URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Octombrie 2021, 10:48

Lumile copiilor, cercetate la Universitatea din Oradea: Un sfert dintre micuții români, îngrijoraţi în legătură cu banii familiei lor

Lumile copiilor, cercetate la Universitatea din Oradea: Un sfert dintre micuții români, îngrijoraţi în legătură cu banii familiei lor (fotografie cu caracter ilustrativ, sursa: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sărăcia României se vede foarte clar în vieţile copiilor: aproape 25% dintre copiii români cu vârste între 8 şi 12 ani sunt adesea sau tot timpul îngrijoraţi în legătură cu banii pe care îi are familia lor, iar 7% dintre ei se culcă flămânzi seara.

Rezultatele apar într-un studiu sociologic făcut de o echipă de cercetători și studenți de la Universitatea din Oradea, Școala Doctorală de Sociologie, coordonată de Sergiu Bălțătescu şi Claudia Bacter, în cadrul proiectului ”Bunăstarea copiilor din România”, finanțat de Fundația Botnar din Elveția. Studiul este rezultatul unor chestionare aplicate pentru un număr de 3.296 de copii cu vârste între 8 şi 12 ani din România.

Se mulţumesc cu puţin

Copiii foarte defavorizați, reprezentând aproximativ 10% din eșantion, nu au echipament pentru școală, nu au acces la internet sau bani de buzunar. Cu toate acestea, 75-80% sunt dintre ei sunt foarte mulțumiți de lucrurile pe care le au. De asemenea, peste 80% sunt foarte mulțumiți de timpul liber și de modul în care și-l petrec.

“De altfel, la satisfacția cu viața ca întreg sau cu diferite domenii stăm mult mai bine decât multe țări mai dezvoltate, unde se manifestă efectul presiunii părinților și sistemelor de educație foarte solicitante. Date recente culese în cadrul aceluiași proiect arată însă că aceste niveluri de satisfacție scad drastic în perioada pandemiei, de care copiii au fost foarte afectați”, a declarat pentru BIHOREANUL profesorul Sergiu Bălţătescu. Raportul pentru anul 2020 este încă în lucru.

Raport

Fără locuri de joacă

Cercetarea aferentă anului 2019 mai arată că şcoala este un punct nevralgic în viața copiilor români. Comparativ cu alte țări, copiii români suferă mai mult de victimizare de către colegi, iar uneori aceste fapte iau forme grave, precum bullyingul la școală. De asemenea, copiii români se plâng de lipsa spațiilor de joacă din zonele în care locuiesc.

Copiii romi, cei cu dizabilități, cei care trăiesc cu un părinte vitreg, cei lăsați în grija altor rude de părinții care au imigrat și cei cu lipsuri materiale în general au niveluri de bunăstare semnificativ mai scăzute decât ceilalți. „Statul și societatea civilă trebuie să se preocupe mai mult de protecția acestor categorii de copii vulnerabili”, a mai spus Bălţătescu.

În ansamblu, studiul cercetătorilor orădeni arată că e nevoie de mai multă conștientizare a nevoilor lor și de intensificare a preocupărilor privind îmbunătățirea calității vieții acestora.

Citeşte mai jos raportul complet pentru România:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Permis
Cunosc persoane care au trecut prin calvaria birocratică a adopției. Cerințele sunt stupide. Mai ales că cei cu zero condiții fac progenituri fara cap, in mod iresponsabil. Multi copii trăiesc în condiții precare din cauza lipsei de responsabilitate dovedită de părinți.
Postat 06 Octombrie 2021, 10:58 de sasi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON