Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor Parchet - SRI şi stoparea presiunile asupra judecătorilor. În replică, George Maior, fostul şef al SRI şi actual ambasador al României în SUA, spune că scrisoarea este expresia unui "lobby pentru apărarea penalilor". A şi fost chemat, deja, la MAE, pentru explicaţii…
"Prejudiciu adus statului de drept"
În esenţă, în scrisoarea, redată de Mediafax şi preluată de Hotnews.ro, Rudolph Giuliani acuză un "prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii". Potrivit acestuia, "o amnistie ar trebui dată celor care au fost condamnaţi ca urmare a exceselor" şi cere ca "protocoalele să fie verificate de o comisie de judecători internaţionali". "Guvernul trebuie să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI", afirmă Giuliani, adăugând că "un angajament în respectarea legii va îmbunătăţi perspectivele investitorilor în România".
"Faţă de excesele făcute de DNA în numele "aplicării legii", am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa "protocoalelor secrete" pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii ("SRI"). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii", se arată în scrisoarea transmis de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români.
George Maior (foto) este unul dintre principalii semnatari ai protocoalelor, care au funcţionat în perioada în care era director al SRI, fiind vorba despre înţelegeri prin care se contituiau echipe operative între organele judiciare şi serviciul secret.
"Un personaj spumos"
Ca reacţie, fostul director al SRI, actualmente actual ambasador al României în SUA, a declarat luni, că scrisoarea transmisă de Rudolph este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.
"Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar", a declarat, luni, pentru Mediafax, George Maior.
Chemat petru explicaţii
La scurt timp după aceste afirmaţii, MAE a emis un comunicat prin care anunţă că George Maior va fi chemat pentru explicaţii.
"Îi asigurăm pe partenerii noştri internaţionali că în România există voinţa politică necesară din partea Guvernului României şi a Coaliţiei de Guvernământ de a garanta funcţionarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democraţii şi combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupţiei. Domnul Ambasador George Maior a avut o poziţie care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, şi nu reprezintă poziţia MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul naţional aşa cum decurge el din consensul la nivel instituţional şi să se abţină de la declaraţii publice de natură să afecteze negativ relaţiile bilaterale cu alte state. Reamintim că liniile de acţiune ale amabasadorilor sunt agreate la nivelul instituţiilor din România şi orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicaţii în Centrala MAE", se arată într-un comunicat de presă al MAE, citat de HotNews.ro.
"În ceea ce priveşte comentariul meu pe marginea unei scrisori atribuite lui Rudolph Giuliani, precizez că cetăţeanul american amintit este o persoană privată care nu are nicio calitate oficială în statul american. În condiţiile în care toate poziţiile oficiale exprimate public de reprezentanţii Statelor Unite ale Americii în ultimii ani, inclusiv în cursul acestui an, au fost contrare spiritului şi sensului mesajelor din scrisoarea atribuită domnului Rudolph Giuliani, am considerat, cu bună credinţă, că este de datoria mea, în calitate de ambasador al României, să apăr reputaţia ţării noastre în faţa unor puncte de vedere incorecte", a fost explicaţia suplimentară a lui Maior.
Sursa citată mai scrie că o scrisoare similară a fost transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Viorica Dăncilă.
"Rudy"
Rudolf Giuliani a fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal şi avocat anti-mafia, la mijlocul anilor '80. Giuliani s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi mafioţi ai vremii, printre care Anthony "Fat Tony" Salerno, Anthony "Tony Ducks" Corallo sau Carmine "The Snake" Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese şi Colombo.
El a dezvăluit, la un moment dat, că mafia a pus o recompensă de 800.000 de dolari pe capul său. În al doilea mandat de primar, mafia a oferit o nouă recompensă pentru asasinarea lui Giuliani, în valoare de 400.000 de dolari.
În ziua atentatelor din 2001, cel supranumit "Rudy", a devenit un idol graţie capacităţii sale de reacţie. Acţiunile sale i-au adus titlul de personalitatea anului, decernat de revista Time. Giuliani a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008. Actualmente, Giuliani este şef al echipei de avocaţi ai lui Donald Trump.
Vezi mai jos textul integral al scrisorii, obţinute de Mediafax:
"Dragă domnule preşedinte Iohannis,
Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii.
Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere.
Înainte de alegerea mea în funcţia de primar al New York-ului, am servit ca oficial de rang înalt în Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, deţinând şefia reputatului birou de procurori din New York. De-a lungul mai multor ani, ca procuror, am investigat şi urmărit personal, sau am condus acuzarea unui număr mare de cazuri de corupţie publică, ceea ce a dus la condamnarea a numeroşi demnitari.
După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu repectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte. În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele "aplicării legii", am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa "protocoalelor secrete" pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii ("SRI"). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI.
Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. În acest sens, încurajez România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea. O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare.
De asemenea, îndemn Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară. Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese.
Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare. În sfârşit, secţii de responsabilitate profesională ar trebui stabililte pentru Parchetul General, DNA, SRI şi orice alte instituţii recomandate de comisia independentă, pentru a stabili standarde potrivite de comportament şi răspundere, ca şi investigarea plângerilor împotriva acestor instituţii.
România trebuie să clarifice faptul că rămâne angajată în asigurarea proceselor corecte, transparente, şi a respectării legii. Acest lucru va impune corectarea multelor abuzuri ale DNA şi SRI şi ar trebui să includă amnistie pentru acuzaţiile şi condamnările suspecte. Un astfel de angajament în respectarea legii va îmbunătăţi, de asemenea, apetitul investitorilor pentru a contribui la viitorul României.
Cu respect,
Rudolph W. Giuliani, Esq"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.