URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Iulie 2013, 15:43

Medicii orădeni vor învăţa cardiologie şi neurologie de la americani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spitalul Judeţean a încheiat două parteneriate cu clinici din Statele Unite ale Americii, una din Atlanta şi alta din Pensacola, în baza cărora medicii orădeni vor învăţa de la specialişti de peste Ocean cum să trateze urgenţele neurologice şi intervenţii de cardiologie şi endoscopie.

Medicii din Pensacola, Florida, vor instrui exclusiv cardiologii intervenţionişti. Cursul de aici va fi unul de 7 zile, din care 5 zile se vor ţine, câte 8 ore, cursuri teoretice, iar în 2 zile se vor face demonstraţii practice. La finalul cursului medicii orădeni vor da un examen. "5% din ei vor fi duşi în SUA, la un curs de 6 luni la Indianapolis, unde este cel mai mare centru de cardiologie intervenţională din Statele Unite", a declarat managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp. Aceştia vor semna şi un contract pe 5 ani cu spitalul orădean, ca să aplice ceea au învăţat într-un alt spital.

Cealaltă echipă de medici americani, din Atlanta, îi vor pregăti pe medicii orădeni în probleme de neurologie şi medicină de urgenţă. În Atlanta este cel mai mare aeroport din SUA, iar medicii de acolo sunt pregătiţi pentru orice intervenţie de urgenţă de amploare.

Toată instruirea făcută de americani nu va costa Spitalul Judeţean nimic, ambele parteneriate fiind facilitate de Biserica Baptistă. "Dar medicii nu sunt membri ai Bisericii Baptiste. Surprinzător, în SUA oamenii fac bine pentru oameni", a spus Carp.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
CODUL PENAL cand il aplicati pe CRIMINALI ?
conform codului PENAL un MEDIC nu are voie sa te TAIE fara sa ai N CONSULTATII ce tin de GENETICA ta , stiti ce inseamna o poeratie MUTILARE !!! TORTURA toata VIATA , CODUL PENAL cand il aplicati pe CRIMINALI ? UN MEDIC nu recurge la CHIRURGIE deoarece te TORTUREAZA pana mori, te amuteaza !!! EU nu sunt VITA bata va D-zeu pe cati banii luati voi si TORTURATI oamenii naivi care nu mai au SPERANTA , VICTIME sociale in fenomenul infractional de IMBOGATIRE RAPIDA !
Postat 29 Iulie 2013, 11:08 de te amputeaza
nu se compara cu medicii romani
pe strada recunosti un HOT, dar PROFESIONAL :))))) hai sa fim SERIOSI< asta nu e job sa scrii mecnic CEVA , unde este rationamentul profesional in spaga data pe DIPLOMA :)))) !
Postat 29 Iulie 2013, 10:54 de nu se compara
nu se compara cu medicii romani
BOALA nu are efectul unui HANDICAP, atentie !!! dar ei nu cunosc LEGEA si mecanic te indreapta spre spital nu un NUTRITIONIST, psiholog, etc. :))))) se deconteaza banii la modul de FRAUDA . ROmaniI nici macar DIETA nu o stiu in functie de GENETICA personala, nu uramarim SANATATEA ci cum sa ne imbogatim INJUST pe spinarea celor care cred intr o TARA dar nu vad HOTII :))))).
Postat 29 Iulie 2013, 10:52 de nu se compara
nu se compara cu medicii romani
au o tehnica mult mai eficienta ca a noastra , medicii in america au experienta datorita numarului mare de bolnavi nu handicapati ca si in ROMANIA , atentie boala este una handicapul care il regasim in baza CNP repetitive an de an reprezinta o frauda masiva in MINISTERUL SANATATII , noi avem handicapatai dupa ACTE, nu BOLI !!! Se fura banul public prim medicii de familie :))).
Postat 29 Iulie 2013, 10:49 de nu se compara
DEGEABA - tot spagari si criminali in serie o sa ramaneti
Sa-i spui o vorba buna,tu esti speranta lui .Dar tu il tratezi ca pe o masina.Dumnezeu o sa aiba\" grije de tine !\" Tu ti-ai ales aceasta cale si nu stii in care din bolnav zace Iisus Hristos ! Voi sunteti cu SATANA nu cu Dumnezeu. Spor la treaba doctore Carp ! si alti cardiologi.......... va mor pacientii in spital,plini de mahnire in suflet......fara tratament.....fara atentia necesara....... ce va pasa....... sa vina AMERICANII !
Postat 27 Iulie 2013, 20:09 de X-Man
DEGEABA - tot spagari si criminali in serie o sa ramaneti
\"Dar medicii nu sunt membri ai Bisericii Baptiste. Surprinzător, în SUA oamenii fac bine pentru oameni\", a spus Carp. In primul rand, medicii ani de acasa.romani,oradeni,cardiologi ar trewbui sa aiba BUN SIMT,si cei 7 ani de acasa .Nu sunt in stare sa-si respecte pacientii ,programul de vizite este formal dimineata,seara ,de loc.Rezultatul analizelor si investigatiilor nu sunt analizate cu seriozitate,totul nu e decat rutina ,omul este tratat ca o masina defecta care a intrat in service pentru reparatie .La finele internarii,omul iese fara sa stie cauza bolii lui, pentru ca MEDICII nostrii trateaza numai CAUZA.Nu are loc nici o discutie \' tate a tate \",tratamentul il gasesti pe biletul de iesire . RUSINE SA VA FIE ! Sunteti depasiti deja de cand ati terminat scoala! CRIMINALI IN SERIE ce sunteti ! Boala-cauza -efect- medicina cuantica -de cand nu ati mai pus mana pe o carte ? BANI,BANI,SPAGA mascata-asta-i meseria voastra in ziua de azi .Bolnavii au incredere cain Dumnezeu in voi.Si Voi ? Criminali in serie ! Taiem cu bisturiul, schimbam organe ,medicamente cu n-reactii secundare sau OTRAVA !Sa nu vii,la patul unui bolnav si sa pui macar mana pe el,(si cum te asteapta !)sa-i
Postat 27 Iulie 2013, 19:59 de X-Man
parere
Poate il trimite iar brancadierul decan Bodog sa se specializeze pe amicul sau, doctorelu Pop Ady, o alta nulitate medicala. Cine se aseamana se aduna...
Postat 26 Iulie 2013, 20:42 de pacientul englez
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON