URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Septembrie 2024, 13:48

Make IT in Oradea: Cine sunt orădenii care urcă pe scenă la cel mai mare eveniment dedicat transformării digitale și noilor tehnologii organizat până acum la noi în oraș

Make IT in Oradea: Cine sunt orădenii care urcă pe scenă la cel mai mare eveniment dedicat transformării digitale și noilor tehnologii organizat până acum la noi în oraș foto: iqdigital.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Make IT in Oradea, primul program de incubare din România finanțat din bani publici menit să ajute la accelerarea dezvoltării start-up-urilor tech locale, va fi unul dintre punctele cheie în agenda IQ Digital Summit Oradea, eveniment care se va desfășura pe 3 octombrie la Teatrul Regina Maria.

Care este abordarea acestei comunități locale explică David Achim (foto), director executiv al Make IT in Oradea, primul program de incubare din România finanțat din bani publici menit să ajute la accelerarea dezvoltării start-up-urilor tech locale, pentru IQDigital.ro.

Make IT în Oradea, un program de incubare cu un buget anual de 300.000 de euro, „bani de investit în ideile de business ale antreprenorilor locali și alocați din bugetul Primăriei Oradea”, a fost înființat în 2020.

“Raționamentul a fost simplu: Primăria voia business-uri noi, pentru că ele aduc locuri de muncă și locurile de muncă aduc mai multe taxe la bugetul local. Dar a fost în primul rând și o viziune: primarul de atunci (Ilie Bolojan – n. red.) și start-up-urile fondatoare au ales să mizeze pe IT. Dar nu prin a aduce în Oradea o companie mare care să facă outsourcing, ci investind în ideile antreprenorilor locali pentru a crește Oradea”, explică David Achim, cel care coordonează proiectul, conform IQDigital.ro.

Site-ul citat amintește că programul este unic în România și „este adresat celor care se află cu business-ul la nivel de idee”. „Structura e una relativ simplă acum, însă a necesitat multe eforturi administrative și legale, tocmai pentru că nu exista un precedent în care o primărie să investească în companii private”.

5 dintre investițiile Make IT in Oradea:

- Expert24 (un marketplace pentru servicii profesionale)

- CautCurier (last mile delivery)

- GoPack (EU international deliveries marketplace)

- Optioffer (SaaS pentru managementul ofertelor pentru echipele de vânzări)

- HealthHub (un market network de medici și farmacii)

Cine sunt orădenii de la IQ Digital Summit?

În cadrul evenimentului din 3 octombrie, David Achim va modera dezbaterea “Oradea. What’s different?”, alături de oameni de business remarcabili din comunitatea locală.

Invitații acestui segment vor fi orădenii:

- Gabriel Ciordaș, „un antreprenor român în serie”, cu interese extinse în domenii diverse, de la tehnologie la agricultură durabilă, comerț și industria ospitalității, care a fondat, printre altele, Creatopy, Flipsnack și SVGator, branduri active în zona publicității digitale, a designului și a producției de conținut. Toate au fost construite cu aceeași dorință, de a revoluționa respectivele nișe pe plan global.

- Alin Mercheș, confondator și CEO, Mobiversal, companie specializată în dezvoltarea de aplicații mobile. Cu peste 20 de ani de experiență în industria tech, Alin a jucat un rol crucial în fondarea și creșterea mai multor startup-uri. Sub conducerea sa, Mobiversal a devenit un jucător important în lumea tehnologiei, contribuind la succesul multor proiecte inovatoare. 

- Cătălin Rus, cofondator Prime Dash, o companie fintech care s-a extins rapid din Oradea, stabilind o prezență internațională puternică în Europa (Regatul Unit și România), Orientul Mijlociu (EAU) și Statele Unite. Prime Dash are aspirații mari în domeniu: își propune să se poziționeze ca un emitent de carduri reglementat, integrând aceste carduri direct în platformele FMCG (adică industria Bunurilor de Larg Consum).

Și nu sunt singurii orădeni care vor fi prezenți pe scenă la IQ Digital Summit Oradea. Primarul Florin Birta, city managerul Mihai Jurca sau lectorul universitar Mirela Mărcuț, digital policy researcher la Transilvania IT Cluster, se numără și ei printre vorbitori. 

Mai multe depre temele abordate puteți citi AICI.

ÎNSCRIERILE SE FAC AICI, iar locurile sunt limitate! IQ DIGITAL Summit este un eveniment exclusivist, cu acces bazat pe o preselecție a participanților. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
firme de apartament
La Alin Merches iei salariul minim pe economie si restul banilor in plic. Dar si banii aia, vai si amar. Ceri o marire, te tine in sedinta 10 ore pana te saturi si ii zici ca renunti si la putinul pe care ti-l da, doar sa te lase in pace. Taxe si impozite la stat? Mda. Le fenteaza cu profesionalism de 20 de ani. Jucator adevarat, ce sa zic. La Mobiversal e mai rau ca pe plantatie, dar vine el si ne zice cum sta treaba in IT, sa invete si altii sa fie stapani pe mosie.
Postat 19 Septembrie 2024, 18:23 de IrinaLoghin
"... nu exista un precedent în care o primărie să investească în companii private”, ne spune un organizator.
Serios? Nu zău! Dar când primăria bagă bani în firme "de casă" prin tot felul de lucrări inutile sau care costă dublu sau triplu, ca bani și timp ... cum se numește? Nu "sprijin public" pentru privați ar fi denumirea corectă?
Postat 19 Septembrie 2024, 17:56 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON