Zorii zilei, după o noapte de chef. Nişte tineri au un conflict verbal cu poliţiştii, care degenerează într-o bătută în toată regula. "Masajul" victimelor continuă la Poliţie. Totul se termină la Spital sau, mai probabil, la Tribunal.
Iată ce zic tinerii: noi ne-am legat într-adevăr de organe, dar de ale noastre. Poliţiştii s-au simţit jigniţi când ne-au cerut să ne legitimăm. Asta pentru că unul dintre noi, care stă în State, le-a arătat un pemis de conducere, iar ei au crezut că e vorba de o etichetă de whisky. Enervaţi, am trimis organele lângă cele ale mamelor lor. Nu e adevărat că ne-am luat în gură cu poliţiştii, ci doar cu bocancii lor.
Iată ce zic poliţiştii: când am văzut că unii tineri provin din SUA, raiul capitalismului, ţinând cont că bătaia e ruptă din Rai, am vrut să se simtă ca acasă. Le-am explicat că nu-i frumos să vorbească cu gura plină, de bocanci. Am considerat că decât să rupem trei pixuri până scriem un proces-verbal, mai bine le rupem cinci coaste. Cum la sediu nu există televizor, i-am dat cu capul de pereţi, ca să avem şi noi măcar urme de plasmă.
E păcat că serviciul de pază şi ordine e un fel de batalion disciplinar mobilat doar de cei cu bube - sau fără nimic - în cap. E regretabil că tinerii nu înţeleg că nu ai voie să-i înjuri pe poliţişti, pentru că jigneşi nu neapărat persoana în uniformă, ci autoritatea statului.
În speranţa că tineretul chefliu îşi va schimba atitudinea, iar poliţaii vor trece de la stadiul de primate la cel de homalăi sapiens, le doresc distracţie plăcută şi serviciu uşor tuturor celor care populează Pasajul la sfârşit de săptămână!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.