La clase, împieliţaţilor!

Când profesorul de istorie a întrebat cine vrea să răspundă la întrebare, o colegă a ridicat brusc fruntea spre tavan şi s-a trezit pe dată invitată la răspuns, deşi habar n-avea de el. Mişcarea smucită a capului îi fusese provocată de colegul din spate care o trăsese simultan de ambele codiţe ce atârnau ispititor tocmai în faţa lui. Recunosc, "colegul" eram eu. Colega m-a iertat de mult, iar amintirea întâmplării ne-a făcut să râdem şi peste mulţi ani.

Vântul aducea prin geamul deschis mirosul vacanţei ce se apropia tot mai mult. Era ultima oră din ziua aceea, soarele dogorea, în clasă era foarte cald, iar profu' tare plictisitor. Aşa că un coleg a ieşit pe geam, s-a dus la ţâşnitoarea din curte, s-a adăpat corespunzător şi s-a întors în acelaşi fel, tiptil, ca hoţii. Cu ochii în cartea din care citea cu voce tare, profesorul de biologie n-a observat excursia, iar clasa s-a amuzat mocnit, ca să nu stârnească suspiciuni. Recunosc din nou, "colegul" eram eu.

Fiecare dintre voi aveţi zeci sau sute de poveşti de genul acesta, poveşti care n-ar fi existat dacă n-aţi fi fost acolo, în clasă. Poate că aţi uitat 95% din lecţiile la care aţi asistat, dar, cu siguranţă, şotiile le reţineţi de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Până la urmă, şcoala nu este doar o pâlnie prin care li se toarnă copiilor informaţii în creier, ci şi un instrument de socializare, de dezvoltare a relaţiilor interumane, de descoperire a lumii şi a sinelui, de jucat, de făcut lucruri bune şi mici prostii. De aceea mă bucur de revenirea elevilor în şcoli, cu tot riscul de a fi una de scurtă durată.

Am întrebat în ultima perioadă de restrişti mai mulţi copii de vârste diverse ce le lipseşte cel mai tare. Aproape toţi au spus "colegii de la şcoală". De aceea, probabil că primele zile în clase vor fi la fel de încărcate de bucurie ca primele zile de vacanţă din timpurile ante-pandemice, cu toate restricţiile, măştile, dezinfectantele şi distanţarea aferente. Va fi o combinaţie de firesc şi nefiresc, o readaptare la o rutină veche şi adaptare la ceva nou. Pentru autorităţi va fi o încercare mai mare decât pentru copii sau profesori, dar nu despre autorităţi e vorba aici.

La reuniunile de 10, 20, 30 de ani, dacă s-or mai organiza astfel de evenimente pe atunci, tinerii de azi îşi vor aminti perioada ciudată de acum, dar poveştile pe care şi le vor împărtăşi vor fi tot din zona întâmplărilor savuroase de pe vremea liceului sau a gimnaziului. Ori, cine ştie, obişnuiţi bine cu întâlnirile virtuale, îşi vor aniversa absolvirea printr-o întâlnire pe Meet, Google Classroom, Zoom ori ceva platformă neinventată deocamdată. Fără haine scumpe, fără şampanie, fără tort, fără dans, fără emoţiile revederii.

Dar, chiar şi aşa, poveştile le vor rămâne. Aşa că, dragi şcolari, daţi-i drumul la creat amintiri viitoare! Şi, pe cât posibil, faceţi-vi-le frumoase!