URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Iulie 2016, 18:12

Liderul Sindicatului Ambulanţa, reacţie la acuzaţia că a încasat 200.000 lei nemeritat timp de 5 ani: "Mă duc să fac greva foamei şi voi fi erou"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ambulanţierul Gheorghe Chiş, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a fost dat pe mâna procurorilor de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Bihor pentru că în perioada 2010-2015 ar fi fost pontat şi plătit nelegal, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că acuzaţiile reprezintă "o bătaie de joc şi o hărţuire" prin care doreşte distrugerea sindicatului.

Ameninţă cu greva foamei

"Mă deranjează că mi se reproşează că n-am muncit. "Trântorul" a muncit în salopetă ca să se termine sediul acesta mai repede, să ne putem muta", a spus Chiş, cu trimitere directă la articolul BIHOREANULUI unde i se impută că a luat "bani pe trândăveală".

Sindicalistul a evitat, însă, să ofere dovezi concrete care să contracareze acuzaţiile.

"Să lăsăm instanţele să se pronunţe", a spus Chiş anunţând, însă, că va reclama ministrului Sănătăţii "hărţuiala" şi că, mai mult, dacă nu va găsi înţelegere, e hotărât să recurgă la un demers extrem. "Voi intra în greva foamei în biroul ministrului. Mie nu mi-e teamă, că rezist la foame. Nu se poate să fiu batjocorit în halul ăsta, să mă facă trântor. N-am făcut nimic. Există o judecată. Şi aici şi divină. Nu pot admite, şi pentru asta o să stau în greva foamei, şi o să devin erou în România!", a tunat sindicalistul.

"Echipă" spartă

La conferinţa de presă a fost prezentă şi fosta şefă SAJ, Daniela Petrişor, acum director medical, reclamată la rândul ei în trei plângeri penale că, în timpul mandatului de manager, instituţia a fost păgubită cu peste 800.000 lei printr-o serie de ilegalităţi de care nu a fost străină, inclusiv prin acceptarea plăţilor ilegale de salarii către Chiş.

Vădit supărată de apariţia articolului, Petrişor a declarat că acuzaţiile sunt nefondate şi că ar viza pe de o parte înlăturarea ei din funcţia actuală, iar pe de alta - împiedicarea accesului ei la un eventual concurs pentru funcţia de manager general. "Trecând peste faptul că am fost schimbată din funcţie abuziv, în ultima perioadă se încearcă înlăturarea mea din funcţia de director medical. În toate şedinţele, la toate conferinţele de presă, acum şi prin aceste plângeri penale, peste tot se aduc acuzaţii vechii conduceri. De fapt, sunt vizată eu şi este foarte evident ce se doreşte. Se vrea să nu particip la un eventual concurs", a spus Petrişor. 

De altfel, directoarea s-a arătat chiar deranjată că problemele de la Ambulanţă au apărut în BIHOREANUL şi că nu au fost rezolvate în interior. "Eu nu mă aşteptam să apară lucrurile acestea în presă, trebuia să le rezolvăm noi, ca echipă. Sunt acuzaţii nefondate, prin care se încearcă discreditarea mea cu orice preţ, prin orice mijloace", a declarat Petrişor.

Salbă de infracţiuni

După cum BIHOREANUL a anunţat în numărul de luni, printr-o plângere penală înaintată pe 6 aprilie 2016 Parchetului Oradea de managerul Gheorghe Pintea, directorul economic Liviu Sabău Popa, directorul tehnic Adrian Stângă şi asistentului şef Gencsi Laszlo, liderului Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa Gheorghe Chiş i se impută un prejudiciu de 212.366 lei în dauna SAJ, creat prin veniturile necuvenite pe care le-ar fi încasat vreme de 5 ani.

Potrivit plângerii în care Chiş e acuzat de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, "pe parcursul întregului an 2010, în ianuarie, martie, aprilie, mai, iunie, decembrie 2011, în ianuarie, iunie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2012, pe tot parcursul anilor 2013, 2014 şi 2015 (mai puţin luna octombrie), Gheorghe Chiş nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost remunerat, a semnat în fals condica de prezenţă că lucrează în ture".

În aceeaşi plângere, fosta şefă a SAJ Bihor, Daniela Petrişor, acum director medical, e acuzată de abuz în serviciu, delapidare şi complicitate la fals intelectual. "Doamna Petrişor a ştiut că acesta nu desfăşoară activitatea în regim turnus (n.r. - în ture) 12/24, 12/48, a ştiut că se semnează în fals în condica de prezenţă că lucrează în ture, deşi pe numele acestuia nu au fost identificate foi de parcurs, fişe de solicitare sau alte documente care să ateste că acesta a desfăşurat activitatea obligatorie pentru care a fost plătit", se precizează în plângere. 

Citiţi cum se apără directorul Daniela Petrişor de acuzaţii, dar şi amănunte despre "puhoiul" de plângeri penale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor în articolul:"Jaf la Ambulanţă"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON