URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bihorul nu stă grozav cu conectivitatea. Autostrada zace în nelucrare de 20 de ani și, deși tronsoanele din județ sunt licitate și atribuite, încă nu s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, pentru că Guvernul nu mai are nicio lețcaie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Octombrie 2024, 20:33

Lărgirea la patru benzi a mai multor străzi din Oradea, inclusiv Armatei Române și Universității, a provocat dispute în ultima şedinţă a Consiliului Local

Lărgirea la patru benzi a mai multor străzi din Oradea, inclusiv Armatei Române și Universității, a provocat dispute în ultima şedinţă a Consiliului Local foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiectul care prevede lărgirea la patru benzi a mai multor străzi din zona Universităţii a provocat dispute, joi, în ultima şedinţă a Consiliului Local Oradea. 

O investiţie disputată

Consilierii locali ai PSD, susţinuţi tacit de colegii din UDMR, s-au opus extinderii la câte două benzi pe sens a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor.

„În 2018, când am votat Hotărârea de Consiliu Local 605, unde împreună cu Universitatea am realizat un masterplan, se prevederea o cu totul altă configuraţie decât cea propusă prin această lucrare”, a protestat consilierul local PSD, Liviu Sabău Popa.

Pesedistul a spus că lărgirea străzii ar "rupe" în două campusul universitar orădean. „Cele două părţi ale campusului, din stânga şi dreapta (n.r. străzii Universităţii) ar trebui să fie cât mai unite, să crească suprafaţa campusului cu peste 30%”, a argumentat Sabău Popa.

Social-democratul a şi propus ca variantă alternativă la lărgirea străzilor amenajarea a două benzi de circulaţie, imediat după podul peste Peţa, pe strada Făgăraşului, prin spatele cartierului Ceyrat, cu ieşire la străzile Ronald Reagan, Thurzó Sándor şi Atelierelor.

Sabău Popa a susținut că lărgirea la patru benzi a străzii Universităţii nu se justifică, întrucât drumul către cimitirul municipal ar fi aglomerat doar de câteva ori pe an și, oricum, "90% din trafic este generat de dezvoltările imobiliare din zona Ceyrat".

„Să păstrăm Oradea cum era”

Consilierii opoziţiei sunt de părere că proiectul ar uşura accesul cu autoturismele în centrul oraşului, în loc să îl descurajeze. „Nicăieri în lumea aceasta nu există preocupare să aduci cetăţeanul pe patru benzi în zona centrală a oraşului", a spus, la rândul său, consilierul local Adrian Madar.

Pesedistul a dat ca exemplu lărgirea de la două la patru benzi a străzii Meşteşugarilor. „Să ne gândim la disconfortul şi deranjul pe care îl provoacă traficul auto acolo", a protestat Madar.

Social-democratul a promovat, la rândul său, propunerea colegului său de partid. „Dacă (n.r. în loc să fie lărgită strada Universităţii) intrăm cu traficul pe strada Făgăraşului, este o idee foarte bună să introducem sensuri de deplasare diferite (n.r. - fără a explica exact străzile și direcțiile la care se referă) şi să păstrăm Oradea cum este", a declarat consilierul local.

„Nu vreau să ne certăm”

Poziţia social-democraţilor i-a displăcut primarului Florin Birta. „Nu vreau să ne certăm, că e ultima şedinţă a Consiliului Local (n.r. din actualul mandat) şi nu are rost", a spus liberalul.

Totuși, Birta a insistat cu privire la necesitatea lărgirii la patru benzi a străzilor de pe direcţia Armatei Române – Universității - Atelierelor. „Dacă nu vrem să avem un oraş în care se stă o oră, două, trei, în trafic, va trebui să facem această lucrare", a spus primarul.

Birta a recunoscut că până şi rectorul Universităţii orădene, Constantin Bungău, s-a pronunţat împotriva lărgirii străzii la două benzi pe sens, dar a promis că va căuta soluţii la obiecțiile acestuia. „Vom studia posibilitatea ca cele două zone de campus să fie legate printr-o trecere de pietoni, cum este legătura dintre strada Vasile Alecsandri cu Parcul 1 Decembrie, astfel încât accesul studenţilor dintr-o parte în alta să se desfăşoare în siguranţă", a declarat primarul.

Parcare pentru Universitatea Oradea

Florin Birta a pus opoziţia universitarilor la adresa proiectului pe seama desfiinţării locurilor de parcare de pe strada Universităţii. „Vor dispărea o mare parte din locurile de parcare din strada Universităţii, unde studenţii parchează în acest moment. Vom încerca un parteneriat cu Universitatea să găsim o zonă în apropierea campusului unde să amenajăm o parcare supraterană", a afirmat primarul Oradiei. 

În ceea ce priveşte contestaţiile făcute de consilierul local Adrian Madar faţă de utilitatea lărgirii străzii Meşteşugarilor la patru benzi, primarul a fost categoric: „Vă rog să vă uitaţi cum arăta strada Meşteşugarilor înainte de lărgire şi cum arată acum, şi dacă dumneavoastă puteţi spune că am stricat-o urbanistic înseamnă că avem viziuni total diferite".

Birta a insistat că lărgirea străzilor care traversează campusul universitar se va face nu pentru a aduce traficul în zona centrală, ci, dimpotrivă, pentru a facilita ieşirea maşinilor din oraş către şoseaua de centură.

N-au prezentat un studiu de trafic!

Tot motivând necesitatea investiției, edilul a afirmat în plen: „Când luăm astfel de decizii în ceea ce privește lărgirea la patru benzi a unor străzi, ne consultăm cu Poliția Rutieră, care are specialiști în domeniul circulației în Oradea și Bihor”. 

Merită precizat, în schimb, că proiectul pus de executivul local pe masa consilierilor nu include vreo referire la un studiu de trafic, care să arate concret „încărcarea” cu trafic a zonei și, deci, oportunitatea lărgirii. 

Investiţie de 12,5 milioane euro, cu tăiere de arbori 

Proiectul lărgirii de la două la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor a fost votat exclusiv de consilierii liberali, în timp ce reprezentanţii PSD şi UDMR s-au pronunţat împotrivă.

Potrivit studiului de fezabilitate aprobat, lucrările vor afecta circa 3 kilometri de drum şi podul peste pârâul Peţa (foto jos), reamenajat cu numai 6 ani în urmă, care va fi lărgit pentru a permite amenajarea a două benzi pe sens.

De asemenea, pentru acest proiect, municipalitatea va iniția 69 de proceduri de expropriere pentru o suprafață totală de 2.200 mp de teren aflat în proprietate privată.

Așa cum BIHOREANUL a scris, în primăvara acestui an, după ce a fost aprobat de Direcția pentru Cultură Bihor, proiectul lărgirii acestor străzi a fost publicat spre consultare publică de către Agenția de Mediu, în acel document specificându-se că, în cadrul lucrărilor, vor fi tăiați 88 de arbori. 

Investiţia efectivă este estimată la circa 62 milioane lei, echivalentul a aproape 12,5 milioane euro. Termenul de execuţie a proiectului a fost stabilit la un an şi jumătate, ceea ce înseamnă că ar putea fi pus în operă în timpul mandatului următorului Consiliu Local al Oradiei, desemnat în urma alegerilor din 9 iunie.

Urmează jurământul consilierilor

Noul Consiliu Local din Oradea va fi învestit în funcţie în cadrul unei şedinţe programate pentru vineri, la ora 15. În cadrul întâlnirii vor depune jurământul atât noii aleşi ai orădenilor, cât şi primarul Florin Birta, reales pentru al doilea mandat.

Aleşi pe lista PNL, fostul viceprimar Marcel Dragoş, acum prefect de Bihor, senatoareal Arina Moş, înscrisă în cursa pentru cel de-al doilea mandat, şi primarul Florin Birta vor renunţa la calitatea de consilieri locali.

Locul lor din Consiliu va fi luat, în cadrul unei şedinţe care va avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare, de către liberalii Andrei Crăciun, Marius Zdrîncă şi Nicolae Nica.

Tot atunci ar urma să fie desemnaţi şi noii viceprimari ai Oradiei, posturile fiind ocupate în prezent de liberalii Antonia Nica şi Teofil Filimon.

Vezi aici HCL-ul privind lărgirea străzilor care traversează campusul universitar orădean:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
KP sper sa nu mori proastă
Propaganda = Acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți. Exact ceea ce faci tu.
Postat 25 Octombrie 2024, 16:31 de Sandu2100
Nu-i rost de discuții fără sens.
Traficul, constant sau ocazional dipă stradă și caz, impune lărgirea carosabilului oriunde este posibil. În privința Universității și separării unor funcțiuni prin astfel de lucrări, soluția e simplă ... pasaje de trecere deasupra sau dedesubtul străzii.
Postat 25 Octombrie 2024, 12:10 de KP
Sandu, belengherul de serviciu.
Prostane! Prin definiție orice propagandă aparține de drept și de fapt celui care se află la putere. Nu există propagandă de opoziție, pentru că ține de strict de publicitatea, prin pozitivare, a unor evenimente sau fapte a celor cu reprezentare și capacitate de influență. Așa că, mergi mătăluță la o școală de specialitate sau la un curs de marketing sau vânzări în materie electorală, ca să înveți niște termeni tehnici când confunzi combaterea, refuzul sau critica, cu propaganda.
Postat 25 Octombrie 2024, 12:06 de KP
super gandire
Magheru o vor face cu 1 banda pe sens si la universitate 2 benzi ? Din cate stiu eu, pe Magheru sunt coloane de masini si cu 2 benzi pe sens, iar la universitate sunt pietoni la greu. S-a intors si primaria cu susu'n jos !
Postat 25 Octombrie 2024, 09:57 de oradea_mea_si_a_ta
Rectorul lupta singur, Sabau e prea prost pentru asemenea interese
A plecat Bolojan, a picat masterplanul Universitatii. Birta lageste strada, se pot demola cladirile vechi de la universitate, terenul este mult prea valoros in zona respectiva. O univesitate privata se descurca si pe jumate din spatiul actual. Terenul este proprietatea primariei, caminele noi la fel, celelalte cladiri sunt ale "statului esuat". Proprietarul terenului face ce vrea. Cine sa se opuna? Nu toti primarii din viitor vor avea bunavointa lui Bolojan. Lumea se schimba odata cu noi toti. Nici zidurile nu mai raman ca odinioara. Pacat de masterplan era minunat si a costat multi bani acel proiect.
Postat 25 Octombrie 2024, 06:43 de scarbit
Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor sunt ptr largirea la 4 benzi, cum vrea primaria. Insa nu si Armatei Romane si Universitatii
“Birta a insistat că lărgirea străzilor care traversează campusul universitar se va face nu pentru a aduce traficul în zona centrală, ci, dimpotrivă, pentru a facilita ieşirea maşinilor din oraş către şoseaua de centură.” Atunci de ce nu o largeste la 3 benzi: 2 pe directia de iesire si 1 pe directia de intrare? Sa nu taie copacii de pe Armatei Romane si Universitatii, sa transforme parcarile in benzi ptr ciclisti, sa lase trafic lent intre campusurile universitatii. Si banii alocati ptr portiunea acea sa faca pasaj la Emanuel si largirea la 4 benzi a Sucevei/Evreilor Deportati. Nici exologistii nu sunt sustinatori ai proiectului asta, si desi le-am criticat argumentele lor, jumatate din planul primariei e bun (directia Est-Vest), dar jumatate e overkill, cum zice opozitia, aduci trafic in centru, rupi campusul universitar, tai copaci maturi. Nu sustin insa nici planul PSD cu largirea Fagarasului si asfalt pe malul Petei, asta era planul lui Carp la care eu iau partea ecologistilor impotriva. Largiti doar Ceyrat-Atelierelor si va fi bine, zic sa creem inele concentrice in jurul orasului, nu autostrazi care sa te ducă cu masina inspre Unirii.
Postat 25 Octombrie 2024, 04:43 de unu
vasi/adi13 aka KP aka Mihăiță aka Petre93 aka Maikeltroll și alta propagandă mai nou Sanduboschetaru
Ăsta nu e stimulent, dar ești tot LARGA, LARGA ::::)))) cu LARGUȚA LA CRAIOVA :::)))) Nu-i bai ca vorbesc singur, dar nici propaganda nu ma ajuta :::::))) Va aștept peste 3 ani cu alte minciuni.
Postat 25 Octombrie 2024, 00:19 de Sandu2100
Interesting ::::))))
Nu mai are curajul PSD sa comenteze dupa locale, dar e No 1 la UNLIKE :::::)))))))) Ne spune Sabau inginerul la AGENȚI COMERCIALI cum e treaba :::::))))) e agent de vânzări, sună fain AGENT ::::))))) nem fraier. PROPAGANDA a lăsat-o moale dupa locale :::::))))) Dar peste 3 ani apar ei :::::))))
Postat 24 Octombrie 2024, 22:31 de Sandu2100
A spus Sabau::::::)))))))
Madar cu ultima suflare se referă la discount :::::)))) Alo gara, Oneștilor nu e aglomerat din cauza dezvoltarii imobiliare, nu dau turea ăia din Prima ca nu au ce face, de cate ori am trecut pe acolo e trafic din cauza unui PSD-ist care se la giratoriu ca la poarta nouă :::::))) între timp pe Decebal e liber.
Postat 24 Octombrie 2024, 20:52 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.606 RON
  • 1 EUR = 4.9733 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON