Mintea românului de pe urmă

Trist şi nemeritat destin are Muzeul Ţării Crişurilor! Şi asta pentru că totdeauna cei care erau chemaţi să-i decidă soarta n-au fost la înălţimea momentului. Când s-a pus problema retrocedării Palatului Baroc, dacă aveam conducători destoinici şi existau şi parteneri oneşti de dialog din partea bisericii, altul era viitorul instituţiei.

O chirie convenabilă pentru ambele părţi ar fi fost, zic eu, soluţia optimă. În fond, cu banii pe care-i azvârlim în uriaşul imobil al fostei Garnizoane, Muzeul putea sta bine mersi în chirie 30-40 de ani. Ţi poate parcul din jur n-ar fi avut aspectul uşor jerpelit de acum.

Apoi a început odiseea cu noul sediu. De luni de zile ne-am împotmolit la faza de "achiziţionat crocodili", iar dacă blocajul mai continuă, monumentala clădire va arăta ca Policlinica Mare, minus plasele de pe faţadă.

În schimb, se renovează Cetatea. Poate ar fi momentul ca Muzeul să capete o casă într-un loc ca acesta. Cetatea are la rându-i nevoie de o atracţie pentru turişti, pentru că un lapidarium şi o biserică înseamnă prea puţin. Dar şi pentru o asemenea soluţie e nevoie de oameni deschişi dialogului. Oricum, banii daţi pentru reabilitarea Garnizoanei nu s-ar pierde, căci acolo s-ar putea muta Consiliul Judeţean, Prefectura şi instituţiile subordonate, răspândite care pe unde.

P.S. Că tot vorbeam de muzee: În săptămâna "Şcoala altfel", elevii au ieşit din clase prin oraş, vizitând instituţii şi firme, şi cred că au învăţat mai multe aşa decât într-o lună de ore plictisitoare. Eu consider că ar fi bine ca accesul elevilor în muzee să fie gratuit. În Franţa, de pildă, toţi tinerii până în 25 de ani pot intra gratis la muzee dacă sunt cetăţeni ai Uniunii Europene.