Mihai Bar, fostul lider al PSD Bihor, ex-deputat şi preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, şi-a măritat fiica. Mihaela, fata mai mare a familiei, fostă vedetă TV locală, şi-a oficiat joi seară cununia civilă şi cea religioasă, măritându-se cu prietenul său de mai bine de zece ani, Adrian Matica.
La ceremonia oficiată în sala mare a Primăriei au participat circa 150 de persoane, rude şi prieteni ai mirilor. Printre cei care au venit să felicite tânăra pereche s-au numărat gemenele Andrada şi Laura Florincuţa, care au şi făcut parte din categoria restrânsă a domnişoarelor de onoare, blonda Gilda Gheţe, consacrată la Lotus TV şi devenită între timp doamna Tatu, Marius Vizer junior şi mulţi alţii.
Slujba religioasă de la Biserica cu Lună a fost oficiată de un sobor de şapte preoţi. Mihai Bar şi-a dus fiica la altar mândru şi zâmbitor în acordurile corului bisericii.
Odată oficiată căsătoria civilă şi religioasă, petrecerea de nuntă va avea loc vineri seară la Oradea Shopping City. Sunt aşteptate nu mai puţin de 600 de personae.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.