Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor organizează un webinar, adică un seminar online, pentru colegii lor din tot judeţul, pe teme de educaţie financiară.
Specialişti ai Băncii Naţionale a României (BNR) le vor vorbi liceenilor despre bani, bănci, împrumuturi şi credite, în evenimentul intitulat "Cum să-ţi planifici viitorul financiar?".
Potrivit unui comunicat transmis de Lorena Rus, secretar executiv al CJE Bihor, webinarul va avea loc vineri, de la ora 17. "La iniţiativa Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor, elevii sunt chemaţi să înveţe despre cum se vor putea descurca financiar după 18 ani, noţiuni care, din păcate, nu sunt oferite în şcoală, deşi sunt extrem de importante. Evenimentul este deschis pentru liceenii interesaţi să afle mai multe despre bani, bănci, împrumuturi, credite şi multe altele", a declarat Rus.
Lecţia de educaţie financiară va fi predată de specialişti ai BNR, evenimentul organizându-se în cadrul proiectului "Să vorbim despre bani şi bănci", derulat de instituţie.
Cei care doresc să participe trebuie să completeze un formular online.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.