Afaceristul care, în martie, s-a plâns presei că un bodyguard a intrat peste el în viloaca din Sânmartin, înarmat cu un pistol, a dispărut total din peisaj. Aşa spun inspectorii ANAF şi comisarii Gărzii de Mediu, care îl caută de mai bine de trei luni ca să dea explicaţii pentru un depozit clandestin de dezmembrări auto pe care îl deţine în Nojorid.
După ce s-a declarat suspect de Covid şi apoi plecat la recuperare, Cornel Baciu (foto) a dispărut şi nici nu le mai răspunde la telefoane. Motivul? Bihorel a auzit că individul ar fi căutat de nişte "cefe late" din Ucraina, pe care i-ar fi păcălit cu bani.
Şi nu-i exclus, căci omul e implicat în nenumărate combinaţii necurate, anchetat chiar şi de DIICOT ca "săgeată" a unor grupări de evazionişti, cărora le racola contra cost analfabeţi, beţivi ori nevoiaşi dispuşi să preia datorii ori să spele milioane de euro în schimbul câtorva sute de lei.
De bătăuşi mai scapă, vorba aia, chemând presa, dar de Fisc şi de Gardă mai greu, căci i s-a pregătit deja o amendă de vreo 10.000 euro şi un nou dosar penal...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.