Mesajul PS Sofronie Drincec, episcopul Oradiei şi Bihorului, de Paşti: "Lumea bolnavă şi suferindă de astăzi are mare nevoie de vestea cea bună!"

Prea sfinţitul Sofronie Drincec, episcopul Oradiei şi Bihorului şi-a făcut publică pastorala de Paşti pe portalul oficial al Episcopiei Ortodoxe.

În mesajul de anul acesta PS Sofronie a amintit semnificaţia Învierii Domnului şi obligaţia creştinilor de a transmite mai departe lumina Sfintelor Paşti. Episcopul de Oradea, care şi-a numit credincioşii "purtători de lumină", a subliniat că lumea suferindă de astăzi are nevoie de "vestea cea bună".

Vezi mai jos întreaga pastorală!

† SOFRONIE

Din darul lui Dumnezeu Episcopul Oradiei, iubitului cler de mir şi monahal, vieţuitorilor aşezămintelor mânăstireşti şi tuturor binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, ascultătorilor şi cititorilor acestei Scrisori Pastorale, har, milă şi pace de la Dumnezeul slavei şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,

preacuvioase maici, iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Sărbătoarea învierii din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea sărbătorilor, praznicul cel mare al tuturor praznicelor, Împărăteasa şi Doamna tuturor sărbătorilor, ne umple sufletele de nepământească bucurie şi ne adună pe toţi laolaltă, pentru a serba cum se cuvine şi a ne bucura pe măsură pentru darul cel mare făcut nouă şi lumii de Dumnezeu, Care "aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16).

Darul Cel mare al lui Dumnezeu este Însuşi Fiul Său, născut din veci din Tatăl, Care Se înomeneşte pentru noi oamenii şi a noastră mântuire, jertfindu-Se pe Cruce ca să omoare cu moartea Sa moartea noastră.

Învierea Sa este începutul învierii noastre, prin umanitatea Sa asumată total, cu excepţia păcatului, pe care-l ridică de pe noi pe umerii Săi, ne face şi pe noi părtaşi, prin lucrarea harului Său în noi, dumnezeirii Sale.

El ia pe umerii Săi oaia cea pierdută, spre a ne învăţa să luăm jugul Lui asupra noastră, precum a spus: "veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară" (Matei 11, 28-30).

Prin Fiul Său întrupat, Darul Cel mare dumnezeiesc, Tatăl nostru Cel din ceruri ne dăruieşte învierea, "ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus" (II Corinteni 4, 14).

Doar pentru noi, nevrednicii, s-au întâmplat toate, din darul lui Dumnezeu-Tatăl, cum tâlcuieşte Marele Pavel, zicând: "Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?" (Romani 8, 31-32)

Şi "cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?" (Romani 8, 35) şi mărturiseşte răspicat: "sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 8, 38-39).

De aceea, darul învierii, primit prin Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu înomenit, ne învăluie în emoţie şi bucurie sfântă, ne dă putere să credem şi să mărturisim, având nădejde vie şi nepieritoare la mântuire: "de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui" (Romani 10, 9).

Binecuvântat popor al lui Dumnezeu,

Nu doar că Tatăl ni-L dăruieşte pe Fiul spre mântuirea noastră, prin jertfa pe Cruce şi Învierea din morţi, şi nu numai marea taină a propriei noastre învieri este şi ea darul lui Dumnezeu făcut nouă muritorilor, ci şi însăşi sărbătoarea Învierii, Împărăteasa şi Doamna tuturor sărbătorilor, cea mai mare şi mai însemnată sărbătoare creştină, este şi ea darul lui Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, pentru noi, cei sărmani şi umili şi preaîmpuţinaţi în toate cele.

An de an, de aproape două mii de ani, toate generaţiile de credincioşi şi smeriţi discipoli ai lui Hristos se împărtăşesc de darul sărbătorii pascale.

Acum este rândul nostru să ne bucurăm, împreună, în Sfânta Biserică, de darul ceresc, în lumină, în lumina lui Hristos, Care este lumină şi să "umblăm întru lumină, precum El este în lumină", ca să "avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat" (I Ioan 1, 7).

Darul preamărit al serbării Sfintelor Paşti de către noi, creştinii, este sporit de minunea anuală a venirii Sfintei Lumini la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, din mormântul gol şi de viaţă dătător al Domnului, de unde ţâşneşte lumina care se împărtăşeşte credincioşilor şi se împrăştie în toată lumea, fiecare Sfânt Altar devenind, tainic şi simbolic, mormântul gol din care a înviat Hristos şi de unde suntem chemaţi să luăm, unii de la alţii, lumină, pentru a deveni purtători de lumină, sfeşnice ale luminii, lumina lumii, cum ne vrea Domnul: "voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclia şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă" (Matei 5, 14-15).

Lumina lui Hristos este şi proclamarea sfântă de la liturghia Darurilor mai înainte sfinţite din timpul Sfântului şi Marelui Post, precum şi de la sfinţirea bisericii: "lumina lui Hristos luminează tuturor!"

De altfel, darul sărbătorii şi, implicit, darul luminii este pregătit printr-o lungă perioadă de aşteptare, de zece săptămâni, a Triodului, cu trei săptămâni începătoare, din care ultima cu sec de carne, a brânzei şi şapte săptămâni de post, Postul Mare, ţinut cu stricteţe de înaintaşii noştri, cum transpare din chiar numele de Păresimi, de la latinescul "Quadragessima", dat Postului celor Patruzeci de zile, dovadă a împământenirii lui la români înainte de venirea slavilor, la începutul secolului al şaptelea al erei creştine.

De fapt, duhovniceşte, pregătirea pentru Sfântul şi Marele Post începe chiar de la praznicul Bobotezei sau Teofaniei, Arătarea lui Dumnezeu, în amintirea Marelui Post al Mântuitorului, după Botezul Său: "atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit" (Matei 4, 1-2).

Dar darul sărbătorii este urmat de prelungirea ei de-a lungul întregii perioade pascale, în Săptămâna Luminată şi până la Înălţare, cu întindere până la Cincizecime şi, prin Săptămâna Rusaliilor, până la Duminica Tuturor Sfinţilor, pe toată durata Penticostarului.

În tot acest timp, suntem chemaţi să împărtăşim lumină, lumina sfântă, pascală, semenilor noştri, devenind lumini şi purtători de lumină: "aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei 5, 16).

Dragii mei purtători de lumină,

Este de la sine înţeles că adâncurile de taină ale sărbătorii Învierii lui Hristos sunt inepuizabile, profunzimile teologice şi semnificaţiile dogmatice ale evenimentului sunt abisale, încărcătura ontologică şi simbolismul festiv negrăite şi, totuşi, cu smerenie şi cuminţenie ştim că Învierea Domnului, începutul învierii noastre, este, pentru noi, certitudine.

Ştim sigur că Domnul Hristos Iisus a înviat. "Cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo" (Iacov 1, 6). Dar nu putem ascunde sub obroc lumina învierii, ci suntem chemaţi să o dăruim mai departe lumii. Aşa cum o primim, unii de la alţii, se cuvine să o dăm mai departe, celorlalţi, celor care nu au venit la biserică să ia lumină, celor care nu mai pot veni, celor care nu mai vor să vină.

Sunt mulţi semeni ai noştri singuri şi părăsiţi, bătrâni şi bolnavi, orfani şi neputincioşi, în prigoniri sau marginalizaţi, uitaţi şi cu sufletele pustiite. Să nu uităm să le ducem şi lor lumina pascală.

Ne întoarcem de la biserică la casele noastre cu lumânările aprinse şi cu Sfintele Paşti. Ne aşteaptă locuinţe primenite şi mese îmbelşugate. Câţi semeni ai noştri nu au parte de aşa ceva?

Dumnezeu însă, Care nu i-a uitat, ni-i scoate nouă în cale, pentru a le duce noi vestea cea bună a Învierii, dimpreună cu lumina de la Sfânta Biserică şi, astfel, cu mângâierea noastră smerită şi puţină, dar purtătoare a mângâierii de Sus: "Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu" (II Corinteni 1, 3-4).

Cu mângâierea, cu bucuria, cu luminarea suntem datori nu numai faţă de cei săraci şi părăsiţi, faţă de care, întotdeauna, filantropii, ştiuţi şi neştiuţi, mari şi mici, au avut grijă în Biserică, cu puterea şi prin lucrarea Duhului Sfânt.

Condiţia noastră de creştini ne obligă să ducem darul lui Dumnezeu către toţi oamenii, să aducem vestea Învierii şi să purtăm darul sărbătorii, vestind că Hristos a înviat, nu doar spre cei care cred şi-L aşteaptă pe Domnul, ci şi către cei care L-au uitat sau s-au îndepărtat ori înstrăinat de comunitatea creştinilor practicanţi sau de comuniunea de credinţă a înaintaşilor noştri comuni ori, mai mult, într-un elan evanghelic apostolic, înspre cei ce încă nu L-au cunoscut pe Hristos Domnul.

Cu delicateţe, cu blândeţe, cu fineţe sufletească şi subţirime duhovnicească să ne apropiem de toţi, purtând în noi adevărul Învierii Domnului şi arzând ca nişte făclii purtătoare de lumină pascală, oferind tuturor celor însetaţi de Dumnezeu vestea învierii lui Hristos

Şi lumea bolnavă şi suferindă de astăzi are mare nevoie de vestea cea bună, de darul luminii lui Hristos strălucind din mormântul gol de la Ierusalim, de darul sărbătorii Sfintelor Paşti.

"Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre întru Hristos Iisus" (Filipeni 4, 7)! Aşa cum ne-a dăruit nouă Domnul, la despărţire: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze" (Ioan 14, 27)!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor şi cu voi împreună recunoscător la Tronul slavei pentru darul sărbătorii Învierii,

† Sofronie

al

Oradiei

Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Cetatea Oradiei Mari, cu prilejul Sfintelor Paşti din  Anul Domnului 2020, la o sută de ani de la învierea Eparhiei noastre, trei sute patruzeci de ani de la atestarea documentară şi trei sute douăzeci şi cinci de ani de la menţionarea ei în Diploma leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice.