URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Ianuarie 2023, 15:55

Lucrările de amenajare a parcurilor industriale din Aleșd, Beiuș și Ștei, scoase la licitație

Lucrările de amenajare a parcurilor industriale din Aleșd, Beiuș și Ștei, scoase la licitație (foto: arhivă, sursa CJ Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se pot depune oferte pentru realizarea, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene, a parcurilor industriale din Aleșd, Beiuș și Ștei, au anunțat marți reprezentanții Consiliului Județean Bihor.

Până pe 1 martie

„Astăzi, 3 ianuarie, a fost lansată procedura de licitație pentru realizarea lucrărilor de infrastructură pentru parcurile industriale din Aleșd, Beiuș și Ștei. Cu excepția orașului Ștei, unde licitația se referă doar la execuție, proiectul tehnic fiind întocmit, în Aleșd și Beiuș procedura prevede proiectare și execuție”, se arată în comunicatul de presă al CJ Bihor. 

Viitorul parc industrial din Aleșd va trebui finalizat într-o perioadă de opt luni, dintre care două pentru proiectare și șase pentru execuție. Durata contractului pentru parcul din Beiuș este de nouă luni (trei proiectare, șase execuție), iar cea a contractului pentru proiectul din Ștei este de șase luni. 

„Valoarea totală estimată a investiției este de 69.288.813,4 lei, fără TVA (Aleșd: 17.522.059,93 lei; Beiuș: 30.273.922,15 lei; Ștei: 21.492.831,29 lei). Termenul pentru depunerea ofertelor este 1 martie 2023, ora 15:00”, se precizează în informarea CJ. 

Finanțarea va fi asigurată inclusiv prin fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Contribuția Consiliului Județean Bihor va fi, însă, una mare, de 60% din valoarea totală a proiectului.

Bolojan: Oamenii din zonă să nu mai facă naveta

Va fi realizată infrastructura de suport pentru aceste parcuri, adică amenajarea accesului, asigurarea rețelei de drumuri interioare, asigurarea alimentării cu apă, alimentarea cu energie eletrică, realizarea rețelei de distribuție cu gaze naturale, asigurarea iluminatului public etc.

Totodată, anunță CJ Bihor, în perioada următoare va fi demarată procedura de licitație pentru proiectare și execuție pentru proiectul Parcul Industrial Marghita. Studiul de Fezabilitate a fost aprobat în ședința Consiliului Județean Bihor din 22 decembrie 2022.

„Parcurile Științifice cu Specializare Inteligentă Marghita, Aleșd, Beiuș și Ștei sunt o rețea de parcuri industriale pe care Consiliul Județean Bihor intenționează să le amenajeze și să le dezvolte în anul următor în afara Municipiului Oradea, în localități aflate la 40-50 de kilometri, în așa fel încât oamenii care locuiesc în aceste zone să aibă locuri de muncă cât mai aproape de casele lor și să nu mai fie nevoiți să facă naveta”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON