate, muşchii şi algele de care depinde habitatul intră în declin", spune Alina. 

Nu văd, nu cunosc...

Pe 5 aprilie, ecologiştii au anunţat descoperirea la ANANP, instituţia care, conform legii, trebuie să confirme existenţa habitatului şi să instituie măsuri de ocrotire. Aceeaşi adresă au trimis-o, spre ştiinţă, Ministerului Mediului şi Gărzii de Mediu, ecologiştii arătând că habitatul este ameninţat de exploatări forestiere, deoarece în apropiere se va deschide un şantier de exploatare a masei lemnoase. Fireşte, orice utilaj sau lemn târât prin vale ar distruge habitatul.

Deşi nici n-au fost chemaţi să indice, în teren, locul în care au făcut descoperirea, ecologiştii au primit pe 26 aprilie un răspuns năucitor de la ANANP care, sub semnătura preşedintei Adi Croitoru, a comunicat că cele semnalate "nu se confirmă", drept urmare nu se impun măsuri de ocrotire.

Câteva zile mai târziu, la locul indicat s-au dus şi comisarii de mediu, care au confirmat întocmai descoperirea. "Am interzis Ocolului Silvic Beiuş orice fel de lucrări în perimetrul respectiv", confirmă Sever Şerbănescu, comisar şef al Gărzii de Mediu Bihor, care a văzut cu ochii lui izvorul pietrifiant. În timp ce omologii de la ANANP, primii care ar fi trebuit să fie preocupaţi de descoperire, n-au observat nimic... 

Revoltaţi că instituţia chemată să protejeze minunea naturii nici măcar nu o găseşte în teren, ecologiştii au transmis o nouă adresă Ministerului, cerând soluţii, dar deocamdată fără efect.

Protectori fără semnal

Superficialitatea cu care ANANP a tratat izvorul pietrifiant ridică, din nou, semne de întrebare în privinţa eficienţei instituţiei care are ca unică menire ocrotirea ariilor protejate şi pe care, recent, Consiliul Judeţean Bihor a cooptat-o într-un parteneriat pentru implementarea de măsuri de conservare în alte trei arii extrem de importante, Lacul Peţea, Valea Iadei şi Defileul Crişului Repede. Dacă nu pot nici măcar identifica o arie protejată, cum ar putea oare slujbaşii Agenţiei să o protejeze?

Surse neoficiale spun că însuşi Remus Raţ, cel care până săptămâna trecută a fost şeful ANANP Bihor, dar care are un "CV" în totală contradicţie cu grija faţă de natură, de hoţ de lemne şi braconier, a fost cel care a mers în teren, însoţit de nişte pădurari, pentru a confirma existenţa izvorului. Pentru că ar fi pierdut semnalul la telefon şi n-a mai putut urmări coordonatele GPS, a abandonat căutarea, raportând apoi că izvorul nu există. "Nu ştiu ce s-a întâmplat, trebuie să verific", spune acum şefa lui, Adi Croitoru (foto), care l-a mazilit pe Raţ abia după ce s-a aflat ce preocupări anti-natură are acesta. 

Rămâne de văzut, deci, care va fi soarta fragilului habitat, dar şi a celorlalte arii protejate din Bihor, aflate în grija unor specialişti care nici măcar nu le bagă în seamă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cheile Susarei, Nerei si Beusnitei mai au vai pietrifiante
Atentie, Cheila Nerei si Beushnitei sunt Sit UNESCO, prin valoarea lor deosebita. Dealtfel poate sunt cele mai spectaculoase si deopotriva gingashe habitate din Romania. Putine situri naturale UNESCO in tzara noastra. In mod cert, izvoarele si vaile pietrifiante de pe Cheile Beushintei si Susarei (ambele invecinate) au contribuit la incadrarea lor ca valori UNESCO
Postat 28 Mai 2021, 09:14 de cristi_h
Habarniști la superlativ
Paraziții bugetari care lucrează 8 ore la cafea, la țigară, la facebook, la telefon, la cumpărături și la lipit afișe pentru partid sunt dăunătorii principali ai mediului și protectorii braconajului și a distrugerii forestiere. Din acest motiv e mai bine că majoritatea acestora nu lucrează nici 4 ore, de fapt corect spus este că nu stau nici 4 ore la slujbă, că de lucrat nu lucrează nimic fiind incompetenți.
Postat 28 Mai 2021, 09:12 de decalog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON