Reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor, care e custodele rezervaţiei, i-au invitat, vineri la prânz, pe jurnaliştii orădeni chiar pe malul lacului, pentru a le arăta că lacul este, deocamdată, salvat. "Nivelul apei e stabil. Este cu 10 centimetri sub cota zero. Important este că după o inactivitate de aproximativ 3 luni, Ochiul Mare şi-a revenit", a declarat geologul Radu Huza.
Astfel, nufărul termal, roşioara termală şi melcul termal, specii ce trăiesc numai în lacul Ochiul Mare, au fost salvate deocamdată de la dispariţie. "În ciuda acestor aparenţe, părerea mea este că situaţia nu e rezolvată. Nu poţi să rezolvi o problemă până nu o constaţi", a mai spus Huza, făcând referire la contrazicerile din ultimul an vizavi de motivul scăderii apei din lac.
În timp ce Muzeul susţine că apa scade din pricina exploatării fără măsură a zăcământului de apă geotermală, Agenţia Naţională de Resurse Minerale dă vina exclusiv pe sezoanele secetoase. După mai multe dezbateri şi controale în teren, specialiştii celor două instituţii n-au ajuns la un numitor comun, astfel că în prezent nu se ştie cauza exactă care a dus la scăderea nivelului şi temperaturii apei.
Directorul Muzeului, Aurel Chiriac, a precizat la rândul său că în perimetrul rezervaţiei se fac lucrări de curăţenie, inclusiv defrişări de buruieni. "Rezervaţia nu e parc de plimbare şi de aceea sunt limite în curăţarea sau transformarea într-un parc unde se stă pe băncuţe, se fumează, se mănâncă seminţe sau mici", a declarat Chiriac.
De asemenea, Muzeul a contractat o firmă de topografie care face măsurătorile necesare pentru a facilita monitorizarea habitatului. "Sper să putem dota această rezervaţie cu senzori de monitorizare continuă a nivelului apei şi a temperaturii în lac", a precizat Huza.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.