URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Martie 2014, 14:54

Mărţişor pentru viaţă: Orădenii, chemaţi să ajute la salvarea unei tinere de 25 de ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 4 martie, bihorenii sunt chemaţi, în sala Filarmonicii, la un concert caritabil, menit să strângă fonduri pentru o tânără de 25 de ani, Ana Maria, care are o tumoare pe creier.

"Am nevoie de un împrumut pentru viaţă! Dobânda pe care o voi plăti va fi măsurată în răsărituri şi-n zâmbete, iar răsplata dumneavoastră vor fi anii pe care mi-i dăruiţi cu atâta generozitate. Îmi iubesc viaţa, vreau sa trăiesc şi să lupt pentru şansa mea", a transmis Ana Maria, conform unui comunicat al organizatorilor.

Concertul, organizat de Asociaţia Kiwanis şi de Communications media, în parteneriat cu Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea, Filarmonica de Stat Oradea şi Organizaţia Femeilor Social Democrate, se va desfăşura marţi, 4 martie, de la ora 18, iar preţul unui bilet este 50 de lei.

Pe lângă faptul că vor face o faptă bună, orădenii vor putea asculta muzică de calitate alături de Cvartetul Varadinum (Costin Eva - vioară I, Olah Boglarka - vioară II, Thurzo Sandor-Jozsef - violă şi Marcu Agneta - violoncel), Bede Robert şi Bede Laszlo - tenori, Jambor Elisabeta - pian, Ionica Lianu Popa - voce, Ilinca Lianu şi Ricardo Lopes - dans, Oana Lianu - nai.

Cu aceeaşi ocazie, profesori şi studenţi ai Facultăţii de Arte, Departamentul Arte Vizuale, vor expune spre vânzare lucrări inspirate de tradiţia şi semnificaţia mărţişorului, simbol al regenerării şi al triumfului vieţii. Toţi s-au mobilizat exemplar pentru a vă aduce împreună în număr cât mai mare, într-un gest de solidaritate nobilă şi generoasă.

Biletele se pot achiziţiona de la sediul Communications Media, Str. Libertăţii, nr. 50, Oradea.

"Intrarea este de doar 50 de lei. Puţin, dar multiplicat poate fi o sumă consistentă care ar putea contribui la salvarea unei vieţi. Fiţi alături de noi în număr cât mai mare! Să arătăm că ne pasă!", este îndemnul organizatorilor.

Cei care vor să întindă o mână de ajutor tinerei o pot face donând orice sumă de bani în contul Crăciun Ana Maria, deschis la OTP BANK Lotus, Oradea. Pentru EURO: RO55OTPV220000818184EU01, iar pentru lei: RO98OTPV220000818184RO01.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON