URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 IANUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imaginați-vă că mergeți pe stradă cu familia și vă oprește cineva pentru a vă da 9.000 de euro. Apoi, sub privirile mirate ale consoartei și copiilor, aceștia primesc la rândul lor aceeași sumă, fără să li se pună condiții.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Iulie 2021, 16:33

Kris Richard se întoarce la CSM CSU Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jucătorul american cu cetăţenie română Kris Richard revine la echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea. 

Richard se întoarce la vicecampioana României, după un singur sezon în cadrul căruia a evoluat în Polonia şi Franţa. "El a semnat un angajament pe termen lung cu formaţia roş-albastră", anunţă clubul bihorean pe site-ul oficial.

Înalt de 1.92 metri, în vârstă de 32 ani, jucător de poziţia 2, Kris Richard are zece sezoane la activ în baschetul profesionist. 

Originar din Texas, Richard a mai jucat în Mexic, Kazahstan, Letonia, Germania, Polonia şi Franţa. El a petrecut mai bine de doi ani alături de formaţia orădeană, după ce a semnat prima dată cu CSM-ul la jumătatea sezonului 2017-2018. Astfel, el a contribuit din plin la câştigarea titlurilor naţionale din 2018 şi 2019.

De asemenea, Kris a evoluat pentru Oradea şi în sezonul 2019-2020, pe parcursul căruia a dobândit cetăţenia română. Respectiva ediţie nu a putut fi terminată însă, din cauza declanşării pandemiei de COVID-19.

Richard are 85 de meciuri în Liga Naţională în primul său mandat la CSM Oradea, 11 în Cupa României şi 2 în SuperCupă. El a jucat însă şi în cupele europene cu CSM CSU, în Basketball Champions League şi FIBA Europe Cup, unde, conform site-ului clubului CSM, "are medii de 14.9 puncte, 3.6 recuperări şi 2.9 pase decisive în aproape 29 minute pe partidă pentru 15.4 la eficienţă".

În ultimul sezon, 2020-2021, Kris a evoluat în Polonia, pentru Zielona Gora, din noiembrie 2020. Aici a adunat 61 de meciuri oficiale, în Liga VTB şi în competiţiile interne din Polonia. A câştigat Cupa Poloniei, a disputat finala campionatului în Polonia şi a avansat în playoff-ul Ligii VTB.

După încheierea competiţiilor în Polonia, el s-a dus însă în Franţa, la SIG Strasbourg, unde a evoluat aproximativ o lună şi jumătate. Aici a jucat 11 meciuri şi a fost semifinalist al campionatului din Franţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7849 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON