Autorităţile vor putea să controleze mai uşor terenurile infestate cu ambrozie şi vor putea da amenzi mai mari proprietarilor care nu combat această buruiană.
Guvernul a modificat normele de aplicare a Legii 62/2018 privind combaterea ambroziei, stabilind câteva măsuri menite să contribuie la eradicarea ei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, de acum înainte, controalele terenurilor infestate vor putea fi făcute de către autorităţile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.
Până acum, legea prevedea o procedură greoaie: formarea unei comisii judeţene, cu reprezentanţi din mai multe instituţii, care ar fi trebuit să ia la pas întreg judeţul, pentru a depista terenurile contaminate.
Totodată, Guvernul a prelungit perioada de control al terenurilor, până pe 31 octombrie.
Noua HG mai prevede verificarea autorităţilor administraţiei publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului, care are competenţa de a sancţiona nerespectarea dispoziţiilor legale şi de a creşte nivelul de sancţionare cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia.
Până acum, amenzile minime erau de 750 de lei pentru persoane fizice şi 5.000 de lei pentru juridice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.