Unul dintre cei mai longevivi parlamentari din Bihor, aflat la al patrulea mandat, dar totodată unul dintre cei mai puţin cunoscuţi, deputatul Adrian Merka, reprezentant al minorităţilor slovacă şi cehă, a dat lovitura anul trecut, încasând nu mai puţin de 230.000 euro din... dar de nuntă.
Merka, acum în vârstă de 47 ani, şi-a luat inima în dinţi şi a făcut petrecerea amânată de pandemie, după ce cu un an înainte făcuse cununia civilă pentru a-şi oficializa astfel relaţia cu o juristă din Oradea.
La nunta desfăşurată la sala Armonia au participat nu mai puţin de 800 de invitaţi, care mai de care, inclusiv secretari de stat din Slovacia şi din Cehia, reprezentanţi ai celor două etnii din România, Ungaria şi Serbia, preşedinţi de consilii judeţene şi primari din întreaga ţară, fotbalişti şi alte VIP-uri, başca episcopii romano-catolic Bőcskei Lászlo şi greco-catolic Virgil Bercea, care au şi oficiat slujba de cununie.
O socoteală rapidă arată, aşadar, că soţii Merka au primit în medie puţin sub 300 euro de la fiecare mesean.
Amuzant e că, pentru a nu avea probleme cu Fiscul, soţii Merka au numărat banii cu martor şi apoi au declarat câştigul atât la notar, cât şi la ANAF şi la Camera Deputaţilor.
Oricum, chiar şi scăzând cheltuielile, care precis n-au fost mici, profitul a rămas frumuşel, bază solidă pentru o casă cu adevărat de piatră...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.