Lucrările pentru construirea pe bani europeni a centrelor medicale de urgență din Munții Apuseni, în Padiș și în Stâna de Vale, avansează rapid. Începute în luna mai a acestui an, clădirile au fost ridicate și au fost montate acoperișurile: atât șarpanta, care este elementul de rezistență a acoperișului, cât și învelitoarea de tablă, care constituie elementul de protecție al acoperișului, a transmis Consiliul Județean Bihor.
Potrivit unui comunicat al instituției, la centrul medical de urgență din Padiș (foto jos) a fost realizată inclusiv tâmplăria exterioară și cea interioară, constructorii montând ușile și geamurile în vederea protejării în sezonul rece.
Acestea urmează să fie montate și la centrul medical din Stâna de Vale (imagine principală) în curând.
Construirea celor două centre medicale de urgență din Padiș și Stâna de Vale, zone frecvent vizitate de turiști, fac parte din proiectul transfrontalier Ro-Hu „Proiect integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltarea serviciilor de sănătate în cazul intervențiilor medicale în situații de urgență”, finanțat cu fonduri europene și în care CJ Bihor este partener cu primăriile Oradea, Marghita, Salonta, Aleșd și Beiuș, cu Universitatea Oradea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana Bihor și Serviciul Salvamont al județului, precum și cu Autoguvernarea Locală și cu Spitalul Gróf Tisza István din Berettyóújfalu (Ungaria).
Fiecare centru de urgență va avea o suprafață utilă de 163 de metri pătrați, cu parter și mansardă. Accesul va fi realizat printr-o terasă acoperită, dotată cu o rampă pentru accesul cu targa. La parter va fi un cabinet medical, o sală de ședințe, o zonă de depozitare și un grup sanitar, iar la mansardă vor fi amenajate două dormitoare pentru angajați, cu 2 și respectiv 3 paturi.
Centrele de urgență vor fi dotate cu echipamente de căutare și salvare performante, interconectate cu sistemul de telemedicină folosit și de spitalele din județ. Cele două noi amplasamente și dotările aferente vor facilita acțiunile de salvare în zonele greu accesibile. Totodată, interconectarea la sistemul de telemedicină va face posibilă și intervenția promptă în situațiile grave.
Executantul proiectului este asocierea firmelor Vutan Instalații SRL și Cofido SRL, valoarea contractului pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor fiind de 1.739.000 lei (fără TVA), iar termenul de execuție de 12 luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.
Proiectul finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020 prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanțarea națională a celor două state membre, România și Ungaria, are un buget total în valoare de 9,717 milioane euro, din care 7,987 milioane euro de la FEDR.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.