URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Februarie 2020, 19:02

Mai cu viaţă! Orădenii sunt provocaţi să intre în formă la ore de aerobic şi fitness, sărind pe ghete şi dansând... chiar şi din buric

Mai cu viaţă! Orădenii sunt provocaţi să intre în formă la ore de aerobic şi fitness, sărind pe ghete şi dansând... chiar şi din buric DOAR SĂ VREI... Oradea a intrat în Cartea Recordurilor după ce a găzduit cea mai mare oră de kangoo jumps din lume, cu 1.500 de participanţi (stânga). Doritorii pot încerca sportul pe ghete la orele ţinute de Kinga Sebestyen ori la sălile Fit4U. De câteva zile, opţiunile orădenilor s-au înmulţit, căci coregraful Emil Rengle (dreapta) şi-a deschis prima şcoală de dans în oraşul natal, pe care a numit-o „NOW”. Un îndemn la a face mișcare acum!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La început de an, oamenii nu vor să lase în urmă doar relele şi stresul, ci şi kilogramele în plus. Patronii sălilor de fitness depun mărturie că, în primele luni ale fiecărui an, orădenii se înghesuie să-şi facă antrenamentele, dar nu toţi se şi ţin de ele.

Pentru cei care vor să facă mişcare şi sunt în căutare de inspiraţie, BIHOREANUL prezintă câteva opţiuni interesante disponibile în Oradea. Nu sunt uşoare, dar sunt şi frumoase, şi sănătoase!

Să nu te laşi...

„Sportul te echilibrează, te ajută să vezi altfel viaţa. Aduce mai multe beneficii decât cele pe care le vedem”, spune Daniel Bolba, medaliat în arte marţiale şi proprietarul lanţului de săli de fitness din Oradea Fit4U.

El confirmă că, la început de an, orădenii se înghesuie la sală, însă elanul se pierde treptat. „Mai nou, toţi vorbesc despre un stil de viaţă sănătos, cred că politica şi fotbalul au căzut pe locurile 2 şi 3. Însă, să schimbi ceva în viaţa ta nu e uşor. Trebuie să fii constant. Nu poţi să mergi la sală o lună şi să speri că îţi vei schimba corpul”, spune Daniel.

Chiar şi aşa, nu poţi reuşi dacă nu începi întâi. La sălile Fit4U (deschise la Crişul Shopping Center, respectiv pe străzile Primăriei, Aluminei şi Transilvaniei) oferta de exerciţii este variată şi tentantă. Pe lângă o mulţime de aparate pentru fitness, sălile găzduiesc, spre exemplu, ore de Yoga, Tae Bo, Pilates, Kangoo Jumps, Zumba şi HIIT (High Intensity Interval Training) - un antrenament deosebit de solicitant. „Instructoarea noastră, Anda, tocmai începe un program de 8 săptămâni pentru participanţii la orele de HIIT, cu măsurători, cântărire, şi vrea să-i premieze pe cei care obţin cele mai bune rezultate”.

Variat și consecvent

Dincolo de preferinţele fiecăruia, patronul FIT4U spune că ideală este combinarea mai multor tipuri de antrenamente: „Eu recomand ca, într-o săptămână, să se combine antrenamente de stretching, cum ar fi pilates şi yoga, cu cele cardio, care ridică pulsul, respectiv cu cele de fitness, de izolare musculară”.

Mai departe, consecvenţa e cheia. „Oamenii îşi stabilesc deseori obiective greşite: să slăbească rapid, să facă muşchi, iar dacă asta nu se întâmplă repede, se lasă. Ar trebui să facem sport ca să fim echilibraţi şi sănătoşi”, spune Daniel Bolba.

Sănătate pe ghete

Un alt tip de antrenament extrem de eficient este Kangoo Jumps. Sport complex, Kangoo Jumps presupune realizarea mai multor exerciţii sărind, în ritmul muzicii, pe ghete speciale de tip „rebound”. De ceva vreme, în Oradea, Kinga Sebestyen - cea mai cunoscută antrenoare de la noi şi reprezentantul brandului în România - şi o echipă de specialişti realizează studiul medical KAPO, în care se pot înscrie persoane cu probleme medicale (obezitate, diabet, probleme cu articulaţiile). Acestea primesc sfaturi de nutriţie, fac controale medicale şi participă la orele ţinute de Kinga şi echipa ei la ERA Park.

„Ghetele acestea au fost inventate de un canadian tocmai pentru reabilitare medicală”, explică ea, adăugând că cei care nu participă la studiul medical pot încerca Kangoo Jumps la sălile Fit4U. „Nu recomand alte săli în Oradea. Doar instructorii de la Fit4U au diploma necesară. Nu poţi să sari pe ghete oricum”.

Ridică-te şi dansează!

De câteva zile, celebrul dansator şi coregraf orădean Emil Rengle, câştigător cu show-urile sale pe tocuri al emisiunii „Românii au talent”, a inaugurat în Oradea o şcoală de dans pe care a numit-o „NOW”. „Dansul m-a învăţat despre disciplină, despre sănătatea mişcării, despre responsabilitate, despre respect, despre iubire necondiţionată şi despre curgere lină prin viaţă”, spune Emil.

La şcoala lui de pe str. Seleuşului 40, curioşii vor putea învăţa dans modern, Hip-Hop, Zumba, dans urban, K-pop, latino şi nu numai. Stiluri diferite, care au un lucru în comun: trezesc tot corpul şi-l pun în mişcare!

Orădencele pot intra în formă dansând inclusiv... din buric. O altă sală din Velența, Orientalya Dance Academy, găzduieşte cursuri de belly dance, un stil ce are rădăcinile în Egipt, ţinute de instructoarea Alya. „Învăţăm postura de bază, câteva elemente de balet, iar apoi mişcările, pe care le legăm pe muzică. Unii cred că e uşor, dar dacă sunt făcute corect, se ard multe calorii”, spune ea. Şi asta nu strică niciodată...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON