URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Septembrie 2013, 10:28

La Noaptea Cercetătorilor, oamenii de ştiinţă ai Oradiei şi-au arătat rezultatele muncii (FOTO/VIDEO)

La Noaptea Cercetătorilor, oamenii de ştiinţă ai Oradiei şi-au arătat rezultatele muncii (FOTO/VIDEO) La Noaptea Cercetătorilor, oamenii de ştiinţă ai Oradiei şi-au arătat rezultatele muncii

Pentru prima oară, Universitatea din Oradea a celebrat, vineri seară, concomitent cu alte instituţii de cercetare din Uniunea Europeană, Noaptea Cercetătorilor 2013. Astfel, cercetătorii şi-au mutat laboratoarele în sala polivalentă a instituţiei, pentru a arăta la ce muncesc, dincolo de studii şi articole ştiinţifice.

Vizitatorii, în cea mai mare parte părinţi cu copii, dar şi elevi, şi-au putut testa echilibrul la un aparat anume conceput şi au aflat cum funcţionează o cameră de termoviziune. Partea masculină, tătici şi copii deopotrivă, a studiat cu interes o maşinuţă-robot care poate parcurge un traseu urmărind o linie neagră, realizare a cercetătorilor Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, în timp ce mămicile au gustat ceaiurile cu antioxidanţi produse la Facultatea de Protecţia Mediului.

Aceeaşi facultate a prezentat şi un suc de mere 100% natural, produs în parteneriat cu firma Prototera. "Ideea este de a obţine un suc cu o capacitate ridicată de antioxidanţi. Pentru asta, am studiat momente diferite de recoltare a merelor", a explicat conferenţiarul Vasile Laslo.

Interesantă a fost şi masa de masaj concepută de cercetătorii Facultăţii de Medicină, aparat care relaxează vertebrele şi în doar 15 minute îl odihneşte pe cel care îl foloseşte cât într-o noapte întreagă.

De asemenea, vizitatorii l-au putut urmări în acţiune pe campionul olimpic la tir cu arcul Alin Moldovean, invitatul special al serii, care le-a vorbit şi despre cât de importantă este cercetarea ştiinţifică pentru reuşita în sport.

La alte standuri, copiii au putut şi să-şi testeze cunoştinţele în diferite jocuri gândite de organizatori, dar şi să afle cum să prevină infracţiunile de tot felul de la criminaliştii Poliţiei bihorene. Muzeul Ţării Crişurilor şi-a prezentat, la rându-i, cercetările arheologice şi speologice, iar pentru a anima vizitatorii, zeci de copile au făcut demonstraţii de gimnastică ritmică.

Rectorul Constantin Bungău le-a promis tuturor participanţilor că Noaptea Cercetătorilor va deveni o tradiţie la Universitatea din Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON