URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 15 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Octombrie 2024, 08:01

Mega, față cu „sistemul”: Preotul orădean Ciprian Mega acuză serviciile secrete pentru respingerea candidaturii sale la Președinție

Mega, față cu „sistemul”: Preotul orădean Ciprian Mega acuză serviciile secrete pentru respingerea candidaturii sale la Președinție „NU AU PRIMIT UNDĂ VERDE”. Personalitate controversată, preotul Ciprian Mega (foto) a ratat înscrierea în cursa electorală pentru Președinția României. Preotul pune respingerea dosarului său de către BEC și CCR pe seama implicării serviciilor secrete. „Nu mi-au aprobat dosarul fiindcă nu au primit undă verde și nu eram printre candidații de pe listă”, spune Mega, fără însă a și proba acuzațiile sale
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premieră absolută pentru Oradea, un preot ortodox a făcut la începutul lunii octombrie demersuri pentru înscrierea în cursa electorală pentru preşedinţia României la alegerile din iarnă. 

"Nu mi-am propus niciodată să ajung preşedinte. Nici nu aş fi avut banii să îmi susţin o campanie electorală. Am vrut doar să fac un experiment. Să văd cum funcţionează «sistemul»", spune acum controversatul preot Ciprian Mega. Care este convins că a fost blocat tocmai de o componentă a "sistemului": serviciile secrete...

Candidatură la secret

Preotul orădean Ciprian Mega, parohul Bisericii Sfântul Spiridon din cartierul Rogerius, regizor premiat şi autorul filmului "21 de rubini", care a generat polemici aprinse după prezentarea lui la Moscova în plină invazie a Rusiei în Ucraina, şi-a încercat norocul şi în politica mare. Orădeanul şi-a depus pe 4 octombrie, în penultima zi permisă de lege, dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie şi 8 decembrie.

În dosarul său de candidatură, Ciprian Mega a depus 219.951 de semnături de susţinere,  depăşind astfel pragul de 200.000 de susţinători prevăzut de Legea 370 din 2004 privind alegerea Preşedintelui României. De intenţia sa nu s-a ştiut nimic în spaţiul public. Semnăturile au fost adunate în secret, pentru a creşte efectul de surpriză al candidaturii şi a evita eventuale presiuni din partea actorilor politici şi a BOR, care clamează neimplicarea politică.

"În trei săptămâni, prietenii mei, preoţi şi alţi oameni de bună-credinţă, răspândiţi peste tot în lume, au adunat semnăturile necesare. Numărul de semnături reprezintă o problemă chiar şi pentru partidele mari", explică Ciprian Mega, chestionat de BIHOREANUL.

Blocat de Biroul Electoral Central...

Candidatura preotului orădean a murit, însă, în faşă. Pe 6 octombrie, Biroul Electoral Central a aprobat dosarele pentru 14 candidaţi pretendenţi la funcţia de preşedinte, majoritatea reprezentanţi ai marilor partide ori persoane cu notorietate, cum ar fi Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă (PNL), George Simion (AUR), Elena Lasconi (USR), Kelemen Hunor (UDMR) ori Mircea Geoană (independent).

În schimb, 11 dosare de candidatură au fost respinse, printre care şi cel al lui Mega. În cazul lui, BEC a acceptat ca valide doar 176.493 de semnături de susţinere dintre cele 219.951 depuse la dosar. Astfel, cererea preotului de înscriere în cursa electorală a fost respinsă pentru că nu a atins pragul legal de 200.000 de semnături valide.

... şi de Curtea Constituţională

Nemulţumit, Ciprian Mega a contestat pe 7 octombrie decizia BEC la Curtea Constituţională. Preotul a invocat că în document "nu se găseşte niciun considerent care să explice de ce din numărul de 219.951 de semnături depuse la BEC, doar 176.493 de semnături pot fi contorizate". Mai mult, acesta a susţinut chiar că BEC nu are "atribuţii sau competenţe" pentru verificarea semnăturilor, iar dacă ar fi avut dubii, ar fi putut sesiza organele de cercetare penală.

CCR a menţinut decizia BEC, printr-o hotărâre adoptată în aceeaşi zi, a cărei motivare a apărut în Monitorul Oficial la sfârşitul săptămânii trecute. La fel ca BEC, Curtea a reţinut că dosarul de candidatură al lui Mega nu respectă exigenţele Legii 370. "Candidaturile propuse de partide şi alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de 200.000 de alegători", a motivat CCR.

Completul Curţii a refuzat, însă, să se pronunţe cu privire la modul în care s-a făcut numărătoarea semnăturilor. "O critică referitoare la organizarea modului de lucru al BEC nu poate fi reţinută, fiind de competenţa BEC să îşi stabilească modul concret în care îşi desfăşoară activitatea de verificare a semnăturilor", se menţionează în hotărâre.

Cu "binecuvântarea" serviciilor...

Împiedicat să intre în cursa electorală, preotul Ciprian Mega susţine, ca într-un scenariu de film, că decizia a fost influenţată de serviciile secrete din România, însă o face într-un mod misterios şi alunecos, amplificând suspiciunile de promotor al "teoriilor conspiraţiei".

"Am păstrat secretă intenţia de a candida până vineri, 4 octombrie, când am fost nevoiţi, conform procedurii, să programăm depunerea candidaturii. Vineri seară a fost momentul în care alarma sistemului s-a declanşat, iar sâmbătă dimineaţă am fost invitat la o discuţie, unde am fost întrebat clar dacă vreau sau nu vreau validare, precizându-mi-se condiţiile în care voi primi «binecuvântarea» SRI. Am răspuns că voi contesta decizia la CCR. Mi s-a spus că CCR poate valida doar după ce primeşte «undă verde»", susţine Mega. 

Preotul este convins că este o victimă a "sistemului". "Din ce văd eu, SRI şi SIE sunt implicate direct (n.r. în procesul electoral). Nu cred că sunt implicate interesele altor servicii secrete străine", spune orădeanul.

Acuzaţia este extrem de gravă, în condiţiile în care SRI şi SIE nu au atribuţiuni în domeniul procesului electoral. Mai mult, implicarea lor în politică este interzisă expres de legile lor de funcţionare, care, în cazul SRI de pildă, enunţă clar că serviciul "nu va întreprinde nicio acţiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale acestora care contravin siguranţei naţionale".

Candidatură de amorul artei

În ciuda gravităţii spuselor sale, preotul Ciprian Mega a refuzat să explice pentru BIHOREANUL cine şi cum i-a condiţionat candidatura. "Veţi vedea asta. Lucrez la un raport care va fi înaintat în zilele următoare Patriarhiei şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Documentul (n.r. care poate fi citit integral mai jos) va fi public", spune Mega.

Pe lângă întreţinerea acestui mister, preotul stârneşte semne de întrebare asupra seriozităţii demersurilor sale şi prin faptul că recunoaşte acum că intenţia de a candida a fost... un act artistic. "Alegerile din acest an marchează un moment de răscruce în viaţa societăţii noastre. De aceea am pornit acest experiment, ca un exerciţiu de documentare pentru viitorul film, care se va numi «Alegeri înainte de război»", spune preotul-regizor.

Titlul filmului pare să facă trimitere atât la o posibilă extindere a conflictului deschis de Rusia în Ucraina, cât şi la eventualele conflicte sociale ce ar putea apărea în urma perioadei post-electorale, ca urmare a unei posibile crize economice. Dar până să fie război, deocamdată este numai gălăgie. Şi manipulare...


"Nu aveam nevoie de binecuvântarea superiorilor pentru a-mi putea depune candidatura la preşedinţie. Aş fi avut nevoie dacă aş fi ajuns să îmi fac campanie electorală, caz în care ar fi trebuit să mă şi suspend de la Biserica Sfântul Spiridon. Am ştiut, însă, că nu voi ajunge până aici"

Preotul Ciprian Mega



MEGA-SHOW
Un preot face carieră

Personaj controversat, preotul ortodox Ciprian Mega (39 ani, tată a patru copii) este absolvent al Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna. Acesta s-a stabilit la Oradea - de unde provine soţia sa, Laura - în 2018, după ce a predicat în Cipru, unde a ridicat o biserică ortodoxă pentru comunitatea românească. În oraşul de pe Criş a edificat într-un singur an, în timpul pandemiei de Covid, biserica Sfântul Spiridon (foto) de lângă fostul Spital Municipal.

Biserica Oradea Ciprian Mega

Pasionat de cinematografie, Ciprian Mega este cunoscut în plan naţional ca urmare a talentului său regizoral. Preotul este autorul mai multor filme, precum "Nunta lui Iacov", "Dimineaţa care nu se va sfârşi" şi "Glasul care strigă în pustie", unele răsplătite cu premii.

Cea mai recentă peliculă, "21 de rubini", care se doreşte o radiografie a societăţii româneşti din anii 2000, a fost cenzurată de Biserica Ortodoxă, ca urmare a criticilor la adresa prelaţilor care vând posturile de preoţi pe bani, şi a trezit dispute aprinse după ce a fost înscrisă în Festivalul de Film BRISC de la Moscova.

Prezentarea filmului şi întâlnirea preotului Mega cu preşedintele rus Vladimir Putin au fost îndelung criticate în ţară, în contextul invaziei sângeroase a Rusiei în Ucraina. În schimb, de la întoarcerea din Rusia, Mega a fost intens cultivat de controversatul politician Cozmin Guşă, exponent al curentului suveranist, care propovăduieşte îndepărtarea României de instituţiile europene, atât de convenabil Rusiei aflate în expansiune.

Vezi mai jos scrisoarea adresată de preotul Ciprian Mega Patriarhului Daniel!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Nu trebuia .
..să pună oamenii pe drumuri și să-și piardă vremea strângând semnăturii pentru un lucru știut și de copiii mici, acela că sistemul este corupt. A făcut o prostie mai mai mare ca el irosind timp din viața oamenilor și generând cheltuieli inutile din partea lor. În loc să predice o evanghelie curată, biblică, preoții se ocupă de lucruri de nimic. Având în vedere că marea majoritate a preoților depind de partide și sunt implicați mai mult sau mai puțin politic în conducerile / alegerile locale, în fond nu ne miră că au mulți aceleași ambiții. Trist!
Postat 15 Octombrie 2024, 11:33 de georgemarian
Se putea si mai rau
tot e bine ca nu a dat vina pe domnul Satan!
Postat 15 Octombrie 2024, 09:02 de TanarSiNelinistit
A spus corect omu' ...
... că nu poți accede la o funcție publică în Statul Român, fără avizul serviciilor. Nu-i vorba de mai multe, ajunge unul dintre acestea. De la nivel de director de deconcentrată chiar, trebuie un "agreement" la dosar. Avizele se dau pe niveluri de importanță a funcției respective. Exemple. Pentru postul de director la spitalul județean este suficientă o confirmare din partea ofițerului de legătură, în timp ce pentru a fi ministru de finanțe este necesară semnătura șefului informațiilor interne și a celui de la comunitatea de informații. La președinte e mai complicat, că pentru asta e nevoie de avize chiar de la intrarea în discuția candidaturii, cu multe variabile de îndeplinit. În cazul lui Mega, precis că a trebuit un acord și de la sfinția sa patriarhul, ceea ce nu avea cum să se întâmple în mod normal. E ca și când angajat de la o spălătorie auto ar lua o mașină gata lustruită, a unui client care a lăsat-o acolo temporar, și s-ar plimba cu ea la o nuntă ca să ducă mirii la biserică (sâc).
Postat 15 Octombrie 2024, 08:57 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5501 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON