URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2024, 21:25

La sesizarea orădenilor, Poliţia Locală a sancţionat constructorii unui bloc de pe strada Tudor Vladimirescu

La sesizarea orădenilor, Poliţia Locală a sancţionat constructorii unui bloc de pe strada Tudor Vladimirescu foto: Oradea City Report
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Locală din Oradea a sancţionat luni constructorul care ridică un bloc în strada Tudor Vladimirescu în urma reclamaţiilor făcute, în aceeaşi zi, de către un orădean.

„Noroiul este împrăştiat pe stradă!”

Echipajele Poliţiei Locale au ieşit să verifice situaţia în urma unei sesizări făcute prin aplicaţia Oradea City Report.

„Pe strada Tudor Vladimirescu 85 se poartă pământ cu maşini mari de mai bine de o lună şi nu sunt curăţate la ieşirea de pe teren, iar noroiul este împrăştiat atât pe Tudor Vladimirescu, cât şi pe străzile învecinate", a reclamat pe platforma menționată, luni dimineaţă, un orădean.

„Normal ar fi să cureţe roţile de noroi înainte de intrarea pe carosabil şi să nu murdărească tot oraşul de noroi", a adăugat cetățeanul.

Întâi avertisment, apoi amendă

În teren, polițiștii locali au văzut că cele reclamate se confirmă.

„Poliţiştii locali au constat că urmele de noroi lăsate de maşini provin de la şantierul unui bloc de locuinţe pe care Prima îl construieşte pe strada Tudor Vladimirescu între magazinul Penny şi blocurile ARED", a declarat pentru BIHOREANUL directorul Poliţiei Locale Oradea, Samuel Milian.

Poliţiştii locali au sancţionat cu avertisment una dintre firmele implicate în construcția blocului, Sivadum Prest, şi au cerut curățarea carosabilului (foto jos). Măsura a fost luată în contextul în care constructorii se află la prima abatere. 

„Faţă de cele constatate, agenţii din teren au dat constructorului măsuri de menţinere a curăţeniei în zona şantierului, în caz contrar acestea putând fi sancţionat contravenţional în baza Hotărârii de Consiliu Local 909 din 2009”, a spus Milian.

Conform normativului, în funcţie de gravitatea faptei, sancţiunile variază între 1.000 lei şi 2.500 lei.

Situație similară pe Făgărașului

Tot luni, după verificări în teren, poliţiştii locali din Oradea au sancţionat cu avertisment, pentru fapte similare, şi constructorul căminelor studenţeşti din strada Făgăraşului (foto jos).

Potrivit directorului Milian, în fiecare zi, de luni până sâmbătă, poliţiştii fac zilnic între 5 şi 10 verificări ale autovehiculelor grele în trafic pentru a constata eventuale nereguli.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
De ce trebuie ca astfel de situații să fie sesizatebde către cetățeni?
De ce tot orașul este o mizerie, noroi și/ssu praf, atungi când plouă sau e prea mult soare? Pentru că edilii sunt niște habarniști dezinteresați ...de aceea. Pentru că Poliția Locală are alte preocupări, de regulă, umblând aiurea prin buricul târgului, ca să prindă și să amendeze șoferii care opresc neregulamentar prin centrul istoric, la o cafea pe corso sau cu vreo treabă pe la magazine.
Postat 08 Octombrie 2024, 08:29 de KP
stiti a cui este terenul?
Acolo a fost "Drumuri nationale". A cui este firma? No vedeti de ce nu s-au luat masuri pecuniare, doar vorbarii(avertismente)? Ia incerca tu amarastene sa faci mizerie pe strada si vezi daca te alegi doar cu vorbarii(avertizmente) de la militieni?
Postat 08 Octombrie 2024, 00:13 de scortosul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON