S-a inaugurat campusul pentru învățământul dual, adică mai pe înțelesul tuturor, o super școală profesională, dotată cum scrie la carte. Cămine frumoase, sală și teren de sport, bazin de înot, cantină modernă, spații de instruire ce urmează să fie utilate cu aparatură de ultimă generație...
Iată că, dacă bătrânul comunism s-a luptat să șteargă diferențele dintre sat și oraș, reușind ca toate localitățile să fie la fel de jalnice, capitalismul de după e gata de o nouă premieră: să nu mai existe nicio diferență între școala profesională și universitate.
Prin noua investiție tinerii au și alte variante în afară de a pleca din țară. Ori merg la Universitate și, după trei masterate și un doctorat, zac pe post de casier la Lidl pe 600 euro, ori pun mâna pe unelte și ajung niște „amărâți” de instalatori care fac de la 2.000 euro în sus pe lună.
La cum arată rezultatele de la evaluarea națională, unde un sfert dintre elevi sunt „clei” la română și mai mult de jumătate nu știu nici măcar aritmetica elementară, e clar că destinul poporului nostru este la lopată și bidinea. Sigur că o mică parte dintre analfabeții funcțional și funcționari se pot salva intrând în politică, numai că acolo, pe lângă că trebuie să fii prostovan, e nevoie să fii și canalie.
Proiectul de țară România Educată își arată beneficiile, fraierii din Guvern având impresia că, dacă măresc salariile dascălilor, va crește calitatea actului de învățământ.
La ce învățăcei livrează gimnaziile și liceele, poate că zona învățământului dual ar trebui ocupată de Sorbonica și teritoriul Universității transformat într-o uriașă școală profesională.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.