URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
02 Februarie 2012, 09:02

Luceafărul a învins cu 3-0 echipa Unirea Valea lui Mihai, într-un nou joc amical

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Felix a disputat miercuri, pe terenul sintetic de la Stadionul Tineretului, un nou joc de pregătire. De această dată adversară i-a fost echipa de liga a III-a Unirea Valea lui Mihai, formaţie pe care a întrecut-o cu scorul de 3-0.

La pauză scorul a fost 2-0, iar golurile au fost marcate de Gh. Popescu '35, Cl. Codoban '37 şi Fl. Neaga '55.

În acest joc, antrenorul Leo Grozavu l-a testat pe portarul Cătălin Samoilă (22 de ani), căruia i-a expirat contractul la Sportul Studenţesc. "Am primit referinţe bune despre el. Este un portar cu calităţi şi a arătat acest lucru şi astăzi, dar şi la antrenamente. Rămâne să discutăm cu conducerea", a explicat Grozavu.

Echipele utilizate de cele două formaţii bihorene în această dispută au fost:

Luceafărul: Samoilă - G. Bogdan, Pocian, Cura, A. Achim - Svarczkopf, D. Mureşan, Codoban - Blănaru, Gh. Popescu, Cr. Andor. După pauză au mai jucat Sălăjan - Ov. Ghilea, D. Muntean, C. Roşu, Fl. Neaga, Floruţ, Letan, Molnar L. şi Konyeha. Antrenor: Leo Grozavu

Unirea: Szasz - Săraz, Nistor, Magda, Cr. Morar - Buştea, Fele S., Crişan, Iambor - Dumiter, Papp L. Au mai intrat Fele Sz., Ciuciu şi Ruszkai. Antrenor: Csüri Sandor

La Luceafărul, o parte dintre jucători au fost menajaţi, în timp ce Zeno Bundea, Alin Goia şi Dani Grozoni n-au putut evolua din motive medicale.

În următoarea partidă amicală, vineri, de la ora 11, Luceafărul va evolua la Salonta din nou cu ACS Recaş, formaţie pe care a mai întâlnit-o sâmbătă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON