URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Noiembrie 2024, 22:15

Lungu și Micuțu, față în față la Oradea: „Greii” care se vor bate în Lupta Colosală s-au întâlnit cu fanii (FOTO/VIDEO)

Lungu și Micuțu, față în față la Oradea: „Greii” care se vor bate în Lupta Colosală s-au întâlnit cu fanii (FOTO/VIDEO) foto: Facebook / Alin Huiu, captură video
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai mulți luptători care vor intra în ring în gala care va avea loc pe 6 decembrie la Oradea Arena în cadrul promoției Dynamite Fighting Show s-au întâlnit, săptămâna aceasta, cu fanii din oraș, la Lotus Center, unde au avut ocazia și să se... cântărească din priviri.

Printre cei prezenți s-au numărat și luptătorii din main event-ul galei de kickboxing: favoritul gazdelor, Alexandru Lungu (180 cm, 165 kg), și Cristian Anheliuc, supranumit paradoxal „Micuțu”, el fiind înalt de 2,10 m și cântărind 177 kg.

„O parte dintre sportivii care luptă pe 6 decembrie la Oradea au fost prezenți la Lotus Center din Oradea pentru meet & greet cu fanii. Peste 200 de persoane au venit să își vadă favoriții cu o lună înaintea marii finale DFS din 2024. Oradea Arena este deja jumătate ocupată, iar până la primul gong sunt convins că va fi sold out și peste 6.000 de spectatori vor umple una dintre cele mai frumoase săli polivalente din România”, a transmis ulterior Alin Huiu, manager la Dynamite Fighting Show. 

Cel mai aplaudat a fost, după cum era de așteptat, Muntele Bihorului, care a promis că va face spectacol în ring. 

„Vă mulțumesc că ați venit într-un număr așa de mare și îi mulțumesc lui Cătălin Moroșanu că a adus la Oradea această promoție. Chiar mă gândeam că ce târziu a fost făcută noua sală din Oradea și că nu mai apuc să lupt în ea. Există o vorbă: ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se împlinească!”, a spus Alexandru Lungu, citat de Bihon.ro. 

El a prefațat viitoarea confruntare astfel: „Este cel mai mare adversar cu care m-am luptat. La kilogramele noaste nu putem fugi unul de altul, astfel că va fi o încleștare crâncenă. Cu siguranță, amândoi vom căuta KO, dar voi face tot posibilul să fie spectacol”. 

Și alți sportivi din gala „Luptă Colosală” au prefațat confruntările în fața fanilor din Oradea, printre aceștia numărându-se și Bogdan Ciobănașul Năstase (179 cm, 81 kg) și Tolea Ciumac (193 cm și 132 kg), care vor intra în ring într-un „veritabil duel David vs Goliat”, după cum îl prezintă organizatorii. 

La evenimentul care a avut loc miercuri seara la Lotus Center a fost prezent și fostul luptător Cătălin Moroșanu, cel care a fondat circuitul de kickboxing Dynamite Fighting Show.

Finala Dynamite Fighting Show va avea loc pe 6 decembrie, fiind organizată în premieră la Oradea Arena. Pe lângă meciurile menționate, spectatorii îl vor putea vedea și pe orădeanul Adrian Maxim în luptă cu Vinicius Bereta, un brazilian cu experiență inclusiv în Karate Kombat. 

De asemenea, vor fi două lupte pentru titlurile mondiale ISKA: Andrei Leuștean (super mijlocie) vs. camerunezul Brice Kombou și o luptă între Sebastian Lutaniuc (cruiser) și un adversar pe care-l va desemna organizația mondială. 

La gala de la Oradea ar urma să fie prezent și cunoscutul ex-luptător Remy Bonjasky, care „vine și el în Bihor pentru a vedea în acțiune luptele greilor”, transmit organizatorii. 

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro la prețuri de 50, 100 și 150 lei (VIP).

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Maxim droguri si bataushi.
drogati,interlopi,pesti,adica spuma batausilor de rromania
Postat 09 Noiembrie 2024, 16:56 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON